Toate drumurile duc la indiferenţă

Am prins nişte zile toride pe care doamnele şi copiii cu care eram le-au suportat cu greu, dar a meritat. Şi recomand oricui n-a fost încă acolo să meargă cât încă se mai poate, cât încă se mai pot distinge ruinele printre munţii de gunoaie. Nu exagerez aici, dar revin mai târziu.

Roma este de departe locul cel mai încărcat de istorie dintre toate care există. Sunt atât de multe semne ale lumii şi oamenilor care au trăit acolo cu foarte mulţi ani înainte, încât ajungi la un moment dat să le ignori, să le consideri neimportante, nesemnificative, deşi nu sunt. În România îngrădim cel mai mic zid sau construcţie ce pare a fi istorică şi ne lăudăm cu ea de parcă ar fi făcută din aur, dar acolo cele mai multe sunt pur şi simplu nebăgate în seamă. La tot pasul apar vestigii străvechi, ziduri, rămăşite de construcţii de sute de ani vechime care sunt abandonate complet şi care printr-o minune nu au fost rase cu excavatorul. Din autobuz vezi răsărind din trotuar un rest de clădire antică, neîntreţinut, neprotejat, ca un copac care n-a fost încă dărâmat probabil din mila muncitorilor sau din lene. Într-un parc copiii se joacă în jurul şi pe rămăşiţele unei alte clădiri străvechi pe care primăria a lăsat-o la vedere şi pentru folosire la discreţie de către oricine. Cred că nu s-a dezgropat nici a mia parte din ce are oraşul ascuns sub pământ şi nici nu cred că se va mai face vreodată acest lucru. Cele mai multe rămân pe vecie ascunse vederii şi pradă degradării. Şi bine fac pentru că nu sunt decât nişte urme ale oamenilor, nişte invadatori pe această planetă…

Deci sentimentul pe care îl ai în acel oraş este de copleşire a istoriei, simţi că trăieşti cu totul în trecut. Cine crede că în Roma doar punctele turistice cunoscute şi promovate fac obiectul atracţiei se înşeală. Acolo totul e un muzeu. Dacă mergi doar pentru Pantheon, Colosseum, Forul Roman şi altele asemenea, pierzi ce e mai important, trecerea barierelor istorice, saltul în timp. Acele obiective le poţi vedea şi virtual, pe Internet, sunt arhicunoscute, dar ce este în jurul lor este cu adevărat important. Străzile acelea strâmte pe care au călcat oamenii de mii de ani încoace, clădirile vechi şi aparent fără valoare istorică, dar care reproduc cu exactitate atmosfera de pe vremea imperiul roman nu pot fi vizitate virtual niciodată şi ele formează de fapt Roma adevărată, cea care contează.

Şi, dacă tot eşti cuprins de revelaţii, nu te poţi abţine să nu te întrebi ce s-a întâmplat de atunci până azi de au rămas toate îngheţate în timp. Nu pot să nu amintesc cuvintele unui turist american pe lângă care am trecut la un moment dat şi care exclama în gura mare ca mulţi conaţionali ai lui: „Cum e posibil să fi existat un asemenea avânt într-o perioadă atât de scurtă de timp, iar apoi să nu mai fie nimic?” Şi asta cam aşa e. Restul Romei de azi dezamăgeşte. Roma modernă este cu mult sub cea antică, nu-i ajunge nici la sfert, în ciuda progresului imens pe care l-a făcut lumea de atunci. Rămâi cu aceeaşi impresie oriunde te-ai duce: înainte oamenii erau atât de inventivi, atât de profesionişti în tot ce făceau, iar azi parcă totul e făcut din hârtie, din carton presat destinat degradării rapide şi definitive.

Şi delăsarea asta este molipsitoare. Vizitam Forul Roman, de exemplu, şi printre coloanele şi zidurile acelea impresionante observ o turistă care fuma. Am văzut-o de departe şi până am ajuns în dreptul ei a terminat ţigara şi impasibilă a lăsat mucul să cadă pe jos apoi l-a stins cu piciorul. Neputându-mă stăpâni i-am atras atenţia în engleză să nu facă mizerie. Mi-a răspuns uşor obraznic că oricum e mizerie peste tot şi nu mai contează. A ridicat totuşi mucul şi l-a luat cu ea bodogănind. M-am gândit mult la reacţia ei şi aproape că i-am dat dreptate. Când vezi atâta indiferenţă şi blazare, oricât de educat şi civilizat ai fi, te laşi prins în hora decăderii şi nu-ţi mai pasă nici ţie. Aşa se explică şi reacţia inversă, în care, românii de rând, bunăoară, obişnuiţi să arunce totul pe jos în ţara lor, odată ajunşi pe alte meleaguri unde curăţenia e respectată cu sfinţenie, se conformează cuminţi ca şi cum ar fi făcut asta dintotdeauna.

Indiferenţa e în Roma la ea acasă. Nu pot uita blazarea cu care stăteau tolăniţi carabinierii şi poliţiştii în maşini în zonele foarte aglomerate, fără să intervină absolut deloc în dirijarea circulaţiei sau organizarea fluxului de oameni. La un moment dat, pe mijlocul străzii, exact printre maşinile de poliţie a trecut un bărbat african beat criţă pe o bicicletă. Exact ca Vodă prin lobodă. Nu avea niciun fel de echipament pe el, nici cască, nici vestă reflectorizantă, cum ar fi fost legal în România, să zicem, dar asta nu era nimic. Era atât de beat, încât risca să se prăbuşească în orice moment. Flutura sticla de băutură prin aer, striga ceva în gura mare şi lovea cu câte un picior roata din faţă a bicicletei. A dispărut tot pe mijlocul străzii, făcând zig-zaguri, apoi printre sutele de turişti care se fereau de el, după o curbă, pe lângă o maşină militară cu soldaţii aferenţi, veniţi şi ei să „intervină”.

Un lucru e sigur, cetăţenii din Roma de azi urăsc turiştii şi tot ce înseamnă civilizaţie, altfel nu pot explica totala duşmănie cu care tratează nesfârşitele hoarde de străini care vin să le vizitele frumuseţile, gunoaiele care tronează peste tot şi par a nu fi ridicate cu săptămânile, lipsa aproape totală de facilităţi pentru odihnă, relaxare şi altele asemenea pentru respectivii „intruşi”. În jurul Colosseumului, de pildă, cel mai vizitat obiectiv, nu e nici măcar o singură bancă sau un loc de adăpostit. Pe imensa esplanadă turiştii stau în soare şi se aşează pe caldarâm ori pe marginea trotuarului. Zeci de mii în fiecare zi. Noroc de cişmelele cu apă potabilă şi rece care împânzesc oraşul, o chestie genială, dar care, tare mi-e teamă că sunt tot o moştenire a vremurilor de altă dată. Oare asta e soarta tuturor imperiilor?

Briscan Zara este scriitor şi publicist