Adolescentul fără tată care l-a ucis pe iubitul mamei lângă focul de artificii de revelion: detalii terifiante. 23 de ani de pușcărie

miercuri, 01 mai 2024, 03:00
5 MIN
 Adolescentul fără tată care l-a ucis pe iubitul mamei lângă focul de artificii de revelion: detalii terifiante. 23 de ani de pușcărie

Un tânăr din Comarna își va începe viața de adult în închisoare. Fără niciun motiv aparent, el l-a ucis pe concubinul mamei sale, singurul din casă care muncea și care îi dădea chiar viitorului criminal bani de țigări. Actul, de o brutalitate și o cruzime ieșite din comun, a fost înregistrat chiar de ucigaș pe telefon.

În vârstă de 18 ani, Radu Ungvarth locuia în satul Osoi împreună cu trei frați mai mici și cu mama lor. Rămăsese orfan de tată de mic, și cam în aceeași perioadă își pierduse antebrațul mâinii stângi într-un accident. Cam din 2020, mama sa trăia cu M.I., crescut într-un centru de plasament, și care lucra de ani buni în străinătate. Periodic, M.I. se întorcea în sat, unde mai lucra sezonier. Din munca sa se întreținea întreaga familie Ungvarth. M.I. îi oferea și lui Radu Ungvarth bani sau îi cumpăra țigări. Era un om calm, iar certurile ocazionale cu iubita sa nu degenerau niciodată în acte de violență. Se înțelegea bine și cu cei trei copii ai femeii, inclusiv cu cel mai mare. Sau, cel puțin, așa credea.

A rupt furca de el

La sfârșitul lui 2022, cei șase urmau să-și petreacă împreună noaptea dintre ani. În zilele precedente, făcuseră vizite prin sat, iar pe 31 decembrie Radu și frații săi au mers cu uratul. Mama sa a mers la o cunoștință din sat, iar M.I. la alta, la băut. Acolo a venit și Radu Ungvarth în jurul orei 23, strigându-l pe M.I. pentru a-l duce acasă. M.I. a luat cu el un par și l-a urmat. Pe drum însă, tânărul i-a smuls parul din mână și l-a aruncat peste un gard, în grădina unui consătean. M.I. nu a replicat, fără să-și dea seama că tocmai își semnase condamnarea la moarte. Cei doi s-au mai oprit câteva minute pe drum, pentru a privi focul de artificii organizat în comună, apoi și-au continuat drumul spre casă.

Au ajuns la domiciliul la câteva minute după miezul nopții. În pragul ușii, tânărul l-a lovit brusc cu pumnul în față pe M.I. Acesta s-a prăbușit, iar Ungvarth a luat o furcă și a început să-l lovească cu ea. Partea metalică a sărit după câteva lovituri, iar tânărul a continuat să-l lovească cu coada, până ce aceasta s-a rupt, dar și cu pumnul și picioarele. Luat pe neașteptate, M.I. nu s-a putut nici măcar apăra, darămite să mai și răspundă loviturilor. La un moment dat, tânărul și-a luat telefonul mobil și a început să înregistreze agresiunea, ținând aparatul sub braț, cu ciotul mâinii stângi.

Un video, probă în instanță

Înregistrarea, care avea să constituie ulterior probă în instanță, a durat patru minute, interval în care Ungvarth l-a mai lovit pe M.I. de 31 de ori. „Na-ți furcă! Na-ți furcă! La măta să te duci! În cimitir…! Na! Na! Na! Până ce nu-ți ies mațele afară nu te lăs! (apoi se aude victima gemând) Îți iese sângela, a? Aci îți rup din tini! (se aude iar victima, care abia respiră). Bag furca-n tine!! E… îți curge sânge pe nas? Nimeni n-a să afle că te-o omorât! Te îngrop… te arunc în WC da’ nici… și nu te mai văd pe fața pământului! Îți dau peste cap acuma!!! Aghie mai respiri, ai? Na! Na! Tu nu mai ai ce căuta în casa asta! Nu mai ai ce căuta aci! Nu mă interesează dacă mă auzi sau dacă nu mă auzi, că tu ești deja aproape mort! Dacă m-auzi sau nu m-auzi, tu ai spart capu’! Ai tăt! Curge sânge, îi rău că n-am lumină da’ îmi aduc eu un bec din casă. Uite bâta-i movă! Îi movă că te-o movat pe tine! Din prima te-am luat! Te-am amăgit, ca prost acasă… tu ai mers…”, au transcris anchetatorii din monologul ținut de tânăr pe când își lovea continuu victima. Spre finalul agresiunii, din casă a ieșit sora mai mică a lui Ungvarth, care își auzise fratele înjurând. Acesteia, tânărul i-a spus să trimită înregistrarea unei surori mai mari, care nu locuia cu ei.

