De-a lungul Copoului, copaci rupţi de greutatea zăpezii masive de aprilie se înşirau prin curţi şi parcuri, iar podgoriile fermei, aflată în proprietatea USV Iaşi, erau acoperite de nămeţi în ziua în care am ajuns la Ferma Adamachi din Copou, însoţită de dr.ing. Cintia Colibaba, şef de lucrări la Facultatea de Horticultură.

Circuit oenoturistic

„Va fi un fel de circuit, oenoturistic să-i spunem, care va include şi via”, şi-a început Cintia Colibaba ghidajul încă de la intrarea în clădirea care adăposteşte gura de beci ce a aparţinut boierului Vasile Adamachi. Apoi, arătând spre dealurile care coboară spre Păcurari a explicat: „Aici avem colecţia ampelografică (ampelografia este studiul diverselor soiuri de struguri, n.r.). Avem, în această parcelă de 1,5 – 2 hectare, aproximativ 200 şi ceva de soiuri de struguri. Iar pe deal sunt aproximativ 18 hectare de viţă de vie pe rod, tânără. Pentru că este încă tânără, nu produce foarte mult şi încă reuşim în crama noastră să procesăm totul. Dar în curând vom avea o cramă nouă în fermă, care va putea să preia şi să prelucreze toată producţia de aici. Avem şi jumătate de hectar, sau un hectar chiar, de soiuri de struguri de masă, care se vor putea comercializa în stare proaspătă”.

Circuitul pe parcursul cărora vizitatorii vor descoperi istoria podgoriilor din Copou şi vor degusta vinurile produse de USV Iaşi va începe într-o sală spaţioasă, în care se vor face degustări din vinurile produse la Ferma Adamachi a universităţii. Apoi, printr-o poartă boltită, de lemn, turiştii vor putea coborî până la 18 metri sub sol, prin culoarul subteran. “Intrarea Adamachi este cea pe care academicianul Valeriu D. Cotea a gândit-o şi a renovat-o în anii ‘70. De fapt, dumnealui este şi cel care a înfiinţat această disciplină, de oenologie, la Iaşi. Tunelul are aproximativ 330 de metri, iar cel mai jos punct este la minus 18 metri faţă de nivelul solului. Temperatura este constantă pe tot parcursul anului, de 11 – 12 grade”, a explicat Cintia Colibaba.

Istoria cramelor celebre

Tunelul dintre Ferma Adamachi şi Casa Mihail Sadoveanu leagă beciurile a două celebre case boiereşti construite la Iaşi în secolul al XIX-lea.

Născut la Iaşi, în 1817, în familia unui negustor prosper, Vasile Adamachi devenea la 19 ani slujbaş la Cancelaria Divanului Domnesc. În 1836 era clucer (dregător care se ocupa cu aprovizionarea Curţii domneşti), în 1848 era numit “comis” (comis, conform dexoline, era un “mare dregător … care avea în grija sa caii şi grajdurile Curţii domneşti, precum şi aprovizionarea cu furaje”), iar în 1853 era numit “spătar” (dregător la Curtea domnească care purta la ceremonii sabia şi buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei). Prin testamentul său, de care s-ar fi ocupat avocatul Alexandru Teodoreanu (bunicul fraţilor Ionel şi Păstorel Teodoreanu), Vasile Adamachi dona cea mai mare parte din averea sa considerabilă, în 1892, Academiei Române. În prezent, ferma filantropului ieşean este în proprietatea Universităţii Ştiinţelor Vieţii din Iaşi.

Construcţia beciului din Casa Adamachi ar fi început pe la 1850 şi a fost inspirată, probabil, de beciul pe care şi-l construiseră vecinii de peste drum ai familiei Adamachi, familia Kogălniceanu. În timp ce, pe de o parte a actualei Alei Mihail Sadoveanu, Vasile Adamachi îşi făcea planuri pentru sprijinirea educaţiei din Moldova, în casa de pe cealaltă parte a străzii se perindau personaje emblematice pentru cultura română, începând de la proprietarul iniţial al „Casei cu turn”, Mihail Kogălniceanu, la chiriaşa din anii 1917 şi 1919, prinţesa Maria Cantacuzino, şi la oaspetele acesteia, compozitorul George Enescu, până la Mihail Sadoveanu. “Familia prozatorului a locuit în „vila cu turnişor pătrat” din Copou timp de optsprezece ani (până în 1936, când s-a mutat la Bucureşti), în două saloane, o cameră de lucru, un dormitor şi două camere pentru copii. În biroul pe care şi-l schimba dintr-o încăpere în alta, după inspiraţie, Sadoveanu a scris în jur de 35 de cărţi”, aflăm de pe siteul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi. Iar lansările de carte din casa lui Sadoveanu se încheiau în cramă.

Însă cramele celor două familii nu au fost însă niciodată unite între ele, până în 1970. An în care oenologul Valeriu D. Cotea, sătul de refuzurile Academiei, care considera prea scump proiectul de a uni printr-un tunel cele două beciuri, a angajat un fântânar rom să facă săpăturile. Pe baza schiţelor academicianului Cotea, şi cu o echipă de alţi patru lucrători, fântânarul a început să sape şi să scoată pământul din hrubă cu ajutorul unui cal. În 1974, strigătele de reuşită aveau să se audă din inima tunelului, când săpătorii deja reuşiseră să unească cele două beciuri.

Biblioteca lichidă

Acum, tunelul este “garnisit”, pe aproape toată lungimea lui, de sticle pline cu vin, sau de damigene şi butoaie, fiecare cu câte o poveste. “De-a lungul tunelului avem diverse lucrări ştiinţifice. Aici avem o lucrare de doctorat. Toate astea cu capişon roşu, sticlele închise la culoare, sunt o teză de doctorat”, a explicat Cintia Colibaba, arătând spre un şir de sticle pline cu vin roşu, apoi a continuat: „Sunt diverse cercetări care au fost întreprinse pentru a găsi soluţii tehnologice optime, care pot îmbogăţi paleta de vinuri oferite consumatorilor. Cred că de aici a fost extrasă ideea sortimentului Poem de la Bucium. Mai încolo este o altă teză de doctorat a unuia dintre oenologii de la crama de la Vişani”.

Teze de master, teze de licenţă, diverse încercări oenologice care pot aduce plus-valoare pe piaţa vinului, se înşiruie cuminţi, pe solul din tunel, aşteptând să fie reevaluate. “De fapt, suntem într-o bibliotecă lichidă aici. Din când în când mai răsfoim câte o pagină din cercetările noastre. Aici este o teză de masterat pe care o evaluăm acum, la ora 13:00. Aici este începutul unei teze de doctorat, al cărei scop este de a cerceta influenţa momentului de recoltare pentru soiurile negre, pentru vinurile roşii. Aici este Fetească Neagră, astfel încât maturitatea fenolică a strugurilor să fie optimă”, a precizat specialista USV Iaşi.

Schimbările climatice din ultima vreme afectează strugurii, spune Cintia Colibaba, iar cercetările au ca scop corectarea dezechilibrului: „În ultimul timp avem mari probleme cu aceste schimbări climatice atunci când vorbim de maturitatea fenolică, adică despre compuşii fenolici specifici pentru vinurile roşii, care dau astringenţă, aceia care dau această senzaţie de gură-pungă. Ei se acumulează un pic mai târziu, şi atunci şi zaharurile sunt foarte ridicate şi există un dezechilibru acolo, în vin, pe care noi încercăm să îl corectăm, sau să găsim soluţii pentru a readuce acest echilibru”.

“Aici sunt probe de vin din toată lumea, care participă la concursuri”

În timp ce, la suprafaţă, maşinile se aglomerează pe strada care leagă nou construitul cartier Carol I, cu ansambluri rezidenţiale impunătoare, de bătrânul Copoul, sub stradă vinurile Fermei Adamachi şi-au găsit mediul ideal de păstrare: la o temperatură constantă tot timpul anului şi cu umiditate mare, de 85 – 90%. “Pentru vinurile îmbuteliate este foarte importantă această umiditate şi această poziţie a sticlelor, aşa cum aţi văzut-o peste tot – orizontal. Şi asta pentru că dopul, care de obicei este din plută, trebuie să fie menţinut umed. Dacă se usucă, atunci vinul se va oxida sau, mai rău, îl vom pierde. Şi atunci, umiditatea mare ajută pe această parte, iar vinul din butelie ajută pe această parte”, a demonstrat Cintia Colibaba cum turul prin subterana USV poate fi destinat atât iubitorilor de vin sau de literatură, cât şi celor care vor să afle lucruri mai puţin ştiute.

Câteva zeci de metri mai în adâncul tunelului, o grămadă de cutii din carton, pline ochi cu diverse vinuri din toată lumea formează un pluton aparte din circuitul oenoturistic subteran: “Aici sunt probe de vin din toată lumea, care participă la concursuri foarte cunoscute. Ce avem aici sunt probele nedegustate de la Berlin, unde are loc unul dintre cele mai mari concursuri de vinuri din toată lumea. Datorită profesorului Cotea, ele ne-au fost trimise nouă pentru ca studenţii noştri să beneficieze de înţelegerea senzorială a vinurilor din alte ţări. Avem din Australia, din Italia, din Franţa, Spania, Chile, Argentina, etc, sunt soiuri care nu se cultivă la noi, Carmenere, Malbec.. Cu aceste probe putem să-i ajutăm să-şi clădească memoria senzorială”.

„Două rotonde făcute pentru cei doi fii ai familiei Kogălniceanu”

La un moment dat am ajuns ceea ce părea a fi o intersecţie. Era, de fapt, intrarea printr-un “sens giratoriu”, unul din cele două existente în tunel. “Aici este una dintre cele două rotonde făcute pentru cei doi fii ai familiei Kogălniceanu. Într-una din ele avem cele mai vechi probe din beci, sunt probe de vinuri spumante, din anii ‚’70, făcute de academicianul Cotea. Unele dintre ele, dacă vă uitaţi cu atenţie, acolo este un manometru, unele dintre ele încă mai au ceva presiune”.

Dr.ing. Cintia Colibaba, şef de lucrări la Facultatea de Horticultură

Rotondele aveau rol depozit răcoros în care se ţineau băuturi şi alimente. Urmaşii Kogălnicenilor au primit, cum s-ar spune, câte un frigider subteran. Parcursul prin tunel e uşor labirintic, se coboară şi se urcă trepte, însă culoarul e spaţios şi luminat şi conduce către cea de-a doua poartă de lemn, cea care deschide calea către Muzeul Mihail Sadoveanu. “Sigur, (în hrube) mai trebuie umblat puţin la partea de estetică, dar o să ne ocupăm şi de asta, cât de repede”, promite Cintia Colibaba. “Încercăm să deschidem circuitul pentru public până la Agronomiadă (n.r. – concursul profesional-ştiinţific şi sportiv la care iau partea, anual, studenţi din toate universităţile agronomice din România), care are loc în luna mai”, a spus şi rectorul USV Iaşi, Gerard Jităreanu. Astfel, la aproape 50 de ani de la unirea celor două beciuri, tunelul va putea fi arătat, în sfârşit, publicului.