De Business

Punem punctul pe știi

Orașe sau locuri din lume unde turiștii au început să le „miroasă” localnicilor

marți, 30 aprilie 2024, 02:57
9 MIN
 Orașe sau locuri din lume unde turiștii au început să le „miroasă” localnicilor

Mii de persoane au protestat recent în Tenerife, cerând ca insula spaniolă să limiteze temporar sosirile de turişti. Veneția a impus o taxă de cinci euro la intrarea în oraș l municipalitatea din Barcelona a șters de pe hărțile online o linie de autobuz ca să-i protejeze pe localnici, iar primarul Atenei se plânge că veniturile aduse metropolei de turism sunt extrem de mici.

O nouă modă își face încet, încet loc printre locuitorii orașelor sau zonelor turistice. Localnicii se simt agasați de numărul mare de persoane care le calcă pragul și cer limitarea lor. Unii vor cote, iar alții mai pragmatici au trecut deja la fapte și au impus taxe la intrarea în oraș. Paradoxal, în alte locuri ale lumii, oamenii ar vrea ca turiștii să le calce și lor pragul, dar acest lucru nu se întâmplă din cauze obiective sau pur și simplu din motive subiective, motive ce țin de cele mai multe ori de modă.

Mii de oameni au protestat în Insulele Canare pentru limitarea turismului

Mii de persoane au protestat recent în Tenerife, cerând ca insula spaniolă să limiteze temporar sosirile de turiști pentru a stopa o explozie a închirierilor de vacanțe pe termen scurt și a construcției de hoteluri, care duce la creșterea costurilor locuințelor pentru localnici, relatează Reuters.

Cu pancarte pe care scria „Oamenii trăiesc aici“ și „Nu vrem să ne vedem insula murind“, manifestanții au afirmat că trebuie făcute schimbări în industria turismului, care reprezintă 35% din produsul intern brut (PIB) al arhipelagului Insulele Canare.

„Nu este un mesaj împotriva turistului, ci împotriva unui model turistic care nu aduce beneficii acestui pământ și care trebuie schimbat“, a declarat pentru Reuters unul dintre protestatari în timpul marșului din Santa Cruz de Tenerife.

Limitați numărul turiștilor!

Marșuri mai mici au avut loc în alte părți ale grupului de insule și în alte orașe spaniole, toate fiind organizate de aproximativ două duzini de organizații de mediu înainte de sezonul de vârf al vacanțelor de vară. Organizațiile susțin că autoritățile locale ar trebui să limiteze temporar numărul de vizitatori pentru a reduce presiunea asupra mediului, infrastructurii și stocului de locuințe de pe insule și să limiteze achizițiile de proprietăți de către străini.

„Autoritățile trebuie să oprească imediat acest model corupt și distructiv care epuizează resursele și face economia mai precară. Insulele Canare au limite și la fel și răbdarea oamenilor“, a declarat pentru Reuters Antonio Bullon, unul dintre liderii protestului.

Arhipelagul cu 2,2 milioane de locuitori a fost vizitat de aproape 14 milioane de turiști străini în 2023, în creștere cu 13% față de anul precedent, potrivit datelor oficiale. Autoritățile din insule sunt îngrijorate de impactul asupra localnicilor. Un proiect de lege care ar urma să fie adoptat în acest an și care înăsprește regulile privind închirierile pe termen scurt vine în urma plângerilor din partea localnicilor care au fost privați de piața imobiliară.

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps

Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turiști pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicații precum Google Maps și Apple Maps, relatează news.ro. Decizia a fost luată la solicitarea consiliului local al Barceloniei care a cerut aplicațiilor să ascundă traseul întrucât localnicii s-au plâns că le sunt afectate activitățile zilnice de supraaglomerarea creată de faptul că e folosită frecvent de turiști pentru a ajunge la Park Güell.

Consiliul local a refuzat să confirme sau să infirme că a forțat Google și Apple să ascundă traseul autobuzului, dar un purtător de cuvânt al Google a spus că acest gen de mo­dificare nu se face decât la cererea autorităților locale. Catalanii care circulă cu autobuzul 116 pentru a ajunge acasă s-au plâns că acesta este mai tot timpul aglomerat din cauza turiștilor care-l folosesc pentru a ajunge la Park Güell. Park Güell este a doua cea mai populară atracție a orașului, după bazilica Sagrada Familia.

