Zeci de permise pierdute la trecerile de pietoni în urma unei razii în Iași

miercuri, 20 aprilie 2022, 01:56
1 MIN
 Zeci de permise pierdute la trecerile de pietoni în urma unei razii în Iași

Poliţiştii Biroului Rutier Iaşi au reţinut 26 de permise de conducere în urma unei acţiuni care a avut loc luni.

"La data de 18 aprilie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au acţionat, pe raza de competenţă, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor rutiere. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26.825 de lei, dintre care 20 pentru neacordare prioritate de trecere pietonilor, iar restul pentru alte abateri. De asemenea, au fost reţinute 26 de permise de conducere şi au fost retrase două certificate de înmatriculare. Spre exemplu, un tânăr de 25 de ani a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 60 de zile, deoarece în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Iaşi, la o trecere pentru pietoni, nu a oprit şi nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajaţi regulamentar în traversarea străzii", au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii