Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
În perioada ianuarie - martie 2022, vânzarile de apartamente au crescut luna de luna, pe (...)
citeste totjoi, 19.05.2022
De frica exploziilor, personalul medical lasă uşile deschise. „Pentru a evita riscul de a acumula într-un ritm rapid o concentraţie periculoasă de oxigen în saloane, se stă cu uşile deschise pentru o mai bună ventilaţie a spaţiilor”, declară colonel medic Daniel Derioiu, care asigură conducerea spitalului modular. Şeful de la Infecţioase care se ocupă de managementul medical susţine că temperatura a coborât şi la 12 grade în unele saloane. „Lucrăm la o procedură, la care să putem asigura măcar minim 22 de grade în saloane, fără a prejudicia, în acelaşi timp, siguranţa pacienţilor”, a spus Alina Popa, directorul executiv al Agenţiei Euronest.
Din nou probleme la sistemul de încălzire la Spitalul Modular Leţcani, la aproape un an de când acesta a fost închis pe aceleaşi considerente. Şeful Spitalului de Boli Infecţioase, unitate care asigură managementul medical de la Leţcani, dr. Florin Roşu spune că, pe timpul nopţii, s-au înregistrat variaţii de temperatură în saloanele bolnavilor COVID, ajungându-se şi la 12 grade. La rândul său, conducerea militară a unităţii mobile susţine că temperaturile scăzute sunt date de consumul mare de oxigen. Mai exact, uşile se deschid din cauza pericolului de explozie.
“La Spitalul Modular Leţcani avem un număr de 48 de pacienţi la ATI şi alţi 40 la Secţia de Boli Infecţioase. Primim zilnic raportări privind starea unităţii medicale. În ultimele zile au fost probleme din punct de vedere al asigurării unui confort termic atât de necesar pacienţilor, indiferent de patologia pe care o au aceştia. În mod normal, pentru îngrijire corespunzătoare, sunt necesare undeva la peste 23-24 de grade, chiar dacă vorbim de pacienţi din ATI sau cei cu forme medii spre severe de boală. În aceste nopţi, au fost variaţii între 12 până la 28 de grade. Sarcina noastră la Leţcani este să asigurăm materialele sanitare şi medicaţia. În dorinţa de a oferi o îngrijire corespunzătoare, am detaşat inclusiv cadre medicale. Sunt sigur că se va găsi o soluţie rapidă astfel încât pacienţii să fie feriţi din toate punctele de vedere. Deocamdată, nu deţin informaţii despre câte ore mai exact s-au înregistrat temperaturii scăzute în saloane”, a declarat Florin Roşu.
Colonel medic Daniel Derioiu, cel care asigură managementul spitalului modular, nu neagă cele semnalate de corpul medical. În acelaşi timp, acesta are o explicaţie. “Au fost semnalate de colegii care au intrat în gărzi la Secţia de ATI anumite fluctuaţii de temperatură în anumite zone. Au fost informaţi de urgenţă cei care sunt pentru partea tehnică şi s-a încercat să se remedieze aceste probleme. Sunt situaţii în care senzorii pentru monitorizarea concentraţiei de oxigen care se atinge în aerul atmosferic din saloane alarmează pentru că se ating pragurile de alertă. În momentul respectiv, pentru a evita riscul de a acumula într-un ritm rapid o concentraţie periculoasă de oxigen în saloane, se stă cu uşile deschise pentru o mai bună ventilaţie a spaţiilor. Şi în acest moment (ieri-n.r.), sunt la faţa locului conducerile de la ISU precum şi cei care au construit acest spital modular, discută despre posibilele cauze şi caută soluţii”, a precizat col. Daniel Derioiu.
Cauza fluctuaţiilor de temperatură a fost confirmată inclusiv de Alina Popa, directorul executiv al Agenţiei Euronest, agenţie cea care patronează unitatea mobilă de la Leţcani. “Atâta vreme cât uşile sunt în permanent deschise, nu are importanţă câte surse de căldură se montează. Dar cantitatea de aer rece care intră în interior în orice moment, nu poate fi compensată până la nivelul optim dorit. Lucrăm la o procedură, la care să putem asigura măcar minim 22 de grade în saloane, fără a prejudicia, în acelaşi timp, siguranţa pacienţilor”, a spus Alina Popa. Cu alte cuvinte, bolnavii de la Leţcani pot veni cu bagajul făcut, în care, desigur, să fie o pătură inclusă. Medicii de acolo spun că nu contează dacă eşti pe ATI sau pe zonă de confirmaţi, bagajul este acelaşi. În urmă cu aproximativ un an, unitatea mobilă a fost închisă din cauza unor probleme apărute la sistemul de încălzire şi cel de electricitate. În toamnă, înainte de redeschiderea spitalului, reprezentanţii Euronest declarau că aceste probleme au fost remediate.
