Tokyo (II)

E greu să priveşti în trecut, să identifici punctul de inflexiune, şi să afirmi: „de aici a început totul!”. Deseori, schimbările se petrec – în mod premeditat – cu paşi mărunţi pentru a păcăli individul şi comunitatea. La Olimpiada de la Tokyo mi-au atras atenţia câteva lucruri – mărunte, la prima ochire -, dar care vor deveni, cu siguranţă, locuri comune într-un viitor apropiat.  

Pe primul l-aş numi „Efectul Osaka”, adică tentaţia unor sportivi de a-şi explica eşecul, ieşirea din formă ori chiar lipsa de chef, printr-o presupusă fragilitate mentală. Spun „presupusă” întrucât aceiaşi sportivi nu au avut nici pe naiba în alte competiţii sportive, de aceeaşi anvergură, ba chiar au dat dovadă atunci de o extraordinară stăpânire de sine. Invocând acum enorma presiune care apăsă pe umerii lor, ba chiar şi faptul că toţi ceilalţi le doresc răul (ce prostie!), sportivul se transformă în victimă, cerşind simpatia publicului. Departe de mine intenţia de a contesta sensibilitatea psihică a sportivilor (cu toate că taman ei ar trebui să fie exemple de caractere puternice), dar acest mod de a prezenta ineluctabila ratare va afecta sinceritatea comentariilor, încurajând ipocrizia. Nu vei mai putea spune că Biles pur şi simplu a îmbătrânit şi nu mai merită locul întâi, ci că, deşi a luptat ca o eroină, Biles a fost copleşită de teroare fiindcă un spectator (ori un arbitru) alb s-a uitat chiorâş la ea. În caz contrar, rişti un proces de calomnie şi câteva milioane de înjurături din partea BLM.

A doua chestiune îi priveşte, bineînţeles, pe transgenderi. Deşi, la Tokyo, a fost consemnată, în mod oficial, prima participare a unei femei-bărbat (la disciplina haltere!), acuzaţii despre combinarea sexelor (sau genurilor?) având ca scop falsificarea rezultatelor există mai demult. În special, dispăruta RDG era arătată cu degetul fiindcă folosea hormoni masculini pentru a îmbunătăţi performanţele sportive ale fetelor. Unele dintre ele au şi devenit bărbaţi după încheierea carierei şi abia atunci a izbucnit scandalul. Revenind în Japonia, deşi „sportiva”, în vârstă de vreo 40 de ani, nu a câştigat nicio medalie la haltere, începutul a fost făcut. Timid, dar inteligent. La următoarele olimpiade, vom vedea din ce în ce mai mulţi transgenderi, ceea ce va produce – mă gândesc eu -, o groază de încurcături tragi-comice. Verificarea obligatorie a nivelului de testosteron va accentua debandada, întrucât unii arbitri nutresc bănuială că barbaţii au penetrat deja competiţiile feminine, dar pe şestache, umplându-se de glorie şi de bani. Şi de admiratoare înfocate, evident. Aşadar, când şi la cine se va opri verificarea?       

Salut totuşi apariţia probelor mixte la atletism (ştafeta de 4 x 400 de metri s-a dovedit teribil de spectaculoasă – bravo, Polonia!), dar mă declar complet dezamăgit de modul în care canalele Eurosport (1 şi 2) au transmis jocurile olimpice. Au fost ignorate meciuri senzaţionale de baschet, handbal, volei, tenis etc. în favoarea unor întreceri (de regulă, feminine) lipsite aproape complet de audienţă. Din nou, din păcate, propagandă! (Ni s-a cerut însă să cumpărăm un abonament la Europlay, ca să alegem noi programul dorit, de parcă abonamentul la cablu ar fi gratis!)       

Urmează, ca viitoare gazde ale Olimpiadei, Paris (2024) şi Los Angeles (2028), aşadar două mari oraşe din două state care deviază tot mai mult spre o stânga radicală, bolnavă la cap şi la inimă. Sunt convins că politica va afecta enorm viitoarele jocuri olimpice, transformând iremediabil una dintre cele mai frumoase invenţii ale geniului uman. Şi se mai întrebau unii de ce grecii din Olympia fugeau în fundul gol!  

A bientot mes amis!