De Sănătate

Punem punctul pe știi

Un simptom care poate prevesti un cancer! Urologii trag un semnal de alarmă

sâmbătă, 30 martie 2019, 02:59
3 MIN
 Un simptom care poate prevesti un cancer! Urologii trag un semnal de alarmă

În acest an au ajuns la Spitalul „Parhon”, în fiecare lună, 70 de pacienţi cu sânge în urină. Acest simptom poate fi un indiciu pentru un cancer urinar.

În fiecare zi, în Clinica de Urologie şi Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” ajung în medie două persoane care urinează cu sânge, afecţiune cunoscută în termeni medicali ca hematurie. Medicii ieşeni atrag atenţia asupra faptului că acesta este unul dintre primele semne ale cancerului urinar şi poate ascunde şi alte probleme grave de sănătate. Anul trecut au ajuns în regim de urgenţă în Compartimentul de Primiri Urgenţe 590 de pacienţi cu această problemă, iar în primele luni ale acestui an au ajuns în medie 70 de cazuri pe lună.

„Pacientul trebuie să ajungă cât mai urgent la un medic specialist urolog pentru evidenţierea cauzei. Nu trebuie aşteptat, întârziat, am observat că oamenii au tendinţa să amâne prezentarea la medic ca şi cum ar trebui să treacă de la sine”, a explicat dr. Radu Costache, şeful Clinicii de Urologie.

Din această cauză, se întâmplă ca pacienţii să ajungă la spital în stadii avansate ale bolii. Hematuria poate fi macroscopică, adică vizibilă cu ochiul liber, urina fiind de culoare roşie sau brun închis, dar şi microscopică, fiind evidenţiată doar în urma analizelor.

Aceasta poate fi produsă de mai multe afecţiuni, la nivelul tuturor organelor aparatului urinar sau genital. Urinarea cu sânge poate sugera existenţa unei tumori la nivelul rinichiului, a căilor urinare sau a prostatei, o inflamaţie a vezicii urinare sau o afecţiune a rinichiului, un semn că rinichii nu mai funcţionează corespunzător. Aşadar, medicii susţin că, în cazul diferitelor forme de cancer, hematuria nu este însoţită de alte simptome, în timp ce în cazul infecţiilor urinare, se întâlneşte şi o frecvenţă mai mare a urinărilor, precum şi dureri.

Tratamentul în aceste cazuri se instituie după ce este confirmată cauza exactă a hematuriei, dacă este vorba despre o tumoră, este nevoie de intervenţie chirurgicală, dacă este infecţie urinară, este necesar tratamentul cu antibiotice, iar dacă este vorba despre litiază renală sau „pietre la rinichi”, este necesară extragerea lor.

„Nu este recomandată iniţierea unei forme de tratament fără confirmarea unui diagnostic. Hematuria nu trebuie ignorată, impune evaluarea urologică imediată, deoarece este un simptom al maladiilor grave cum ar fi cancerul. Dacă ar fi de luat în discuţie un singur simptom care este cel mai important din urologie, acesta este urinarea cu sânge”, a completat medicul ieşean.

Diagnosticarea începe cu o discuţie cu medicul urolog, în care se va avea în vedere istoricul medical al pacientului, apoi urmează examenul clinic care presupune un examen rectal, fiind nevoie şi de confirmarea existenţei hematuriei, printr-o probă de urină. Dacă toate acestea nu sunt suficiente, este necesară o ecografie a aparatului urinar, efectuată de un medic cu experienţă. De asemenea, medicii recomandă ca, înainte de fiecare prezentare la spital, pacientul să îşi noteze toate simptomele pe care le are, dacă alţi membri ai familiei suferă de afecţiuni urologice sau ce medicamente pentru afecţiuni cronice foloseşte.

Comentarii