Un Iov britanic

Reluarea traducerii singurului roman scris de Oliver Goldsmith, The Vicar of Wakefield/ Vicarul din Wakefield (o traducere foarte bună, făcută de Paul B. Marian), din BPT-ul Minervei (1979), de către Editura Allfa (Alfa ALL), în urmă cu câţiva ani, mi se pare o întreprindere culturală inspirată. Prea puţin cunoscută la noi (chiar în lumea intelectuală selectă), această carte (nespectaculoasă ca dimensiuni) a reprezentat piatra de fundament a epicului englez modern şi, prin iradiere, a celui european. Câţiva dintre marii romancieri britanici ai secolului al XIX-lea au recunoscut deschis rolul jucat de naraţiunea reverendului Charles Primrose în formarea lor estetică. Oliver Goldsmith, probabil, nu a intuit niciodată, pe parcursul vieţii sale (1730-1774), imensa influenţă artistică pe care avea să o exercite, sistematic, deceniu după deceniu, asupra generaţiilor ulterioare de scriitori. A scris destul de puţin şi eterogen (poezie, proză, dramă, eseu). Între operele sale, se disting balada din 1765, The Hermit/ Pustnicul (cântată de personajul Burchell chiar în capitolul al optulea din Vicarul …), unde inima tânărului Edwin (trădat în dragoste şi devenit eremit) este recâştigată de iubita Angelina după tribulaţii şi experimente iniţiatice, şi culegerea de scrisori-eseu, din 1760, The Citizen of the World/ Cetăţeanul lumii, comparată de istorici, justificat, cu Scrisorile persane ale lui Montesqieu (dacă la iluministul francez, autorul misivelor moralizatoare era un intelectual persan descins la Paris, la Goldsmith, analistul epistolar e un chinez călător prin Londra). În plus, prozatorul nu a lăsat oricum impresia de a fi fost hotărât să ducă mari proiecte la bun sfârşit. Nu şi-a terminat nici studiile (de Drept şi Teologie) şi, în plus, a rămas faimos în epocă pentru decizia de a emigra în America, decizie abandonată mai apoi, întrucât a pierdut… vaporul.

Vicarul din Wakefield (1766) reprezintă însă un text scris cu vizibilă plăcere, dintr-o singură mişcare de condei. Suntem, fără îndoială, în faţa unui „roman sentimental”, dar un „roman sentimental” cu excelente inovaţii narative, cu subtext etic de cea mai bună calitate şi – poate lucrul cel mai important – cu tipologii notabile. Povestea reverendului Primrose (postura lui de narator principal e articulată, avant la lettre, după rigori epice moderne) este aceea a unui Iov britanic, educat teologic şi filosofic. Aidoma prototipului biblic, el îşi vede propriul paradis terestru ruinându-se apocaliptic. Nu renunţă totuşi la încrederea funciară în atotcuprinderea înţelepciunii divine şi în natura esenţial bună a omului. Iniţial, pierde averea, fiind obligat să accepte cele două consecinţe nedrepte ale evenimentului: ratarea mariajului de către fiul cel mare, George, cu (frumoasa şi bogata) Arabella Wilmont şi mutarea întregii familii (compusă, pe lângă Primrose, din soţia Deborah şi nu mai puţin de şase copii), cu chirie, la o parohie mică, de pe moşia unui nobil afemeiat, domnul Thornhill. Clanul se împrieteneşte cu domnul Burchell care o salvează de la înec pe Sophia – una dintre fiicele vicarului. Familia e frecventată însă şi de lordul Thornhill care, inevitabil, o seduce pe Olivia (o altă fiică) doar pentru a o abandona mai târziu. Casa familiei arde până în temelii, iar maleficul domn Thornhill îşi cere, nemilos, plata chiriei, aruncându-l pe Primrose în închisoare. Cruda soartă este, în cele din urmă, întoarsă favorabil de domnul Burchell care, în final, se dovedeşte a fi Sir William Thornhill (unchiul afemeiatului), adevăratul proprietar al moşiei şi membru important al Parlamentului. Vinovaţii sunt pedepsiţi, iar cei buni răsplătiţi. Chiar dacă se simte aici clasicul deus ex machina, să nu neglijăm faptul că tipologiile romanului rămân puternice, personajele păstrându-şi, pe deplin, autenticitatea. Rezilienţa, iată un concept din ce în ce mai greu de acceptat de omul modern, tot mai puţin rezonant cu mentalitarul supravieţuitor al marilor clasici! Acest roman trebuie citit, cu precădere de către tinerii de astăzi.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi