35 de locuri cu taxă la UMF pentru admiterea de toamnă

miercuri, 16 septembrie 2015, 16:57
1 MIN
 35 de locuri cu taxă la UMF pentru admiterea de toamnă

La sesiunea de toamnă de admitere, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ a scos la concurs doar cele 35 de locuri la cu taxă rămase neocupate după sesiunea din iulie la specializările Nutriţie şi Dietetică, 14, Bioinginerie, 13, şi Asistenţă Medicală Generală – 8.

Cu excepţia acestor locuri, la sesiunea din vară, în urma concurenţei foarte mari, au fost ocupate integral atât locurile la buget, cât şi la taxă. Pe lângă aceste locuri, UMF a decis suplimentarea la fiecare specializare cu un număr de locuri la taxă pentru studenţii care doresc să facă medicina ca a doua facultate.

Astfel, la specializarea Medicină sunt zece astfel de locuri, la Medicină Dentară – trei, la Farmacie – patru, iar la Bioinginerie – două. Admiterea se va face exclusiv pe bază de dosar, depunerea acestora începând de pe 14 septembrie, şi urmând a se încheia vineri.

Candidaţii pot să îşi depună dosarele zilnic în această perioadă, de la ora 09.00 la 14.00. Reprezentanţii universităţii le reamintesc candidaţilor într-un anunţ că taxa de înscriere la admitere nu este returnabilă dacă respectivul candidat nu este declarat admis.

 

Comentarii