Taximetrist pericol public – la ora 9 dimineaţa, beat pulbere la volan. Judecătorii nici măcar nu i-au interzis condusul

marți, 11 octombrie 2022, 01:50
2 MIN
 Taximetrist pericol public – la ora 9 dimineaţa, beat pulbere la volan. Judecătorii nici măcar nu i-au interzis condusul

Unii taximetrişti sunt un adevărat pericol public. Oprit de poliţişti în plin centrul Iaşului, un taximetrist s-a ales pe loc cu un dosar penal. Era „afumat” dis-de-dimineaţă.

Mihai Bârzu a fost oprit de poliţişti pe Elena Doamna, în august 2019, la ora 7.35, pe când se afla la volanul taximetrului său Dacia. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie a alcoolului de 0,74 mg/litru în aerul expirat. Probele biologice recultate ulterior au stabilit o alcoolemie de 1,57‰ în sânge.

Urmarea a fost un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, faptă pedepsită cu până la 5 ani de închisoare. Şi-a recunoscut vina, fiindu-i admisă cererea de judecare în procedură simplificată, situaţie în care inculpatul beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor pedepsei.

„Faţă de amploarea fenomenului accidentelor rutiere pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi numărul victimelor omeneşti care este tot mai în creştere, instanţa apreciază că este necesară aplicarea unor sancţiuni tot mai eficiente care să convingă nu doar inculpatul din prezenta cauză ci şi întreaga comunitate asupra riscurilor şi sancţiunilor pe care le implică conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, au precizat magistraţii Judecătoriei.

Aceştia au considerat totuşi suficientă o condamnare cu suspendare, la 1 an şi 4 luni de închisoare. Judecătorii au apreciat că nu se impune interzicerea vreunui drept, nici măcar al celui de a conduce. Pe parcursul celor doi ani ai termenului de încercare stabilit, Bârzu va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul primăriei comunei Tomeşti ori a instituţiilor subordonate acestora. Sentinţa nu este defintivă, ea putând fi atacată cu apel. 

 

 

Comentarii