Apasă tasta Enter!

miercuri, 12 noiembrie 2014, 02:50
3 MIN
 Apasă tasta Enter!
De ce se tem politicienii de votul electronic?

Cu câţiva ani în urmă, a existat o tentativă a unor parlamentari de origine extraterestră de a impune votul electronic drept principală modalitate de a alege şi de a fi ales în România. Dar tentativa a eşuat, iar despre acest subiect s-a mai discutat doar în fugă. Şi fără convingere. E foarte uşor de fraudat, spun unii. Dar se înşală.

Mai periculos decât votul obligatoriu, votul electronic nu este deloc pe placul majorităţii clasei politice. Nici PSD nu-l are la suflet, dar nici ACL. De ce?

Argumentele potrivit cărora care nu toţi românii au acces la internet nu-şi au rostul. Votul electronic trebuie înţeles ca o alternativă, nu ca o obligativitate. Am crede că politicienilor le e frică de generaţia tânără, căci această modalitate de vot ar avantaja în special tinerii. Dar şi sufragiul obligatoriu ar aduce la urne românii în putere, iar mulţi politicieni înclină mai degrabă spre această variantă de vot.

Ceea se înspăimântă clasa politică la votul electronic este efectul de palmă peste ceafa politicianului pe care îl va produce acesta imediat ce va fi aplicat. Votul electronic va înseamna transferul celor mai grele bătălii electorale în mediul virtual. Va înseamna mai ales interactivitate, adică reacţia rapidă a alegătorului la orice prostie debitată de ales. Cazul lui Ponta care, luat de valul demolării a tot ce s-a făcut înainte, a criticat vehement inclusiv măsuri luate de Tăriceanu (până i s-a adus asta la cunoştinţă chiar pe net!) este relevant.

Mediul virtual provoacă angoase politicianului din România pentru că nu mai poate fi controlat. Nu seamănă nici cu Antenele, nici cu România tv, nici cu B1. Mediul virtual este liber şi se organizează singur. Oricâte resurse ai cheltui pentru a deruta, manipula, intoxica etc. utilizatorii internetului, va rămâne întotdeauna ceva acolo, în reţea, în afara oricărei încercări de intimidare. Internetul se dezvoltă chiar dacă închizi calculatorul. Chiar dacă tai curentul.

Mincinos prin definiţie şi infractor din convingere, alesul din România se teme ca dracul de tămâie de ochiul vigilent al cetăţeanului. Iar netul are cea mai ageră privire! Ce repede îi vei dibui pe politicienii mincinoşi, pe cei care se ocupă doar de propriile afaceri sau pe cei care nu deschid niciodată gura, dar care îşi lărgesc încontinuu buzunarele. Şi ce rapid vei putea pocni un astfel de politician peste moacă! În plus, posibilitatea de a folosi votul electronic va atrage după sine posibilitatea (iar mai târziu poate chiar obligativitatea) consultării periodice a electoratului. În spatele votului electronic se va afla întotdeauna capacitatea de mobilizare a electoratului ostil sau doar a celui dezamăgit. Votul electronic va deveni cea mai bună armă împotriva indiferenţei atât a alesului, cât şi a alegătorului.

Votul electronic este periculos pentru un politician nu doar pentru că va impune altă paradigmă şi alte programe de lucru ori pentru că va depista plagiatorii şi va deconspira puturoşii. Ci mai ales pentru că va transforma absenteismul, văzut uneori ca un gest evaziv de frondă, în contestare pe faţă. E îndeajuns să apeşi tasta Enter! 

Comentarii