Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

La cea mai bogată universitate din Iași, studenții de la Medicină Dentară sunt puși să dea mii de lei pe consumabile

GALERIE
studenti_medicina_dentara
  • studenti_medicina_dentara
- +

Un grup de studenţi din anul al VI-lea de la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) a trimis o plângere pe adresa redacţiei „Ziarului de Iaşi” în legătură cu faptul că trebuie să achiziţioneze din buzunarul propriu, an de an, materiale pentru procesul didactic în valoare de sute de lei. 

Cuplat cu banii pe care îi dau pentru instrumentarul medical care să îi ajute în procesul didactic, la finalul studiilor, chiar dacă au fost înscrişi pe locuri finanţate de stat, cu taxă zero, rămân cu o gaură în buget echivalentul cu taxa pe un semestru sau chiar pe un an de zile.

 „Am intrat acum în ultimul an de studiu şi în ultimii trei ani am cumpărat o bună parte dintre materialele sanitare pe care le folosim în lucrările practice. Şi practica este aceeaşi, am văzut listele cu achiziţii pe care le avem de făcut atât noi, cât şi colegii din ani mai mici: alte sute şi mii de lei pe care le dăm în special pe consumabile. Citim în presă cum universitatea câştigă milioane de euro din taxele studenţilor străini, dar noi trebuie să ne cumpărăm chiar şi materialele elementare”, a declarat unul dintre semnatarii scrisorii pentru „Ziarul de Iaşi”.

Peste 1.000 de lei pe instrumentar, încă pe atât pe echipamente medicale

Publicaţia noastră a confirmat situaţia discutând cu mai mulţi studenţi de la UMF care sunt înscrişi în diferiţi ani de studiu la Medicină Dentară: în primii doi ani se predau materii de trunchi comun cu Medicina Generală, iar din anul al III-lea, când începe practica propriu-zisă, încep şi achiziţiile. O parte dintre acestea se referă la instrumentarul pe care tinerii urmează să-l utilizeze pe toată perioada studiilor: spatule, portamprente, plăcuţe, boluri de cauciuc etc. O altă parte se referă strict la instrumentele ce urmează a fi folosite la lucrările practice, a căror cost total ajunge la circa 1.000 de lei. Acestea din urmă sunt diferite machete de dinţi care prezintă unele afecţiuni, care costă peste 300 de lei / machetă, seturi de turbine şi contraunghiuri care pornesc de la 500 de lei şi pot costa şi 1.000 de lei, cât şi consumabile de tipul frezelor.

Însă studenţii primesc „liste de cumpărături” şi consumabile de uz medical, ce trebuie achiziţionate câte o bucată / grupa de studenţi. „Ziarul de Iaşi” a intrat în posesia unei astfel de liste. Un calcul rapid cu materialele disponibile la diferite linkuri online arată că studenţii achitau, pe grupă, circa 1.000 de lei pe diferite tipuri de cimenturi, dezinfectanţi, paste pentru mulaje etc. „Ni s-a spus de multe ori, an de an, că toate materialele ne vor fi asigurate de către universitate, dar nu s-a întâmplat niciodată. Facultatea nu a avut să ne dea nici măcar un ac de glicemie sau o pereche de mănuşi. Am spus că poate aşa a fost «pe vremea noastră» şi că generaţiile de acum o vor duce mai bine. Dar am aflat că şi cei care încep acum anul al III-lea trebuie să îşi cumpere la începutul anului universitar diferite materiale didactice, spre exemplu un model special de parodontologie care costă 350 de lei”, au mai spus studenţii în plângerea trimisă către redacţie.

„Instrumentarul cumpărat îl vor folosi ani de zile, nu îl ia facultatea”

Contactaţi de către „Ziarul de Iaşi”, reprezentanţii conducerii universităţii au spus că sunt la curent cu aceste probleme de la Facultatea de Medicină Dentară şi că s-au făcut eforturi în ultimii ani pentru a limita cât mai mult contribuţiile studenţilor. Decanul facultăţii, prof.dr. Monica Tatarciuc, confruntată cu listele de achiziţii pentru studenţi, a precizat că a solicitat deja ca achiziţiile respective să fie retrase şi să nu mai fie făcute de către studenţi. Decanul a spus însă că, în ceea ce priveşte instrumentarul, studenţii au şansa de a realiza practică mai des şi tot ce îşi achiziţionează le rămâne lor la finalul studiilor.

„Ei îşi cumpără un instrumentar pe care-l păstrează din anul al III-lea până când vor deveni medici şi vor folosi instrumentele respective ani de zile. Nu le ia nici facultatea, nici altcineva, ci provin din trusa proprie. Pentru manoperele de bază ei primesc aceste instrumente de la clinicile unde lucrează, dar sunt şi lucruri pe care le facem în afara acestui barem obligatoriu, care impun o dotare suplimentară. Cine doreşte şi le cumpără, dar cine nu are resurse a primit şi sponsorizare din partea facultăţii”, a explicat prof.dr. Monica Tatarciuc.

Aceasta a mai precizat că sunt situaţii de practică în care la un fotoliu dentar participă 4-5 studenţi, în funcţie de orar şi programare, iar la dotarea scaunului există o singură linie cu un singur set de instrumente. Dacă vor toţi studenţii să lucreze în intervalul de timp, trebuie să aibă fiecare kitul propriu, pentru că după o utilizare instrumentele trebuie obligatoriu sterilizate şi trusele de la alte scaune nu sunt disponibile pentru că sunt folosite în acel moment, la rândul lor.

Achiziţie la nivelul universităţii: consumabile pentru procesul didactic de aproape 50.000 de euro

„Eu am discutat la materia la care am bănuit că a fost această problemă, mi s-a confirmat că aşa este, iar coordonatorul de activitate a trimis mesaj şefului de an să nu mai cumpere materialele respective. Vă spun că din acest moment acest lucru nu se va mai petrece. În egală măsură vă spun că uşa mea este deschisă şi studenţii pot veni să îmi spună aceste lucruri. Ieri am avut o întâlnire cu reprezentanţii studenţilor care învaţă pe liniile de predare în franceză care mi-au spus că ei şi-au adus mai multe materiale şi instrumente pentru că doresc să lucreze ce nu au putut în pandemie şi vor să le creăm condiţii în afara procesului didactic”, a mai susţinut prof.dr. Monica Tatarciuc.

Aceasta a mai explicat că în luna iulie a fost demarată o achiziţie publică la nivelul universităţii pentru achiziţionarea materialelor consumabile necesare în procesul didactic, cu o valoare de aproape 240.000 de lei. Decanul a confirmat că şi în trecut studenţii au contribuit şi au cumpărat astfel de materiale, dar a spus că pe viitor acest lucru se va schimba.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri