Ucigaşi din culpă TV

Când cifrele arată, ca acum la noi, a hectatombă a coronavirusului, ieşirea cât mai grabnică din impasul de proporţii coşmareşti impune detectarea de urgenţă a tuturor cauzelor, schimbări decisive acolo unde factorii „responsabili” au condus la eşec: adevărul scos la iveală, nu dosit, nici îndulcit, temei al necesarei soluţii, nu legănare în aşteptări de himeric miracol.

OMS şi experta trimisă în România? Evident, semn de alertă pe tema proporţiilor, la noi, ale antivaccinismului. Dar se vor fi întrebând, oare, tot cei de la OMS, ce rol a jucat propria lor instituţie, cu competenţa şi răspunderile ei de instanţă mondială (de fapt, în pofida lor) în şubrezirea încrederii publice (şi nu numai în România), încă de la startul pademiei? Cu „anchetele” ei superficiale, obedienţa OMS faţă de regimul politic al Chinei şi semnele, nu puţine, de cocoloşire a vinovăţiei, de la chiar originea (Wuhan) a tot ce a urmat. Sigur, consecinţele nu arată la fel pretutindeni în linie, dar că OMS însăşi e parte a sursei de vizibilă neîncredere publică rămâne un adevăr ce nu trebuie ascuns sau „menajat”.

Altminteri, da, sigur că procentul nostru de vaccinaţi miră, apare ca nefiresc de redus. Nu ne-am dorit vaccinul, aşteptat cu speranţă? Cum s-a ajuns la ezitări, chiar lamentări, ce duc la atâta suferinţă şi moarte? Nu e niciun „mister”. De la zvonuri şi spaime obscure s-a trecut la – dar parcă în neştire, lăsând-o în voia ei – o deşănţată propagandă a boicotării/sabotării vaccinului. E drept, pe un fond, destul de răspândit, de bănuieli şi suspiciuni privind „conspiraţiile”, „oculta mondială” s.a.m.d. La arsenalul lor, „demistificator”, au apelat cei grăbiţi să se erijeze în „salvatori ai neamului”, apărat de ADN-ul „dacic” şi de „credinţă”, şi nu puţini au urmat astfel de idei „vigilente”, în ciuda a ceea ce arată neîndoielnic realitatea spitalelor şi a cimitirelor. Bine, bine, nu-i crezi pe politicieni şi nici pe medicii contaminaţi de politichie, dar chiar şi pestriţa amestecătură de ipotetice scenarii (mega-afacere, „experiment”, „plan” de reducere a populaţiei planetare, manipulare şi docilizare) ar fi trebuit să bată la ochi şi să „sune” fals. Cursa de viteză a prinderii pieţei globale a trezit şi ea rezerve, smintelile unor sfătuitori deliranţi („pene şi solzi”, „sterilizare” etc.) şi-au găsit receptori creduli. Şi toate astea s-au înmănunchiat în avalanşa de infectări şi internări, în mii şi mii de morţi, de toate vârstele, în disperarea medicilor din spitale, puşi în situaţia de a „tria” între ATI şi… morgă.

Cel mai grav lucru: „tenorii” antivaccinismului au beneficiat de o continuă şi iresponsabilă mediatizare. Normal ar fi fost ca, atât pe reţelele de socializare, cât şi în media în general, propaganda antivaccinistă să nu fie lăsată să se lăfăie, ba încă şi mai rău, să fie cultivată. Mai cu seamă la televiziuni. Vă mai amintiţi de acuzaţiile de „îmbolnăviri simulate” (Esca şi alţii)? Cifre funebre şi, totuşi, „discursuri” şi „băi de mulţime” şoşociste, „umăr la umăr” ?! Nu sunt un admirator al scrâşnitului Arafat, însă vorba lui despre microfonul lăsat pradă peroraţiilor antivacciniste e perfect întemeiată: singurul loc în care să li se mai fi permis „oratoria” lor de doi bani, ucigaşă, să fi rămas cimitirele înmormântărilor celor doborâţi de Covid. Fără mediatizare, speech-urile lor, la doi paşi de sicrie şi morminte. Şi de familiile îndoliate.

Ce s-ar face histrionii pozeuri, demagogii pandemiei negate cu atâta bravură şi „vigilenţă”, de ar fi ignoraţi de media, de nu le-am mai vedea mutrele slinoase pe ecranele TV? Mai vinovaţi şi decât vocalii „sfătuitori” covidosceptici sunt cei care ni-i bagă sub ochi şi în auz, cu „scuza” informaţiei „necenzurate”. Tandemul lor e ucigaş, de aceea trebuie şi tratat ca atare.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar