Alţi candidaţi

Categoria: bătrânul corsar şi fecioara naivă

Cult, rafinat şi narcisist, Theodor Paleologu este o apariţie uşor exotică în campania prezidenţialelor. Spun asta nu pentru că a primit să candideze din partea unui partid liliputan, pândit la fiecare scrutin de riscul extincţiei, ci fiindcă se expune riscant în numele lui Băsescu. Pe el va fi obligat să îl laude indecent, întrucât îi datorează şansa unei noi cariere publice, după retragerea spăşită la vatră a intelectualilor subţiri şi vrăjiţi de personalitatea celui care părea la început să fie întruchiparea spiritului justiţiar. Se întâmplă aceasta într-o ţară care lăsa impresia că s-a făcut preş la picioarele sinistrului arghirofil Adrian Năstase. Nu o să ascund că şi eu am muşcat din această momeală o dată, până m-am dumirit că Băsescu e o falsă speranţă şi un histrion care a jucat, nu fără talent, rolul de salvator. În fapt s-a salvat pe sine, dar şi trecutul său pătat de compromisuri ori gaşca ce-l urmează neabătut până astăzi, întrucât în lipsa lui ar fi nimic. Cele două mandate prezidenţiale au confirmat abilităţile lui Băsescu în arta manipulării, capacitatea diabolică de a-şi neantiza adversarii, măiestria gestionării discordiei şi arta de a ieşi câştigător din cele mai complicate situaţii. Să însemne toate acestea că a fost "mare", aşa cum mai cred yesmanii care-l anturează? Hotărât, nu! Mai degrabă aceasta arată că preopinenţii lui au fost mediocri şi orgolioşi, adică cea mai nefericită plămadă politică. De aceea au intrat, ca muştele bezmetice, în plasa lui. Iar piranha i-a devorat. Din aceste "victorii" a la Pyrrus se alimentează până astăzi legenda politicianului Băsescu. Să recunoaştem că aceste "calităţi" se bucură de preţuirea prea multor români, care încă îl mai creditează. Dacă analizăm la rece bilanţul mandatelor sale chinuite şi intersectate de două demiteri, din care numai el a avut de câştigat, în vreme ce ţara doar de pierdut; dacă investigăm dosarul pupilei lui, Elena Udrea, pentru care a făcut o adevarată obsesie, condamnată definitiv şi "refugiată politic" în Costa Rica, în fine, salvată miraculos prin operaţiunea Dragnea – Florin Iordache de anihilare a Justiţiei; dacă ne mai amintim cum şi-a făcut fiica agramată europarlamentar (să-i mulţumească Vioricăi Dăncilă că a supralicitat subiectul şi l-a adus la zi) şi familia latifundiară; dacă mai evocăm în cauză afacerile tenebroase ale clanului şi condamnările definitive ori dispariţiile miraculoase din rândul apropiaţilor lui; în fine, dacă nu uităm, că neamurile primitive şi nu ne lăsăm cuceriţi de verbiajul lui, care trece în ochii multora drept probă de inteligenţă şi care ar trebuie, pe cale naturală, să-l trimită pe Băsescu acasă şi să îl lăsăm să se usuce, în lipsă de activitate. Dar Băsescu se mai crede util pentru că mai are de apărat pe mulţi dintre sicofanţii lui. E un fel de pact mafiot: nu ne lăsa ca să nu te lăsam! Şi astfel, bătrânul corsar cu trupul plin de cicatrici continuă să facă valuri. Ce alt şef de stat din Europa îşi reîncepe cariera politică după două mandate prezidenţiale înglodate în scandaluri, ca euoparlamentar? E doar ambiţie nemăsurată? Mai are Băsescu ceva de spus? Nu! Singurul motiv care-l mai mână-n luptă e teama de a nu rămâne singur şi neprotejat, ca un bătrân dictator latino-american rătăcit într-un palat năpădit de bălării.

În atari condiţii, privesc spre candidatura lui Theodor Paleologu ca la un exerciţiu inutil din partea preopinentului, ca la un joc în beneficiul exclusiv al patronului. Abia dacă a început campania şi junele Paleologu dezvăluie un ego narcisist şi megaloman, pigmentat cu aere superioare de boier de viţă veche şi de intelectual subţire. Sigur, junele a crescut cu biblioteca în casă. Dar câţi nu au crescut la fel, dar aceasta nu-i îndreptăţeşte să candideze la prezidenţiale. Mânat de un ideal cel puţin îndoielnic, dacă nu de-a dreptul politicianist – acela de a-i mai da o şansă lui Băsescu şi de a-l reinventa – Theodor Paleologu ne cere voturile. Chiar merită efortul? Dacă ar fi fost candidatul societăţii civile, aş fi înţeles. Dar aşa, junele face şi jocul celor care-i etichetează pe intelectuali drept instrumente naive ale unor jucători perverşi. Seducţie suicidară.

Categoria: Varanul şi blonda

Da, pur şi simplu "blonda". Ne-a convins de această îndreptăţită faimă, într-o seară, la Digi 24. Ce am văzut m-a lămurit definitiv: bătrânul varan nu mai are inspiraţie! I s-a tocit ireversibil în anii de "nedreaptă" recluziune. Iată proba: blonda emite cu nonşalanţă enormităţi. Candidata lui Voiculescu ştie, spre exemplu, că Rusia e membră NATO! Chiar a torpilat-o bătrânul bolşevic, de a reuşit să amestece datele geopoliticii în asemenea hal? Ori i-a făcut un curs scurt de politică, din care a reţinut doar că "soarele vine de la răsărit"? La alte întrebări are răspunsuri de licean repetent. Dar, ţineţi-vă bine să vedeţi cât de scurtă e memoria blondei!: la Digi 24 declară că în turul al doilea va vota cu Iohannis, iar la Antena 3 îl atacă vehement. Între cele două reprize va fi fost fezandată: "Cucoană, pentru asta te-am trimis eu în luptă şi mi-am asmuţit mercenarii antenişti vreme de cinci ani, ca să spui că-l votezi pe Iohannis? Retractează repede, ştiu trepăduşii mei sa îmbrace povestea"! (dialog verosimil).

Am întrebat nişte cunoştinţe dependente de Antena 3 cu cine vor vota. Au numit-o pe blondă. Bine, bine, am perseverat, dar spuneţi-mi cum o cheamă? Am auzit un nume pocit şi m-am distrat copios. Iar ca ei, destui compatrioţi care vor merge la vot degeaba.

Mihai Dorin este istoric şi publicist