Atena a câștigat doar 42 de cenți de pe urma fiecărui turist

Primarul Atenei, Haris Doukas, a publicat un articol de opinie în publicația electronică de limbă engleză ekathimerini.com în care se plânge de faptul că municipalitatea nu a câștigat anul trecut decât 42 de cenți de pe urma fiecărui turist care a vizitat capitala elenă, într-un an considerat bun pentru turism.

Citiți aici integral ediția Ziarul de Business nr. 5

Singurul venit pe care municipalitatea din Atena l-a avut din activitatea turistică în 2023 – după toate părerile, unul dintre cei mai buni ani pentru turism – a fost de doar 2.714.664 de euro. Acest venit este cu aproximativ 50% mai mic decât cel pe care orașul îl încasa în urmă cu 17 ani, în 2007, când veniturile corespunzătoare ajunseseră la 5.183.640 de euro.

În aceeași perioadă (în ultimul deceniu, mai exact), numărul hotelurilor și al camerelor de hotel din sectorul central al Atenei a crescut cu 26% și, respectiv, 21%, în timp ce în cazul închirierilor pe termen scurt s-a înregistrat o creștere de 475%, potrivit datelor Institutului de Cercetare pentru Turism. De asemenea, potrivit datelor Agenției de Dezvoltare și Management al Destinației din Atena, precum și ale operatorilor hotelieri, se estimează că Atena a primit 6,5-7 milioane de turiști în 2023, arată primarul în articol.

Cresc într-un ritm galopant

„Citez aceste cifre pentru a face absolut clară problema cu care ne confruntăm: Atena a încasat anul trecut doar 42 de cenți per turist care a vizitat orașul! Mai exact, în timp ce cererile de servicii și infrastructură din Atena cresc într-un ritm galopant, mijloacele de care dispunem pentru a răspunde sunt, de asemenea, în scădere într-un ritm galopant, ceea ce creează disfuncționalități grave în oraș și în produsul turistic în sine”, scrie edilul.

Primarul Atenei, Haris Doukas

El spune că aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă Atena, care se impune de-acum ca o destinație turistică importantă pe tot parcursul anului, nu numai vara. Astfel, beneficiile, dar și povara provenită din sosirile de turiști nu se limitează la unele luni de vară. Potrivit cifrelor oficiale ale hotelierilor, în ultimii doi ani, gradul de ocupare a hotelurilor din Atena a crescut chiar și în luna decembrie.

Angajările sunt blocate

„Această creștere a turismului găsește municipalitatea într-un deficit de personal și de resurse. Administrația centrală «îngheață» de ani de zile angajările în municipalități, în timp ce în fiecare an 200-300 de lucrători se pensionează în oraș. Potrivit unor estimări prudente, sectorul mai larg al curățeniei are un deficit de 800 de lucrători”, explică Haris Doukas.

În același timp, mai spune el, veniturile care au fost reduse drastic în timpul crizei datoriilor, din cauza planurilor de salvare, nu au revenit niciodată la nivelurile prevăzute. Primarul se plânge, de pildă, că taxa de gestionare a deșeurilor a fost adăugată brusc, ceea ce, în cazul municipalității din Atena, înseamnă 7 milioane de euro pentru 2024.

Problema cea mai importantă este însă că Atena este subfinanțată de la bugetul de stat. Subvenția de stat pe care o primește corespunde unei populații de aproximativ 700.000 de locuitori, în timp ce populația reală care trăiește, funcționează și vizitează Atena în fiecare zi este de aproximativ 10 ori mai mare, explică edilul. În timp ce cererile de servicii și infrastructură din Atena cresc într-un ritm galopant, mijloacele pentru a răspunde la acestea se reduc, de asemenea, într-un ritm galopant, arată primarul.

Care sunt solicitările edilului?

În aceste condiții, edilul cere ca taxa de vizitare deja plătită municipalității (ca în toate municipalitățile) să fie atribuită la procentul votat inițial de Parlamentul grec, adică la 2%, și nu la 0,5%, cum a fost redusă prin decizie ministerială în 2009. În al doilea rând, el vrea ca veniturile provenite din așa-numita „taxă de reziliență” impusă hotelurilor și locuințelor închiriate pe termen scurt și plătită de proprietari să nu mai fie direcționată către administrația centrală, ci către administrația locală.

În vârstă de 44 de ani și de profesie inginer mecanic, Harris Doukas a fost ales primar al Atenei în 2023, sub sigla partidului Atena Acum și cu sprijinul PASOK – Mișcarea pentru Schimbare și Volt Grecia, formațiuni de stânga. Doukas a făcut campanie pentru a dezvolta Atena într-un oraș verde și l-a învins în turul doi pe primarul în funcție Kostas Bakoyannis. Unchiul acestuia din urmă este chiar actualul prim-ministru de dreapta Kyriakos Mitsotakis, iar bunicul său matern a fost fostul prim-ministru Konstantinos Mitsotakis.

