Crimă între copii la Iaşi din cauza unui telefon mobil cu touchscreen

sâmbătă, 18 ianuarie 2014, 02:50
2 MIN
 Crimă între copii la Iaşi din cauza unui telefon mobil cu touchscreen

Cu o seară înainte de crimă, agresorul a ascultat muzică pe telefonul mobil al victimei împreună cu aceasta. A doua zi s-a decis să fure celularul, însă a sfârşit sugrumându-şi amicul.

Caz încâlcit soluţionat ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Un adolescent de 15 ani din localitatea Avântu, comuna Româneşti, a fost trimis în judecată pentru omor după ce a ucis un alt copil, de 16 ani, din aceeaşi localitate. Din declaraţiile date de agresor reiese că acesta ar fi vrut să fure telefonul mobil de la victimă, însă s-ar fi pierdut cu firea şi a sfârşit sugrumând-o şi lovind-o cu o bâtă în cap.

Potrivit anchetatorilor, victima lucra ca cioban la o stână din localitate din anul 2012. Pe 22 noiembrie 2013, T.M. a fost găsit fără suflare de unul dintre proprietarii stânii, care a sunat la 112. Echipajul medical ajuns la faţa locului nu a mai putut decât să constate decesul, primele concluzii fiind că adolescentul a murit sugrumat, prezentând urme de violenţă. În timpul cercetărilor, s-a stabilit că T.M. ar fi avut un telefon mobil marca Samsung, cu touchscreen, care însă nu a fost găsit asupra sa. Prin mijloace specifice, anchetatorii au reuşit să afle că telefonul se afla asupra criminalului, N.A.A., din aceeaşi localitate. În rechizitoriu se menţionează că acesta s-a aflat în cercul de suspecţi de la bun început, fiind zărit în zonă în ziua crimei. La audieri a negat însă cu vehemenţă orice implicare. După ce procurorii i-au prezentat proba telefonului mobil, băiatul a re­cunoscut fapta şi a detaliat modul produ­cerii acesteia. Astfel, potrivit declaraţiei suspectului, cu o seară înainte de comiterea faptei, acesta a stat la un bar cu victima, unde au ascultat muzică de pe telefonul celei din urmă. A doua zi, în ziua crimei, N.A.A a decis să îi sustragă telefonul lui T.M. Suspectul a declarat că s-a luat la trântă cu partea vătămată, a văzut când acesteia i-a căzut telefonul, numai că, inexplicabil, gândindu-se că va fi pârât, a luat decizia de a-l omorî. L-a strâns de gât, după care l-a lovit cu bâta în cap.

Comentarii