Adomniţei rămâne sub control judiciar, dar poate ataca decizia Tribunalului

joi, 18 februarie 2016, 02:58
1 MIN
 Adomniţei rămâne sub control judiciar, dar poate ataca decizia Tribunalului

Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel.

Judecătorii Tribunalului Iaşi au analizat ieri măsurile preventive din dosarul „Albumul“, în care cap de afiş este preşedintele-suspendat al Consiliului Judeţean (CJ), Cristian Adomniţei. Magistraţii au stabilit ca fostul lider liberal să fie cercetat în continuare sub control judiciar.

Aceeaşi măsură s-a luat şi în cazul celorlalţi inculpaţi din dosarul „Albumul“, Teodora Jinga, Carmen Irimescu şi Letiţia Popa.

Reamintim că Adomniţei a fost trimis în judecată pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual după ce, susţine DNA, ar fi încercat să mascheze rezultatele unui control de audit realizat în cadrul CJ. Respectivul audit scotea la iveală că instituţia ar fi recepţionat doar pe hârtie, nu şi în fizic, mai multe materiale de promovare realizate de firma Letiţiei Popa.

Cristian Adomniţei poate ataca la instanţa superioară, Curtea de Apel, decizia prin care a fost menţinut sub control judiciar.

Comentarii