Ando şi-a anunţat pretenţiile

marți, 24 mai 2016, 01:43
2 MIN
 Ando şi-a anunţat pretenţiile

 

Noul antrenor al echipei Dinamo, Ioan Andone,care va câştiga mai bine decât Mircea Rednic, a făcut o listă de transferuri
 
Noul antrenor al echipei Dinamo Bucureşti, Ioan Andone a semnat astăzi un ontract valabil pe două sezoane cu echipa finanţată de Ionuţ Negoiţă şi are ca obiectiv câştigarea titlului în sezonul viitor. Ioan Andone va avea un salariu mai mare decât Mircea Rednic, cel care încasa lunar 7500 de euro. "Nu mi-a luat foarte mult timp pentru a mă gândi. Cred că suporterii dinamovişti merită o echipă campioană şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a o face pe Dinamo campioană. Cunosc foarte bine lotul, mă bucur că mulţi jucători şi-au exprimat dorinţa de a rămâne. Dinamo are foarte mulţi jucători tineri de valoare, iar atunci când vom începe pregătirea sper să avem cel puţin 6 jucători tineri cu noi.” a declarat Ioan Andone la prima sa conferinţă de presă după revenirea la Dinamo. Ioan Andone poate câştiga titlul cu Dinamo la fix 10 ani distanţă de la ultima astfel de performanţă reuşită de clubul bucureştean. „Mi-am dorit să revin la Dinamo. Nu aş fi revenit la Dinamo dacă nu se voia performanţă. Nu am venit la Dinamo pentru bani ci să câştig trofee şi să joc în Cupele Europene. Ne vom bate cu Steaua, Astra şi Viitorul pentru titlul de campioană. ” a declarat Ioan Andone, care a făcut o listă cu jucătorii pe care şi-i doreşte pentru sezonul viitor.  „Am nevoie de 5 jucători de câmp şi de doi portari cu experienţă. Eric Bicfalvi, Puljic şi Elhamed au primit deja ofertele noastre. Ei sunt primii trei pe care ni-i dorim în sezonul viitor.”Dacă vrea să-l aducă pe Elhamed, Ionuţ Negoiţă va trebui să scoată din buzunar cel puţin 500 000 de euro. Fotbalistul israelian, joacă pentru Gent, acolo unde mai are contract până în iunie 2019. 

Comentarii