Ce pedepse cu închisoarea riscă persoanele găsite vinovate de evaziune fiscală

Potrivit legii amintite, cea mai blândă pedeapsă cu închisoarea pentru o faptă de natură infracţională din sfera evaziunii fiscale este cuprinsă între şase luni şi cinci ani. Această pedeapsă este aplicabilă contribuabililor care nu refac, cu intenţie sau din culpă, documentele de evidenţă contabilă distruse.

Se pedepsesc cu privarea de libertate de la un an la şase ani şi persoanele care refuză în mod nejustificat să prezinte organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, precum şi cele care nu permit autorităţilor să intre în sediile, incintele sau pe terenurile supuse unor verificări financiare, fiscale ori vamale. Se pedepsesc şi contribuabilii care obţin bani de la stat în mod necuvenit. O pedeapsă cuprinsă între trei şi zece ani de închisoare este prevăzută de Legea evaziunii fiscale pentru stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat. Asocierea mai multor persoane pentru comiterea acestor fapte se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 15 ani, de asemenea se pedepseşte şi tentativa de comitere a faptei în aceeaşi măsură.

Legea prevede o pedeapsă între doi şi opt ani de închisoare pen­tru faptele săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Mai exact, printre acestea se numără ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile (sau în alte documente legale) a unor operaţiuni comerciale efectuate, precum şi a veniturilor realizate, dar şi evidenţierea în contabilitate a unor operaţiuni fictive.

De asemenea, până la opt ani de închisoare riscă şi cei care distrug sau ascund acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat sau aparatelor de marcat electronice fiscale, respectiv memorii ale unor mijloace de stocare a datelor sau care se sustrag de la controale (financiare, fiscale sau vamale) prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă a sediilor principale sau secundare.

Aceeaşi pedeapsă este aplicabilă şi contribuabililor care execută evidenţe contabile duble prin folosirea unor înscrisuri sau a altor mijloace de stocare a datelor, precum şi cei care substituie, degradează sau înstrăinează bunurile care le-au fost sechestrate.
În cazul în care prejudiciul produs pentru oricare dintre aceste fapte amintite mai sus depăşeşte valoarea de 100.000 de euro (echivalentul în lei), pedeapsa se majorează cu cinci ani, astfel încât cei care comit faptele riscă între şapte şi 13 ani de închisoare. În schimb, pentru prejudiciile care depăşeşc echivalentul în lei a 500.000 de euro, pedeapsa se majorează cu şapte ani şi ajunge să fie încadrată între nouă şi 15 ani.

Curtea Constituţională a României faţă cu evaziunea fiscală

Legea evaziunii fiscale conţine şi câteva prevederi referitoare la reducerea pedepselor şi condiţiile în care acest lucru este posibil. Astfel, în situaţia în care inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele pedepsei se reduc la jumătate. Cu toate acestea, este bine de menţionat că un contribuabil nu mai poate beneficia de reducerea pedepselor dacă s-a mai folosit de aceste prevederi în ultimii cinci ani.

O schimbare adusă prezentei legi este produsă de efectele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 363 din 7 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Curtea a constatat că legea nu definea noţiunea de „impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”. Concret, norma care incrimina infracţiunea de evaziune fiscală nu întrunea condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate şi încălca astfel prevederile cuprinse în art. 1 alin (5) din Constituţie, care consacra principiul legalităţii. În acest sens, administratorii firmelor care reţin, dar nu virează la stat contribuţiile şi impozitele de la angajaţi, riscă cel mult o amendă contravenţională, care se prezintă în cuantum direct proporţional cu mărimea sumei de plată către stat.

Implicaţiile fiscale ale nontransferului intracomunitar de bunuri

Conform prevederilor Codului Fiscal, nontransferul intracomunitar de bunuri reprezintă transportul de bunuri între două state membre UE fără transmiterea dreptului de proprietate şi care nu se asimilează cu o livrare intracomunitară,  respectiv cu o achiziţie intracomunitară. Operaţiunile de nontransfer pot fi cu tranzacţii şi fără tranzacţii.

Operaţiunile de nontransfer cu tranzacţii sunt reprezentate de livrările cu instalare, vânzările la dis­tanţă, livrările la bordul navelor, aeronavelor şi trenurilor, livrările de gaz şi energie electrică, precum şi livrările, exporturile intracomunitare scutite de TVA cu drept de deducere. Un exemplu de astfel de operaţiune: o societate din România care livrează materii prime în Ungaria din care se va confecţiona îmbracăminte. Societatea care prelucrează materia primă este din Ungaria, iar materia prima este tranportată din România în Ungaria. Costumele obţinute în urma prelucrării sunt transportate înapoi în România, iar societatea din Ungaria emite o factură la sfârşitul lucrării în care menţionează valoarea serviciului prestat conform prevederilor contractuale.

Nontranferurile care nu presupun o tranzacţie sunt lucrările/expertizele asupra bunurilor mobile corporale şi utilizarea temporară a unui bun în scopul prestării de servicii. Transportul din România a unei macarale pentru a ajuta la execuţia unei lucrări de construcţii în Bulgaria este exemplul pentru această categorie de nontransferuri. După finalizarea lucrărilor, macaraua este transportată înapoi în România.

Cei interesaţi trebuie să aibă în vedere că, potrivit legii, există obligaţia întocmirii registrului non­transferurilor. Acest registru va cuprinde: denumirea şi adresa primitorului, un număr de ordine, data transportului bunurilor, descrierea bunurilor transportate, cantitatea bunurilor transportate, valoarea bunurilor transportate, data transportului bunurilor care se întorc, descrierea bunurilor returnate, cantitatea bunurilor returnate, descrierea bunurilor care nu sunt returnate, cantitatea acestora şi o menţiune referitoare la documentele emise în legătură cu aceste operaţiuni, după caz, precum şi data emiterii acestor do­cumente.

Din punct de vedere declarativ, transportul bunurilor din Ro­mânia în state membre UE nu se declară în decontul de TVA şi nici nu se raportează în declaraţia recapitulativă 390 VIES. Valoarea bunurilor va figura în declaraţia intrastat, deoarece aceasta urmăreşte transportul fizic al bunurilor în teritoriul intracomunitar, dacă societatea are obligaţia depunerii acestei declaraţii conform plafoanelor stabilite. În decontul de TVA şi în declaraţia 390 se va raporta factura pentru vânzarea bunurilor (în cazul în care se vor vinde bunurile), conform procedurilor legale aplicabile la data finalizării regimului de nontransfer.

În contabilitate, înregistrarea transferului bunurilor se face în custodies sau în cosignaţie la terţi, urmând ca după întoarcerea bunurilor în ţară să se storneze această notă contabilă.

În cazul în care bunurile nu re­vin în statul de unde au plecat în termen de 24 de luni, nontransferul devine transfer, iar proprietarul trebuie să efectueze o livrare intracomunitară asimilată în România şi o achiziţie intracomunitară asimilată în statul membru în care au fost transportate bunurile.