COMUNICAT DE PRESĂ

Urnă a iubirii și a toleranței pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din mediul rural

vineri, 03 decembrie 2021, 20:08
1 MIN
 Urnă a iubirii și a toleranței pentru copiii cu cerințe educaționale speciale din mediul rural

Colectivul de cadre didactice, preșcolari și părinți din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 14 Iași s-au alăturat și în acest an școlar manifestărilor dedicate Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități prin susținerea Proiectului caritabil ÎMPLINEȘTE UN VIS! SCHIMBĂ O LUME! în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Comunitară Iași, Asociația O Kairos, Centrul Logopedic Interșcolar Iași în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.

Astfel, în zilele de 2 și 3 decembrie, echipa unității școlare a organizat o campanie de strângere de fonduri, implicând comunitatea locală în acțiuni de voluntariat și cultivând valori morale celor mici, reușind să adune în urna iubirii și a toleranței 1178 de lei, sumă ce va fi direcționată către copiii cu cerințe educaționale speciale din mediul rural, provenind din familii dezavantajate.

Mulțumim tuturor celor care au contribuit și au fost parte din darul acestor copii!

Comentarii