UAIC îşi face cunoscută oferta de studii la master. Evenimentul se desfăşoară până pe 24 martie

luni, 19 martie 2018, 14:12
2 MIN
 UAIC îşi face cunoscută oferta de studii la master. Evenimentul se desfăşoară până pe 24 martie

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează, în perioada 21-24 martie, evenimentul „Descoperă masteratele UAIC”, dedicat studenţilor şi absolvenţilor studiilor de licenţă care doresc să afle mai multe informaţii despre oferta studiilor de master de la cele 15 facultăţi din cadrul UAIC.

Evenimentul „Descoperă masteratele UAIC” constă într-un târg al ofertelor de masterat, care va avea loc în Sala Paşilor Pierduţi, unde cei interesaţi de astfel de studii pot obţine mai multe informaţii direct de la reprezentanţii facultăţilor. Pentru a-i ajuta pe potenţialii candidaţi să înţeleagă mai bine ce înseamnă cursurile universitare de masterat, facultăţile au pregătit şi o serie de activităţi. Cursul deschis cu tema „Evaluarea personalităţii – de la normalitate la patologie” va avea loc la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, un master class cu titlul „Parcursuri motrice funcţionale de tip multitaksing” e propus de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice invită participanţii la workshop-ul „Elaborarea produselor publicitare” iar Facultatea de Matematică organizează cursul deschis intitulat „Elemente de simulare numerică”. Oferta completă de manifestări este publicată pe site-ul universităţii, la adresa: http://www.uaic.ro/masters/

Programul evenimentului „Descoperă masteratele UAIC” este următorul: miercuri, joi şi vineri (21-23 martie), de la 14.00 la 19.00, sâmbătă (24 martie), de la 10.00 la 15.00. Oferta studiilor de master a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi cuprinde 131 de specializări, în cadrul a 36 de domenii de studiu. Pentru toate programele, admiterea se face pe baza unei medii ponderate, în care media examenului de licenţă reprezintă 60%, iar 40% nota obţinută la interviu sau, după caz, la evaluarea CV-ului şi scrisorii de motivaţie. Înscrierile vor avea loc în perioada 16-21 iulie 2018. Toate informaţiile despre admitere pot fi consultate pe site-ul dedicat: http://admitere.uaic.ro/

Comentarii