Viva Dracula!

Vara trecută am petrecut câteva zile în Bran. Împrejurările nu au importanţă, cert este că am găsit acolo o altă lume. Mi se părea la un moment dat că am fost asimilaţi de o altă ţară sau că trecusem, fără să îmi dau seama, graniţele României… Mă simţeam precum Dorothy din poveste.

Am stat într-un camping administrat de o familie de olandezi şi populat în majoritate covârşitoare de străini din aproape toate părţile lumii. Chiar încercam să număr maşinile autohtone şi îmi ieşeau incredibil de puţine. Mă întrebam unde dispăruseră toţi compatrioţii, cum era posibil să fie aşa ceva, deşi nu era nicio restricţie de naţionalitate la intrare.

Toţi străinii fuseseră, evident, atraşi în zonă de castelul Bran, dar şi de frumuseţea împrejurimilor. Dar în primul rând de castel, pentru că împrejurimi frumoase mai văzuseră, sunt sigur. Deşi mai vizitasem în trecut vestita citadelă, am mers şi de data asta să văd dacă e cumva ceva schimbat la ea de atrage atât de mulţi turişti veniţi de peste hotare. Norocul nostru a fost că am mers de dimineaţă pentru că nu am prins decât o coadă mică, de vreo 30 de persoane, dacă veneam la prânz, ar fi trebuit să petrecem mai mult de o oră la rând, doar să luăm bilete, nu mai vorbesc de a doua coadă, cea de la intrarea în castelul propriu-zis. Şi chiar şi aşa am fost fugăriţi prin camere ca să facem loc următoarelor valuri de curioşi.

Singurul punct de atracţie turistică ce ar putea concura cu Branul din punctul de vedere al numărului de vizitatori pe care l-am văzut eu vreodată în România a fost Castelul Peleş. Dar acolo motivul vizitei e altul, povestea e diferită, una mult mai ancorată în realitate, am abordat-o în alt articol şi poate voi reveni la ea altă dată.

Branul, din punctul meu de vedere, simbolizează puterea pe care o are un simplu artist asupra lumii şi cum a reuşit aceasta să se concretizeze în ceva material, în bani, mai pe şleau… E cel mai bun exemplu despre cum o creaţie pur imaginară a devenit realitate cu efecte dintre cele mai mercantile posibil. Ce e şi mai frapant e că acest castel, ceea ce simbolizează el de fapt, atrage an de an mii de străini şi nu cred că sunt mulţi care îi trec pragul a doua oară. O dată e suficient pentru oricine, fiindcă nu e cine ştie ce impresionant ca să te facă să îl mai vezi o dată şi încă o dată. Practic după prima vizită dorinţa e satisfăcută pentru o perioadă destul de lungă ca să mai conteze.

Explicaţia ar fi că 99% din turiştii străini vin atraşi de un singur lucru, care e mai mult un fel de obsesie: Dracula, nici mai mult, nici mai puţin. Vin pentru idee nu pentru construcţia propriu-zisă. 1% cu indulgenţă vin doar ca să vadă un castel medieval şi atât, fără legătură cu personajul lui Bram Stoker.

Având în vedere acest lucru este impresionant că numărul de turişti e mereu în creştere în loc să fie în scădere. Adică te gândeşti că cei care au fost şi au văzut că nu e niciun vampir înăuntru, ba chiar care au aflat că monumentul istoric nu are nicio legătură cu personajul celebru de roman, le vor comunica şi altora că nu e nimic de văzut acolo. Şi totuşi, logica nu are efect. E ca un miraj inexplicabil care atrage iar şi iar alţi oameni curioşi să vadă castelul celebru cocoţat pe stânci din care şi-ar putea lua zborul oricând un liliac băutor de sânge.

Asocierea cu Vlad Ţepeş adaugă un pic de valoare, dar nu suficientă ca acesta să poată rămâne singur pe meterezele turismului. El a fost doar un domnitor crud şi nimic mai mult, asemenea multor regi şi împăraţi de care au toţi în ţara lor. Dracula, însă, e unul singur şi orice legat de el e fascinant…

Iar autorităţile parcă vor cu dinadins să scadă numărul vizitatorilor pentru că nu fac nimic să îmbunătăţească imaginea locurilor, să dea un plus de atracţie clădirii în sine. Sunt aceleaşi gherete, aceleaşi trepte, aceleaşi steaguri, nimic nou, nimic comercial. Eram consternat chiar că nu vedeam nici măcar o imagine cu Vlad Ţepeş sau vreun boier tras în ţeapă în curtea interioară doar pentru reclamă. Dar apoi mi-am dat seama că nu se vrea decât un lucru: să se respecte pe cât posibil adevărul istoric şi atât. Restul e literatură ce poate fi exploatată doar de speculanţi, adică investitori privaţi, cu alte cuvinte. Ceea ce se şi întâmplă în jurul castelului unde colcăie de anunţuri cu vampiri, sânge, colţi falşi, ochi sclipitori, denumiri oribile, animale înfiorătoare, lilieci ş.a.m.d. Investitorilor privaţi nu le pasă de adevărul istoric, doar de bani. Şi unde sunt mulţi turişti sunt şi bani ce trebuie luaţi.

În fine. O lungesc prea mult. Ideea e că niciun alt lucru din România nu este mai cunoscut în străinătate decât acest singur personaj literar misterios. La o simplă căutare pe Google ai să vezi că toate celelalte "realizări” ale ţării noastre sunt pe locuri codaşe în conştiinţa străinilor. Ceauşescu, Nadia Comăneci, Hagi, Transfăgărăşan, Bucovina, Delta Dunării, Brâncuşi, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, toţi sunt cu mult, mult în urmă. E ca şi cum nu ar exista. Trebuie să cauţi bine ca să îi găseşti. Nu mai vorbesc de oamenii de ştiinţă care au contribuit mult ca lumea de azi să fie mai bună precum Victor Babeş, Nicolae Paulescu, Emil Palade, Spiru Haret sau artişti precum Eminescu, Caragiale, Creangă, Enescu etc.  

Şi ironia face că Dracula nici măcar nu e al nostru, nu e invenţia noastră, contribuţia noastră originală la cultura universală sau la turism, ci a fost creat de un străin fără nici cea mai mică intenţie să ne ajute. Da, s-a inspirat din folclorul nostru, a luat scânteia, dar le-a dus singur mai departe. Lucrul ăsta mă zgârie cel mai mult pe creier, ca ţara mea să fie cunoscută doar prin asociere cu un eveniment sau lucru petrecut din întâmplare sau creat de altcineva care nu e român. Singura mea bucurie e că nicio pensiune din jurul Branului sau din România, din câte ştiu, nu se numeşte Bram Stoker. Asta ar mai fi trebuit, deşi, din respect şi ca semn de mulţumire şi apreciere pentru milioanele de euro aduşi pe bandă rulantă şi pe gratis an de an de acest autor străin să-i fie dedicat măcar un monument la marginea drumului…

Evident că sportivii, artiştii, politicienii de origine română contemporani care sunt acum pe val, apar şi ei în căutări, dar, să fim realişti, pe Simona Halep nu o poţi vizita la niciun muzeu ori castel, ea nu percepe bilet la un loc fix, ci doar la meciuri. Şi va trece, dar Dracula va rămâne şi se va găsi mereu un loc pentru el cu bilete…

Briscan Zara este scriitor şi publicist