Băuturile gazoase şi sucurile de fructe pot ataca smalţul dinţilor în 30 de secunde

marți, 12 august 2014, 16:42
2 MIN
 Băuturile gazoase şi sucurile de fructe pot ataca smalţul dinţilor în 30 de secunde

Consumul de băuturi gazoase, energizante şi sucuri de fructe trebuie limitat nu numai pentru că are un considerabil aport caloric, ci şi pentru că aceste lichide foarte acide pot altera smalţul dinţilor, mai ales la copii şi tineri, într-un timp extrem de scurt, de numai 30 de secunde, atrage atenţia marţi lefigaro.fr, pe baza unor cercetări efectuate în Australia.

Dintele conţine compuşi de calciu care sunt atacaţi de aciditate. ‘Într-o gură sănătoasă, saliva neutralizează aciditatea şi recalcifiază rapid eroziunea’, scrie Sarbin Ranjiktar de la Universitatea din Adelaide în ‘Journal of Dentistry’.

Astfel există un echilibru între erodare şi reconstrucţie. ‘Echilibrul se rupe când aporturile acide sunt prea frecvente sau se prelungesc sau când apărarea imunitară este scăzută (de exemplu când gura este uscată după administrarea de medicamente sau după radioterapie)’, adaugă specialistul, subliniind că ‘dacă echilibrul se înclină în favoarea acizilor, apare rapid uzura’.

‘Repetiţia – consumul de băuturi acide de câteva ori pe zi -, precum şi consumul excesiv de vitamina C de către sportivi, problemele de regurgitare la tinerii anorexici şi bulimici, precum şi administrarea zilnică de aspirină unor bolnavi constituie factori agravanţi’, spune Jean-Patrick Druo, secretar general al asociaţiei stomatologilor francezi. Eroziunea acidă este diferită de carii, provocate de bacteriile din placa dentară. Aceste microorganisme transformă zaharurile în acizi, care ‘sapă’ în dinte.

Eroziunea dentară este un fenomen observat tot mai des în ţările dezvoltate, arată cercetătorii australieni. ‘Adesea copiii şi adolescenţii scrâşnesc din dinţi când dorm sau regurgitează, având reflux gastric, ceea ce provoacă aciditate la nivelul gurii. Adăugate la băuturile acide, acestea sunt cele trei cauze care strică smalţul dentar la tineri’, explică Chelsea Mann şi colegii ei de la Universitatea din Adelaide.

Autorii acestui studiu şi Jean-Patrick Druo recomandă celor care termină masa cu un fruct sau o prăjitură să se spele pe dinţi după 30 de minute. ‘Ideală ar fi clătirea gurii sau, eventual, mestecarea de gumă pentru a provoca o hipersalivaţie’, afirmă francezul, amintind că rămâne valabil periajul dinţilor de două-trei ori pe zi. (Agerpres)

Comentarii