De Sănătate

Punem punctul pe știi

Cu întârziere mare, au ajuns citostatice la farmacia IRO din Iaşi

joi, 11 februarie 2016, 02:57
1 MIN
 Cu întârziere mare, au ajuns citostatice la farmacia IRO din Iaşi

Unifarm a transmis Institutului Regional de Oncologie (IRO) citostaticele care lipseau din farmacia spitalului. Distribuitorul a onorat parţial comenzile IRO la care nu a mai răspuns de pe 8 ianuarie.

„Azi (n.r. – ieri) am primit trei din cele patru medicamente care ne lipseau. Pentru cel de-al patrulea avem înlocuitor şi ne putem descurca“, a arătat ec. Mirela Grosu, managerul IRO.

Institutul nu a avut vreme de mai bine de o săptămână o serie de medicamente necesare bolnavilor diagnosticaţi cu cancer al sângelui. În acest interval, medicii ai căror pacienţi nu au alternativă medicală au regândit întreaga schemă terapeutică a acestora.

„Pentru unele citostatice avem înlocuitori, care sunt mai scumpi, dar pe care îi administrăm, astfel încât pacientul să nu aibă de suferit. Pentru altele însă nu avem produse cu care să le înlocuim, şi în cazul acesta regândim întreaga terapie“, a arătat profesorul Gabriel Dimofte, director medical al IRO.

Din farmacia institutului au lipsit produse precum Tretinoin, Vincris­tien, Alcheran şi Lomustine.

Comentarii