Veneția introduce un bilet de intrare de 5 euro

O inovație majoră îi așteaptă pe turiști, când vor ajunge în gara din Veneția: controlorii de bilete vor fi însărcinați să verifice dacă aceștia dețin un bilet de intrare obligatoriu în zilele aglomerate în oraș. Prin această premieră mondială, orașul speră să limiteze turismul excesiv, obligându-i pe turiștii de o zi să plătească cinci euro pentru a se plimba pe faimoasele sale canale.

„Scopul este de a găsi un echilibru între turism și oraș și locuitorii săi (…) Trebuie să reducem impactul turiștilor de o zi în anumite zile. La anumite date, acesta este prea mare și acest lucru creează stres pentru oraș“, a explicat deputatul pentru turism Simone Venturini într-un interviu acordat AFP.

În fața elegantei stații Santa Lucia, principalul punct de intrare în oraș, a fost amenajat un ghișeu de bilete pentru a-i ajuta pe turiști fără acest nou permis sub forma unui cod QR, disponibil și online.

Primul oraș turistic din lume

Veneția devine astfel primul oraș turistic din lume care percepe o taxă de intrare, asemenea unui parc de distracții, într-un moment în care mișcările anti-turistice se înmulțesc, în special în Spania, determinând autoritățile să ia măsuri pentru a reconcilia bunăstarea locuitorilor cu un sector economic crucial. Rămâne de văzut dacă, în ciuda prețului său modest și a absenței unui plafon pentru numărul de vizitatori, Veneția va reuși să își facă pariul.

Ashish Thakkar, un turist de origine indiană care locuiește în Florida, este sceptic: „Dacă vin din străinătate, nu mă deranjează să plătesc 5 euro (…) Nu cred că va fi o mare diferență“. Pentru adjunctul ministrului Turismului, ideea este „mai ales de a descuraja turismul local al locuitorilor din regiunea Veneto, care pot vizita Veneția oricând doresc“.

Primarul Luigi Brugnaro însuși a recunoscut la începutul lunii aprilie că „este vorba de un experiment“, care va fi urmat cu siguranță de alte orașe turistice importante din întreaga lume. Municipalitatea sa, una dintre cele mai vizitate din lume, a interzis deja accesul navelor de croazieră gigantice în centrul său istoric, iar pasagerii vor trebui, de asemenea, să își prezinte legitimațiile.

Primarul Luigi Brugnaro

În plin sezon, 100.000 de turiști dorm în Veneția, pe lângă zecile de mii de vizitatori zilnici. În comparație cu cei aproximativ 50.000 de locuitori ai centrului orașului, care se micșorează în mod constant.

În acest stadiu, experimentul rămâne însă foarte limitat: pentru anul 2024, doar 29 de zile de vârf sunt afectate de această nouă taxă, care începe așadar joi, zi de sărbătoare în Italia, și se aplică aproape în fiecare weekend din mai până în iulie. Noua taxă este destinată exclusiv turiștilor care intră zilnic în orașul vechi între orele 08:30 și 16:00, ora locală. Aceștia vor trebui să își descarce codul QR de pe site-ul dedicat (https://cda.ve.it/fr/), care este disponibil în limbile engleză, spaniolă, franceză și germană, precum și în italiană.

Amendă de până la 300 de euro

O amendă cuprinsă între 50 și 300 de euro a fost stabilită pentru a-i pedepsi pe turiștii care încearcă să scape prin plasă, deși autoritățile locale au declarat că intenționează să recurgă mai degrabă la persuasiune decât la represiune. Turiștii care rămân cel puțin o noapte nu vor fi afectați și vor primi gratuit un cod QR pentru cazarea lor. În plus, există numeroase scutiri, în special pentru persoanele sub 14 ani și pentru studenți.

Veneția, renumită în întreaga lume pentru monumentele, operele de artă, podurile și canalele sale, este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1987. Cu toate acestea, în septembrie, orașul a scăpat la limită de a fi inclus pe lista Patrimoniului Mondial în pericol de către UNESCO, ai cărei experți au considerat că această bijuterie este amenințată de turismul excesiv și de încălzirea globală, din cauza măsurilor „insuficiente“ luate de Italia pentru a combate deteriorarea sitului.

Comentarii