Ales doar cu buletinul

Avem alegeri parlamentare peste nici două luni şi încă nu am văzut niciun program de guvernare. Doar un fel de decalog în care Dacian Cioloş enumeră ce ştim cu toţii de mai bine de 27 de ani că nu avem. E adevărat că circulă nişte liste prin unele medii de informare şi pe unele reţele sociale, dar le lipsesc exact începutul şi sfârşitul ca să se încadreze unde trebuie: „A fost odată ca niciodată”, respectiv „Ş-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa”. Suntem deja la episodul 8 din seria alegerilor care a început acum 27 de ani, dar, în noianul dialogurilor politice insipide, ne prindem greu că fiecare episod e doar reluarea celui dinainte. De exemplu, în educaţie. Există vreun progres în afara celui oferit de intrarea în UE? După numărul de ore petrecute la şcoală, nu. Sunt la fel de multe ca înainte de ’89, doar că cele de sâmbătă au fost distribuite în celelalte cinci zile. Poate că e un semn, o tendinţă de extindere a activităţilor şcolare, dar el nu seamănă deloc cu un program de 10 ore din Franţa, de exemplu, sau cu unul de 12 ore din Japonia sau Coreea de Sud. În fiecare dintre exemple, prânzul luat în şcoală separă orele la clasă de dimineaţă de programul de club (artistic, sportiv etc.) şi eventual de teme, de după-amiază.

Credeţi că în România ar putea exista un program de activităţi asemănător? Presupunem că mult visatele şase procente din PIB sunt alocate educaţiei, iar cadrele didactice nu ar mai fi chinuite cu vrafuri de hârţoage denumite „planificări” pe care nu le citeşte nimeni şi nici cu socializări forţate de tip „cerc pedagogic” la care toată lumea cască. Presupunem, de asemenea, că industria meditaţiilor nu se va opune extinderii programului din şcoli. Aşadar, există posibilitatea ca elevii şi părinţii să vadă şcoala altfel?

Profesorii parlamentari de până acum n-au mişcat un deget, dar doamna Camelia Gavrilă, odată ajunsă în Camera Deputaţilor, cu siguranţă poate iniţia o revoluţie de acest fel în învăţământul preuniversitar românesc. Cine altcineva cunoaşte mai bine problemele şi potenţialul şcolilor şi elevilor?

Iaşul are, de câteva mandate parlamentare, şi alţi reprezentanţi de seamă ai învăţământului. Dar unul a fost mai preocupat să-şi facă propria instituţie familială de învăţământ, altul a fost mai preocupat să dea săptămânal câte o declaraţie în Senat decât să fi făcut fiecare ceva în învăţământul superior afectat nu doar de scăderea numărului de studenţi, ci şi de înmulţirea lucrărilor plagiate.Dl Stanciu putea să pună umărul la proiectul autostrăzii, pentru că e expert în drumuri, în timp ce al dl Oprea putea, de exemplu, să-i sufle lui Dragnea proiectul anulării la grămadă a, hai, nu 102 taxe, dar măcar un sfert dintre ele – sau să explice de ce eliminarea lor are şi părţi bune, şi efecte negative.

Din păcate, prezenţa în Parlament a profesorilor, a economiştilor, a juriştilor, a medicilor etc. nu a însemnat întotdeauna un atu pentru breasla respectivă, ca să nu mai vorbim de cei care ar trebui să beneficieze de toate aceste servicii – vreo 23 de milioane la număr, din ţară şi de unde s-au văzut nevoiţi să emigreze. Pentru că nu există un contract semnat de candidatul X cu alegătorul, în care primul să se angajeze că merge în Parlament ca să se bată nu neapărat pentru bunăstarea celui de-al doilea, dar pentru ca ambii să ajungă să se respecte reciproc. Or, câtă vreme mandatele parlamentare sunt împărţite ca nişte recompense, ca nişte cecuri în alb plătite din banii noştri după cum vor naşii partidelor, nu va exista nici învăţământ de calitate, nu vor exista nici autostrăzi, nici spitale şi nici legi bine făcute. Doar petice precum cele aplicate acum legii educaţiei din 2011, aidoma plombelor de asfalt de pe drumurile făcute de mântuială.