„L-am dat în bortă”

După ce M.I. a decedat, Ungvarth l-a târât până la o groapă din curte, unde membrii familiei aruncau gunoaiele. S-a dus apoi la cunoștința unde era plecată maică-sa, a intrat apoi în casă și i-a spus mamei sale ce făcuse: „Uite, mamă, ce am făcut! I-am scos ochii, i-am tăiat gâtul și l-am dat în bortă”. Apoi a început să bea, până când a adormit. Echipajul SMURD chemat la locul agresiunii nu a putut face altceva decât să constate decesul lui M.I. Necropsia avea să evidențieze o alcoolemie de 3,93‰, care putea explica lipsa totală a reacțiilor de apărare. Victima suferise numeroase traumatisme și fracturi, plămânii fuseseră perforați de coastele rupte, iar ficatul îi era zdrobit.

La primele audieri, Ungvarth a declarat că a lovit victima în încercarea de a se apăra. M.I. ar fi fost cel care încercase să îl lovească, cu o furcă. Își ieșise din fire și îl lovise în mod repetat pe M.I. pentru că acesta obișnuia să-i agreseze mama. După câteva zile, și-a schimbat declarația, afirmând că mama sa îi spusese că s-a despărțit de M.I. Nu voise să-l omoare pe M.I., ci doar să-l dea afară din casă.

Crimă pe Facebook

Declarația tânărului era însă contrazisă clar de cele ale martorilor. M.I. nu era agresiv cu niciunul dintre membrii familiei și nu ar fi avut niciun motiv să-l atace pe Ungvarth. Nu obiectase atunci când tânărul îi smulsese parul din mână și îl aruncase. Dacă ar fi avut de gând să-l atace pe Ungvarth, ar fi replicat. De altfel, chiar mama tânărului a declarat că acesta o agresa pentru că nu-i dădea bani de țigări, nu concubinul său. Iar înregistrarea făcută de tânăr spunea totul. Magistrații Tribunalului, care au analizat dosarul, au ajuns la concluzia că pur și simplu Radu Ungvarth era nemulțumit de prezența în casă a concubinului mamei sale.

Judecătorii au reținut ca circumstanță agravantă premeditarea faptei, confirmată de comportamentul tânărului, dar și de spusele sale pe înregistrarea făcută. O altă circumstanță agravantă a fost cruzimea faptei, magistrații subliniind ferocitatea cu care acționase criminalul. „Inculpatul a filmat agresiunea şi i-a cerut surorii sale minore, care a surprins parţial comiterea faptei, să distribuie filmarea pe o reţea de socializare către alţi membri de familie. În înregistrarea audio-video ce a fost realizată de către inculpat se poate auzi cum inculpatul cântă de bucurie, fără a manifesta vreo urmă de remuşcare, în tot acest timp victima zăcând pe sol, inconştientă şi plină de sânge”, au menționat judecătorii. Vârsta și lipsa antecedentelor penale ar fi fost singurele argumente în favoarea unei pedepse mai ușoare, dar nu s-au dovedit suficiente.

Radu Ungvarth a fost condamnat la 23 de ani de închisoare, ca și la plata unor daune morale și materiale de 11.000 euro către familia victimei.

Comentarii