Uimitorul concurs de arhitectură (1)

Poate spaţiul fluid, ondulat, liber, din capătul singurei, emblematicei, enigmaticei  axe urbane a oraşului este răspunsul locului, venit din vechime, la monumentalitatea densă, pietrificată, a pieţelor occidentale. Meditaţia aceasta este una personală. Ea capătă conţinuturi diferite pentru persoane diferite deşi, să recunoaştem adevărul, înglodaţi în cotidian, în grija zilei de mâine, suntem furaţi din poezia oferită de oraşul nostru cu generozitate.

Astăzi vine provocarea. Cum se poate, dacă se poate, construi în această poezie dinlăuntrul comunităţii. Cum se poate, dacă se poate, echilibra ansamblul de clădiri, de fiinţe din specii diferite, cu forme noi posibil (sau imposibil?) a fi dispuse în ultima margine a pieţei aflată încă în vorbă cu zona colinară, o zonă încărcată, cu fiecare zi ce trece, cu alte şi alte case din lumea tuturor nevoilor.

Marginea aceasta este deschisă astăzi spre peisaj, dar ştim din oraşul istoric păstrat în imagini că a fost închisă de un şir de case cu prăvălii la parter. Au mai rămas din ele, bine ascunse vederii, pivniţele. Urbanismul comunist le-a demolat şi transformat într-o fâşie de spaţiu verde. Oare dacă ar fi rezistat până astăzi, am fi acceptat înlocuirea lor cu arhitectură nouă? Probabil că nu. Am fi fost la fel de devotaţi, de încrâncenaţi în păstrarea configuraţiei existente deşi vorbim de o poezie cu totul diferită.

Va să zică, nu suntem obişnuiţi, nu simţim că soiul acesta de creaţie, având ca substanţă spaţiul cultural, este în intimă vieţuire cu cea a sufletului aflată în continuă reaşezare. În contextul incert pe care l-am sugerat, Iulius a luat o decizie înţeleaptă, rară printre dezvoltatori, a invitat să concureze între ele patru mari firme de creaţie de arhitectură consacrate la nivel planetar, câştigătoarea urmând să continue proiectul pentru realizarea lui în sit. Cele patru firme sunt: Foster + Partners, Zaha Hadid Architects, MVRDV şi UNStudio. Gestul poate fi asimilat unui dar cultural unic în România.

Este o decizie înţeleaptă întrucât arhitectura este artă multiplu determinată. Dacă un pictor poate imagina şi realiza un tablou indiferent de aşteptările publicului sau chiar numai pentru sine, arhitectura este destinată imaginii publice generaţii de-a rândul. Şi atunci apar două probleme, cum alegi arhitectul inspirat de poezia locului şi, o dată ales, cum se poate construi convingerea naşterii arhitecturii ştiut fiind că chiar un arhitect foarte talentat nu este întotdeauna inspirat de o temă anume şi un loc anume. Răspunsul la aceste întrebări este evident concursul şi conversaţiile preliminare pe soluţiile propuse.

Unicitatea acestui dar s-a confirmat prin interesul stârnit printre ieşeni de vernisajul expoziţiei cu cele patru proiecte, cu toată limitarea accesului şi de prezentarea soluţiilor de arhitectură de către susţinătorii lor când Sala Voievozilor a fost plină. Semnificaţia succesului la public este clară, ieşenii sunt, fără să ştie, flămânzi de arhitectură de calitate.

Calea unei asemenea întreprinderi pare, dar nu este deloc simplă. Prinsă între viziune artistică, funcţionalitate şi eficienţă, pentru naşterea arhitecturii adevărate este necesară buna echilibrare a acestor componente prin tema de consurs. Astfel spus însăşi tema de concurs este o problemă de rafinată creaţie. O temă tehnicizată, cu norme impuse pune frâu imaginaţiei, în timp ce una liberă dar corect circumscrisă dă şanse mai mari ideilor inedite, creaţiei fundamentată pe originalitate. Dacă în primul caz se poate obţine un proiect mai aproape de nevoile beneficiarului privat, în al doilea caz se poate obţine un proiect mai deschis intereselor publice de esenţă culturală.

La succesul unei teme de concurs şi al integrării proiectului într-un spaţiu urban concură existenţa sau inexistenţa regulamentelor de urbanism urmare a unui proces continuu, consilidat de proiectare urbană. Pentru terenul concursului nostru nu sunt regulamente detaliate în vigoare. Prin urmare situaţia este mai delicată, mai complicată şi autorii temei, împreună cu beneficiarul, trebuie să decidă: dacă prioritatea este o arhitectură emblematică, un nou simbol al oraşului, libertatea oferită tinde spre maxim, dacă, dimpotrivă, prioritatea o reprezintă realizarea unui proiect de calitate care să satisfacă nevoile de eficienţă ale investitorului atunci constrângerile sunt maxime. În acest caz, pentru realizarea temei de concurs a fost necesar mai mult de un an de zile în timp ce concurenţilor le-au fost oferite două luni pentru realizarea conceptelor expuse la Palatul Culturii până pe 14 iulie. Expoziţia merita vizitată.

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului