Veşti bune din România

Mă gândesc, bineînţeles, la informaţii care nu fac parte din punctajele politice ale comunicatorilor puterii, nu sunt parte a campaniei de manipulare sau propagandă a mass-mediei puterii ori reprezintă produsul consilierilor din cercul lui Liviu Dragnea. Ştiri care se referă la principii, legi, noţiuni abstracte şi să vizeze categorii de beneficiari indiferent de criteriile de vârstă, sex, religie, ocupaţie, apartenenţă politică, cazier etc. Realităţi care nu se referă la privilegii, excepţii, clauze ascunse, criterii lipsite de transparenţă, ci la un bine general, comun care să nu-i împartă pe români în „fraieri” şi „şmecheri”,  în „neglijabili” şi „speciali”, în „păgubiţi” şi „profitori”, „batjocoriţi” şi „călăi”?

Când credeţi că aţi auzit ultima oară o veste care să-i determine pe unii din cei 3 milioane de români plecaţi în străinătate să spună: „Gata, îmi fac bagajele şi mă întorc! Direcţia e bună, trendul e potrivit, pot să fac un pariu pentru viitorul meu sau al familiei în ţara din care am plecat”? Să ne scormonim memoria fără grabă: când ne-am gândit sincer ultima oară că, deşi s-a întâmplat ceva condamnabil, a fost o greşeală, iar sistemul are capacitatea să se „autocorecteze”?

Apoi, să ne gândim altfel. Când credeţi că vom auzi ştiri precum: „Se poate şi la noi. S-a terminat o autostradă la termen”; „Se poate şi la noi, avem un Nobel în ştiinţe”? Sau: „Am reuşit să asigurăm medicamentele de bază”, avem „rampe de acces pentru persoane cu dezabilităţi în cele mai multe instituţii”; „iată cum a scăzut analfabetismul”, iată cum „infractorii rămân în închisori şi li se confiscă averile” etc.? Ca să nu mai vorbim despre „de azi e operaţional site-ul e-România şi taxele, impozitele, proprietăţile, adeverinţele, asigurările de sănătate, contribuţiile, veniturile persoanelor fizice şi juridice pot fi administrate şi verificate transparent în timp real? Adică fără ghişee, ştampile, funcţionari, precum în Estonia – trei semnături cerute de stat într-o viaţă”.

Când vom avea ştiri pozitive până la capăt? Nu după modelul: România are cea mai mare creştere economică din Europa, dar… bazată pe consum; s-au mărit salariile şi pensiile, dar… inflaţia a explodat şi statul se îndatorează nebuneşte; s-a promulgat legea salarizării unice, dar… e modificată în fiecare săptămână prin ordonanţe de urgenţă; statul vrea să împartă mai multe resurse bugetarilor, dar… vrea să desfiinţeze pilonul II de pensii ori doreşte să preia tiparniţa de la Banca Naţională. PSD vrea să impulsioneze construcţiile, dar… dezincriminează intervenţiile asupra monumentelor istorice. Sau vrea industrie extractivă, dar în… arii protejate.

De cât timp nu aţi mai auzit ca la conducerea unei instituţii publice, organizaţii, regii să nu fie numită/ aleasă o lichea, o marionetă, o nepoată, o amantă, ci un profesionist incontestabil, cu o carieră respectabilă în spate, de al cărui punct de vedere, chiar dacă nu suntem de acord, să ţinem, totuşi, seamă? De câtă vreme o inţiativă legislativă nu a mai avut motivaţii ascunse, nu a mai fost în folosul unor privilegii de grup sau unei singure persoane? De cât timp nu aţi mai auzit de un caz în care statul român să accepte distribuirea beneficiilor conform contribuţiei reale a celor implicaţi, nu pe baza unui algoritm politic ori a unor criterii netransparente?

Or fi şi veşti din celălalt registru, dar minore ca relevanţă – profesori dedicaţi, medici salvatori, magistraţi cinstiţi, afacerişti de succes, politicieni oneşti. Aceste singularităţi îşi pierd relevanţa într-un sistem ce se comportă ca o gaură neagră ce înghite vieţile tuturor. Cu fiecare zi, nu doar sistemul checks and balances al puterii este făcut praf şi statul e preluat în mod ostil, dar cele mai grave defecte umane sunt avansate ca principii de guvernare şi unice variante de existenţă. Ca să parafrazăm un personaj care ia în stăpânire România: „Aveţi suficient curaj să rezistaţi la ce se va întâmpla în continuare?”