Bursele şcolare, acordate de luna aceasta după alt sistem. Urcă până la 3.000 lei/lună. Nu e obligatoriu să ai peste 9.50. Ce spun dascălii ieşeni

luni, 04 septembrie 2023, 01:50
5 MIN
 Bursele şcolare, acordate de luna aceasta după alt sistem. Urcă până la 3.000 lei/lună. Nu e obligatoriu să ai peste 9.50. Ce spun dascălii ieşeni

Ministerul Educaţiei din România a pus în dezbatere publică o nouă metodologie pentru acordarea burselor şcolare. Potrivit propunerii, se vor face modificări semnificative în sistemul actual de acordare a burselor, care afectează categorii precum bursele de merit, studiu, performanţă şi adaugă burse tehnologice şi pentru olimpici. 

Dispare cerinţa de a avea media peste 9,50 pentru a putea primi bursă, contând doar ca elevul să fie în prima treime din clasă. Ce spun dascălii ieşeni despre noul sistem.

Noua metodologie pusă în dezbatere prevede eliminarea bursei de studiu şi a celei de performanţă şi introducerea celor tehnologice şi pentru olimpici. Astfel, bursa socială este de 300 lei pe lună, bursa de merit este de 450 lei pe lună, bursa tehnologică are o valoare de 300 lei pe lună, iar bursa de excelenţă olimpică începe de la 700 lei pe lună pentru etapele naţionale şi poate ajunge până la 3.000 lei pe lună pentru etapele internaţionale.

Cea mai notabilă schimbare este faptul că bursele de merit nu vor mai fi condiţionate de o medie minimă de 9,50, ci se vor acorda pentru primii 30% elevi din fiecare clasă, în ordinea descrescătoare a mediilor. Acest aspect a generat diverse opinii în rândul directorilor şcolilor, iar „Ziarul de Iaşi” a luat legătura cu aceştia pentru a afla cum afectează această schimbare şi care este opinia în unităţile de învăţământ ieşene.

Noile modificări: un posibil dezavantaj pentru elevi

Directorul Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi, Camelia Gavrilă, consideră că noua metodologie poate avea un impact pozitiv asupra şcolilor obişnuite, permiţând elevilor cu medii în jur de 8-8,50 să primească burse de merit. Însă, în şcolile cu medii foarte mari, aceasta consideră că poate fi un dezavantaj pentru elevi, deoarece doar cei cu note extrem de mari ar putea intra în procentajul de 30%.

„În general, este o idee bună, pentru a ajuta şi copiii care obţin medii în jur de 8,50-9,00, dar pot fi şi situaţii în şcoli foarte bune în care elevii au note mult mai mari şi atunci nu intră în acest procentaj de 30%. Opinia mea pleacă din perspectiva unei şcoli unde se învaţă mult şi unde pot fi mai mult de 30% din elevii unei clase eligibili pentru această bursă. Însă, pot să înţeleg logica la nivel naţional, acolo unde cauţi o soluţie de a încuraja învăţarea şi pentru clasele care nu sunt atât de competiţionale. Bursa aceasta are un rol important şi e stimulativă. Este şi o bucurie a copilului că munca lui şi studiul sunt cumva recunoscute şi recompensate, arătând că prin învăţătură şi studiu poate obşine un beneficiu pe care să îl poată cheltui cum îşi doreşte”, a declarat directorul Colegiului “Negruzzi”, Camelia Gavrilă.

La Colegiul „Emil Racoviţă” din Iaşi, Mihaela Gotcu subliniază nevoia de clarificare a criteriilor pentru acordarea bursei de merit, având în vedere diferenţele dintre clase.

„Sunt lucruri binevenite, iar unele dintre ele chiar încurajează performanţa şi învăţarea. Un aspect pozitiv este cuantumul care a crescut pe tot ceea ce înseamnă tipuri de burse. Se face acum o altă distincţie între tipurile de burse şi se încurajează performanţa, rezultatele, premiile la olimpiadele naţionale şi internaţionale, ceea ce este un lucru foarte bun, din punctul nostru de vedere. Bursele de merit vor fi acordate în procent de 30% dintre elevii unei clase, însă acest lucru sper că va fi clarificat, pentru că la Colegiul Racoviţă, de exemplu, sunt anumite diferenţe. Dacă aplicăm acest procent la nivel de clasă, este posibil să avem de-a face cu limite ale mediilor puţin diferite, iar lucrul acesta poate va fi rectificat, în aşa fel încât noi să putem respecta acest procent la nivel de unitate şcolară sau măcar la nivel de gimnaziu sau de liceu”, a declarat directorul Colegiului “Racoviţă” din Iaşi, Mihaela Gotcu.

Creşterea cuantumului burselor de merit este apreciată şi de directorul Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi, Adina Romanescu, însă consideră necesară definirea unui sistem de valori mai clar pentru acordarea burselor.

„Este benefică creşterea cuantumului burselor de merit. Mă bucur că se extinde această bursă către elevii care au cele mai bune rezultate din orice şcoală, prin introducerea procentului la nivel de clasă. Pe de altă parte, este restricţionat accesul la bursă al elevilor din clasele cu multe rezultate remarcabile. Meritul trebuie să aibă un sistem de valori bine definit, să nu ajungem în situaţia de a nu oferi bursă de merit unui elev cu media generală 9,70 (este un exemplu aleatoriu), dar să oferim aceeaşi bursă pentru o medie generală mai mică, ipotetic, şi cu 2 puncte”, a declarat directorul Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi, Adina Romanescu.

Rezumatul schimbărilor produse

1.      Burse de excelenţă olimpică (700 lei – 3.000 lei)

Elevii pot obţine burse de excelenţă olimpică I şi II în funcţie de distincţiile obţinute la olimpiadele şcolare internaţionale, campionatele sportive şcolare internaţionale şi Jocurile Olimpice. Valoarea acestor burse variază între 700 şi 3000 lei lunar. Un criteriu important este obţinerea notei 10 la purtare.

2.      Burse de merit (450 lei)

Bursele de merit nu mai sunt condiţionate de o medie minimă. Ele se acordă pentru primii 30% din elevii fiecărei clasă de gimnaziu şi liceu, în ordinea descrescătoare mediilor generale anuale. Până acum, burse de merit erau acordate numai elevilor care aveau media anuală peste 9,50. Bursa de merit a fost majorată de la 200 de lei.

3.      Burse tehnologice (300 lei)

Aceste burse sunt destinate elevilor din învăţământul profesional. Elevii repetenţi şi cei care cumulează mai mult de 10 absenţe nemotivate într-o lună pierd dreptul de a primi această bursă pe parcursul anului de studiu repetat.

4.      Burse pentru mamele minore (700 lei)

Pentru mamele minore care revin la şcoală, aceste burse reprezintă un sprijin financiar. Valoarea minimă este de 700 de lei pe lună.

5.      Burse sociale (300 lei)

Cuantumul acestor burse sociale a crescut la 300 de lei pe lună. Se acordă elevilor cu venituri mici, orfani, din familii monoparentale, cu dizabilităţi sau din familii beneficiare de venit minim de incluziune. Cererile pot fi depuse pe tot parcursul anului şcolar. Bursa socială a fost majorată de la 200 de lei.

Comentarii