Analizele IML - Bezmeticul de la Gară nu era drogat
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 25.07.2021

De ce era atât de surescitat tânărul încât părea ieşit din minţi?

Analizele IML - Bezmeticul de la Gară nu era drogat

GALERIE
LaurentiuRosu_accidente
  • LaurentiuRosu_accidente
- +

Oamenii legii care au discutat cu el spun că, în acest caz, băiatul sigur nu va fi găsit în toate minţile de medicii de la „Socola“. „Era coerent doar un minut, apoi delira, vorbea despre Dumnezeu şi altele“. De ce ar fi putut acesta claca: iată câteva presupuneri!

Primele analize făcute de către medici asupra tânărului care marţi a lovit 15 autoturisme între Leţcani şi Iaşi arată că, în ciuda a ceea ce li s-a părut oamenilor legii, acesta nu era drogat. Medicii de la Institutul de Medicină Legală (IML) Iaşi au făcut o serie de teste specifice, iar acestea au fost negative, urmând ca zilele următoare să finalizeze altele, mai concludente şi definitive. De altfel, cel mai probabil, rezultatele finale vor arăta că Claudiu Roşu, de 23 de ani, nu s-a drogat, spun surse din cadrul IML. În schimb, surse din cadrul Poliţiei Iaşi ne-au precizat că se suspectează că tânărul are probleme psihice.

„Acum este la Spitalul de Psihiatrie Socola, unde este expertizat. Însă, mai mult ca sigur, băiatul va fi declarat ca nefiind în deplinătatea facultăţilor mintale. Din ce am stat noi de vorbă cu el, băiatul era coerent doar un minut, apoi delira, vorbea despre Dumnezeu şi altele. L-am întrebat dacă avea probeleme acasă, şi ne-a spus că nu. În schimb, acesta ar fi clacat psihic deoarece avea câteva eşecuri personale, printre care şi acela că încercase de mai multe ori să intre la şcoala de poliţie, dar fusese respins“, ne-a spus un poliţist de la IPJ Iaşi.

Claudiu Roşu venise în Iaşi marţi dimineaţă, la ora 5, şi s-a cazat la un prieten de-al său, care locuieşte în Leţcani. El i-ar fi spus prietenului său că a fugit de acasă deoarece este bătut frecvent de către tatăl său, ultima dată fiind agresat cu o zi înainte să ajungă în Iaşi. Tatăl băiatului ar fi fost militar de carieră care se pensionase în urmă cu un an de zile. După ce proprietarii casei din Leţcani au plecat la serviciu, Claudiu a avut un moment de rătăcire şi a furat un autoturism Skoda aflat în curtea casei, aparţinând unui client. De la Leţcani şi până la Iaşi, acesta a lovit mai multe autoturisme. În cele din urmă, în zona Gării, pe Străpungere Silvestru, tânărul a lovit un BMW în spate care aştepta la semafor, pe linia haşurată, pe care circulă tramvaiele. Cu toate că maşina era avariată, iar geamul fisurat şi netransparent, Claudiu Roşu a scos capul pe geam afară şi a mai condus încă 500 de metri, până în faţa autogării Codreanu, unde motorul s-a gripat şi s-a oprit. Aici a ieşit din autoturism şi a fugit, în ciorapi, fiind prins de către un pompier aflat în timpul liber, dar pe care îl lovise la intrarea în Iaşi şi care l-a urmărit. Ulterior, tânărul a fost transportat la „Socola“ de către mascaţii Poliţiei, deoarece băiatul se manifesta violent.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

Nicolae GRECU

Ce mai rămâne din idealurile olimpice

O mega-competiţie internaţională cu sportivi aleşi pe sprânceană, pe baza unor calificări la sânge şi în urma căreia cel mai bun trebuie să câştige cel mai mult.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XIII). Ucenicia în meşteşugul pescuitului cu undiţa (4)

Autorul continuă evocarea unor ani din anotimpul paradisiac al copilăriei şi adolescenţei petrecute pe malurile Dunării.

A fi creştin ieri şi azi

pr. Constantin STURZU

A fi creştin ieri şi azi

În viaţă experimentăm mult şi, cel mai adesea, ne alegem cu un gust amar, cu un gol în suflet. Chiar şi când suntem curioşi să aflăm cât mai multe dintr-un domeniu sau altul, ajungem la concluzia că toată ştiinţa noastră nu valorează, în faţa morţii, nici cât o ceapă degerată. Ba chiar şi când avem curiozitatea de a interacţiona cu anumite persoane, riscăm uneori prin a sfârşi dezamăgiţi.

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ioan STANOMIR

Libertatea, statul şi politica prudenţei: o pledoarie modestă

Ceea ce criza sanitară a impus, în mod dramatic şi poate ireversibil, este politica fricii. Creşterea fără precedent a controlului statal, invadarea unor teritorii care păreau până atunci de neatins, vocaţia domesticirii cetăţenilor, toate acestea sunt simptomele răului pe care administrarea pandemiei l-a născut în societăţile noastre. Liberul-arbitru şi drepturile constituţionale au fost constant şi agresiv erodate. Frica, iar nu prudenţa, a dominat.

pulspulspuls

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

PULS

Noi tabere la liberali: bam-bam! Iaşul pare acum chiar pe lângă

Când credeau şi liberalii noştri de la Iaşi că măcar pe jumate tot or să fie în tabăra câştigătoare, căci oricum jumatea lui Muraru merge cu Cîţu, iar jumatea lui Alexe se duce cu Orban, hop că dinspre Bucureşti vin veşti care răstoarnă toată calimera de la Iaşi.

Caricatura zilei

Drona auto

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.