De Business

Punem punctul pe știi

De azi, “scumpire” cu 0,5 lei la tot ce e în recipient de plastic, sticlă, metal. Totul despre cum recuperezi banii. Atenţie: doar recipiente curate!

joi, 30 noiembrie 2023, 02:50
3 MIN
 De azi, “scumpire” cu 0,5 lei la tot ce e în recipient de plastic, sticlă, metal. Totul despre cum recuperezi banii. Atenţie: doar recipiente curate!

De astăzi, celor care cumpără băuturi ambalate în recipiente din sticlă, plastic sau metal care poartă însemnul “ambalaj cu garanţie”, fie că este suc, apă, bere, vin, spirtoase (ori alte băuturi alcoolice şi non-alcoolice), li se va reţine şi o “garanţie” de 50 de bani, pe care o vor primi înapoi doar după ce vor returna ambalajul gol. Cumpărătorul se poate duce la magazinul de unde a fost schiziţionat produsul, dar poate fi predat şi la un alt comerciant înscris în Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR), sistem care intră în vigoare de la sfârşitul acestei luni. Adică azi, 30 noiembrie.

Vorbim despre recipiente cu un volum cuprins între 0,1 şi 3 litri, însă, pentru a fi identificate uşor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific, după cum spuneam anterior. Pe lângă logo, o altă modalitate de identificare a ambalajelor SGR este informatic, practic un cod de bare existent pe recipient, care va fi scanat de aparatele echipamentelor inteligente de colectare, pe care le vedem de regulă amplasate în supermarketuri.

Pe scurt, dacă acum aveţi strânse acasă mai multe sticle din plastic, spre exemplu, nu puteţi merge cu ele astăzi la magazin ca să primiţi garanţia de 50 de bani pe fiecare sticlă dacă acestea nu au pe ele inscripţiile SGR, adică acel logo “ambalaj cu garanţie” şi/sau codul de bare. De precizat că în sistemul SGR nu intră categorii de plastic cum ar fi recipiente pentru lactate, oţet sau ulei.

Ca să fie primite înapoi, recipientele trebuie să fie în stare bună: eticheta intactă, ambalajul curat, şi să aibă capac, altfel riscaţi să vă întoarceţi tot acasă cu ele, pentru că aparatele de colectare vor putea respinge ambalajul în cazul în care nu este conform. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, adică acei 50 de bani, fără să fie nevoit să prezinte bonul fiscal. Clientul va primi sub formă de voucher contravaloarea garanţiei, care va fi scăzută din valoarea cumpărăturilor făcute în acel magazin, dar se poate opta şi pentru primirea valorii în bani. Atenţie: aceste vouchere SGR se acceptă doar la comerciantul de la care le-aţi primit, deci nu puteţi să le folosiţi şi la un alt magazin.

Ce este important de reţinut este că, începând de astăzi, comercianţii de băuturi sunt obligaţi să termine stocurile vechi în termen maxim de 6 luni, adică până pe data de 29 iunie anul viitor. Ulterior nu vor mai putea comercializa stocuri vechi de ambalaje care nu prezintă inscripţiile SGR, fiind interzis. Cât priveşte stocurile noi venite de la producători în acest interval de timp, pentru ambalajele SGR vor trebui să prezinte înscripţiile specifice şi vor fi semnalate la raft prin menţionarea preţului cu garanţie.

Drept urmare, pe rafturile magazinelor vor apărea treptat astfel de ambalaje.

Toţi comercianţii care vând băuturi în ambalaje SGR, indiferent de dimensiunea suprafeţei de vânzare, vor avea obligaţia să organizeze puncte de returnare, asta pentru a oferi consumatorilor accesibilitatea la sistem prin posibilitatea de a returna facil ambalajele şi de a-şi recupera garanţia, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, comercianţii vor avea libertatea de a decide asupra tipului de colectare: automat sau manual, în funcţie de fluxul de consumatori al fiecăruia.

Comentarii