UPDATE: Ultimele restricții în traficul din oras instituite pe perioada sărbătorilor

Care este programul de închidere a străzilor centrale? Ce alte activităţi urmează şi când au loc concertele în cartiere?

vineri, 11 octombrie 2019, 01:50
2 MIN
 UPDATE: Ultimele restricții în traficul din oras instituite pe perioada sărbătorilor

Zilele de sărbătoare încep să se resimtă tot mai acut şi în traficul ieşean. Pe mai multe străzi din centru vor fi valabile, în aceste zile, restricţii de circulaţie având în vedere pelerinajul la Sfânta Parascheva şi Sărbătorile Iaşului. Străzile care au fost închise traficului rutier sunt în jurul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, iar cele mai multe vizează traseul pelerinilor. 

În principal, este vorba despre str. Alexandru Ipsilanti, Petru Movilă, Lozonschi, Cantacuzino şi alte artere secundare care sunt în relaţie cu aceste străzi. De asemenea, pe Splai Bahlui mal stâng şi mal drept vor fi parcate autocarele care vor aduce pelerini la Iaşi, astfel că Poliţia Rutieră şi Poliţia Locală pot impune restricţii punctuale în funcţie de aflux. Amintim că, până pe 15 octombrie (marţi), a fost extins pietonalul Ştefan cel Mare până la Casa Modei şi pe str. I.C. Brătianu (tronsonul cuprins până la intersecţia cu str. Agatha Bârsescu).

Mâine-seară, cu ocazia pelerinajului „Calea Sfinţilor“, care se va desfăşura în intervalul orar 19.00 – 20.30, vor fi impuse restricţii temporare de circulaţie în zone precum strada Cuza Vodă, strada Armeană şi strada Costache Negri, artere pe unde se vor deplasa pelerinii.Pe 15 octombrie, marţi, după orele 16, vor intra în vigoare şi alte restricţii temporare în trafic pe strada Anastasie Panu şi strada Palat, în condiţiile în care, de la ora 18, va începe concertul din faţa Palatului Culturii. Pe scenă vor urca, printre alţii, Ştefan Bănică, Pasărea Rock, Ioana Ignat şi Mircea Eremia. Primăria a anunţat că va avea loc şi un foc de artificii.

În programul Sărbătorilor mai sunt incluse evenimente precum spectacole folclorice în cartiere (Tătăraşi – astăzi, ora 17.00 pe eplanada Oancea; Alexandru cel Bun – mâine, ora 17.00 în Piaţa Voievozilor şi Nicolina – poimâine, ora 17.00 pe esplanada Nicolina I) şi sfinţirea Bisericii „Sf. Apostol Toma“ (duminică, orele 9.00 – 12.00), alături de Târgul de Toamnă (pietonalul Ştefan şi pietonalul Lăpuşneanu), Sărbătoare Vinului (zona Halei Centrale), Târgul de Blănuri (aleea cu castani – str. Costache Negri) şi Parcul de distracţii de la Ştrandul Municipal. Târgurile enumerate vor fi deschise până în ziua de 15 octombrie. Primăria a prevăzut un buget de aproape un milion de lei pentru organizarea Sărbătorilor Iaşului în acest an. În ceea ce priveşte „Piaţa verde de weekend“, care se organizează de obicei pe pietonalul Ştefan cel Mare, în acest weekend comercianţii se vor muta temporar pe pietonalul Lăpuşneanu.

Comentarii