Cercetare cu fizicieni şi matematicieni, la Socola. Se pregătesc vremuri noi pentru pacienţi

luni, 08 decembrie 2014, 02:50
2 MIN
 Cercetare cu fizicieni şi matematicieni, la Socola. Se pregătesc vremuri noi pentru pacienţi

Managerul spitalului spune că va înfiinţa echipe pluridisciplinare de cercetare, ce includ, pe lângă medici, chiar şi un matematician şi un fizician

Transformarea Spitalului de Psihiatrie „Socola“ în institut mută accentul pe cercetare, domeniu pe care reprezentanţii unităţii medicale vor să îl dezvolte în anul ce urmează. Astfel, va fi înfiinţat un centru de cercetare, unde se doreşte găsirea de noi metode de diagnostic şi tratament în cazul bolilor psihice.

„Institut în primul rând înseamnă cercetare. Ea este la baza tratamentelor, medicaţiei, pe de o parte, iar pe de altă parte, ca să tratezi ceva, trebuie să îi ştii cauza. Astfel încât va trebui să facem o dotare cu echipamente de înaltă performanţă, la nivelul anului 2014, echipamente de diagnostic şi tratament. Ne trebuie un RMN sau un PET CT pentru cercetarea creierului în funcţie de boli sau anumiţi stimuli. Vom face, de asemenea, un laborator performant pentru testarea unor hormoni care sunt în strânsă legatură cu patologia psihiatrică“, a precizat Lucian Burlea (FOTO), managerul spitalului.

Centrul va fi condus de mai mulţi experţi în diverse domenii, iar pe viitor se doreşte colaborarea cu alte instituţii de profil din Europa. „Este un grup de cercetători, pe care vreau să îl asimilăm aici, să fie nucleul de cercetare. Această echipă este formată dintr-un medic psihiatru, un profesor universitar de fizică, un profesor universitar de matematică, un farmacist şi un chimist. Am discutat cu ei zilele trecute câteva direcţii pe care să le urmăm, nu am stabilit clar pe ce domenii vom merge, însă vom include cu siguranţă depresia şi boala Alzheimer“, a adăugat Burlea. Totodată, la secţia exterioară Bârnova vor fi amenajate cinci camere speciale pentru bolnavii cu Alzheimer, unde patul va fi poziţionat în mijlocul camerei, iar dulapurile vor fi transparente, tocmai pentru a îmbunătăţi nivelul de satisfacţie a pacientului.

De menţionat este că de la începutul lui 2015 va fi înfiinţat cel de al treilea Centru de sănătate mintală din judeţ. Aici vor fi oferite servicii psihiatrice ambulatorii, de asistenţă mobilă pentru pacienţii dificil de tratat sau care refuză să frecventeze structurile medicale, servicii de reabilitare – programe de terapie ocupaţională, de reabilitare vocaţională, precum şi servicii de îngrijiri la domiciliu. La nivelul judeţului Iaşi mai există două astfel de centre. Anual, aici sunt consultaţi peste 40 de mii de adulţi şi copii.

 

Comentarii