Cu privire la informaţiile apărute astăzi în mass media referitoare la presupuse probleme tehnice survenite la sistemul de încălzire de la Spitalul Modular Leţcani, facem următoarele precizări:
Echipa EURONEST
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Inflaţia din Marea Britanie a atins luna trecută 9%. Este un maxim al ultimilor 40 de ani
Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni
Complexul sportiv din Sărărie al Universității „Cuza”, schimbat radical faţă de anul trecut
Blocul interlopului Oarză, ridicat în total răspăr cu legea. A sărit la bătaie la oamenii legii
Chirica şi Harabagiu, din lac în puț la DNA. Noile încadrări juridice
Cine va fi antrenor la Poli Iași? Un fost secund al naționalei României?
Începe procesul colonelului care spune că a deranjat relaţiile intime din interiorul DNA Iaşi
Crimă conjugală înfiorătoare: a pus capăt disputei cu soţia tăindu-i gâtul prin somn
Ce este tigara electronica Elf Bar si cum poate contribui la renuntarea la dependenta de fumat (P)
Ceremonii inedite la Agronomie, la finalul de an, azi: o scenă pe stadionul de rugby
A murit pictorul Henry Mavrodin. "A plecat să picteze în lumină înconjurat de îngeri"
Popescu: Eu şi acum spun că avem un preţ foarte mare la gaz, nejustificat
Statele Unite ale Americii şi-au redeschis ambasada de la Kiev
George Simion, scandal la Digi24. A încercat să intre în sediu, dar a fost alungat (VIDEO-UPDATE)
Cine este românca care a murit în Thailanda în timp ce își făcea un selfie
Grecia renunţă la purtarea măştii în locurile publice închise
Anularea certificatului digital COVID-19 la nivelul UE, dezbătută
Croația se va împotrivi primirii Finlandei și Suediei în NATO
Tanc rusesc lovit de ucraineni la câțiva kilometri de granița cu Rusia
Poşta Română va distribui cardurile din programul ''Sprijin pentru România''
Jocurile „Special Olympics” din Malta: Iaşul are patru medaliaţi
Performanţă studenţească ieşeană: Un pod de 79 kg a susţinut greutatea unui autoturism
Cum sa creezi o relatie bazata pe emotie cu angajatii firmei tale (P)
O studentă de la Cuza se plânge de calitatea preparatelor servite la cantina universităţii
Clubul JUNIMEA –SCRIPTOR anunţă că îşi ca desfăşura activitatea săptămânal
”Booster” anticovid pentru copiii din SUA cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani
Un suporter al Nottingham Forest i-a dat un cap în figură unui jucător al echipei Sheffield United
Creștere accentuată a cazurilor de pneumonii comunitare în vestul ţării. Cum se manifestă
Lovituri devastatoare la un meci de box. Unul dintre luptători a fost aruncat din ring (VIDEO)
Un desen a lui Michelangelo, estimat la 30 de milioane de euro, a fost scos la licitaţie
Ciolacu îşi îndulceşte declaraţiile: Asta nu înseamnă că cineva va veni cu noi impozite
Blocajul rutier de aproximativ 2 kilometri la Vama Siret pe sensul de ieşire din ţară
Atacul rasist de la Buffalo, pregătit în mod meticulos timp de mai multe luni
Cinci copii ținuți în robie de un fermier care i-a închiriat de la părinţi
Un colonel ucrainean explică de ce Insula Şerpilor este importantă pentru Moscova
Ucraina deschide la Kiev primul proces pentru crime de război după invazia rusă
Monturile piciorului ( Hallux valgus ): simptome, diagnostic și tratament
Disney+ nu va afişa multe reclame. Serviciul va fi disponibil şi în România din 14 iunie
Meta a şters zeci de milioane de incitări la violenţă de pe Facebook
Echipa lui Ianis Hagi va juca astăzi finala Ligii Europa cu Eintracht Frankfurt
Cel mai mare proprietar de avioane din lume a pierdut 113 avioane în favoarea Rusiei
Forţele ucrainene de apărare aeriană distrug 11 drone inamice şi patru rachete de croazieră
Preţurile petrolului au crescut marţi, temporar, la peste 115 dolari pe baril
Dr. Corneliu Dobre: Vitiligo poate fi ameliorat, dar nu vindecat
Cătălin ONOFREISpaima Constituţiei |
Florin CÎNTICOmnia Vincit Amor |
Grigore ILISEIDorul şi amintirea de-a pururi |
Alex VASILIUEnescu în presa română (I) |
Iacătă-l la interval pe conţilierul premarelui Mihai Chirica, cu o postare de zile mari |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.