Cuza Vodă, strada pe care pietonii o parcurg mai repede decât maşinile

joi, 04 aprilie 2013, 01:50
3 MIN
 Cuza Vodă, strada pe care pietonii o parcurg mai repede decât maşinile

Fără o implicare serioasă din partea Primăriei şi a Poliţiei, întreaga zonă centrală se va transforma într-o parcare imensă cu şoferi care vor folosi doar claxoanele.

Traficul auto din centrul oraşului a fost complet bulversat după ce tronsonul de la Teatrul Naţional până la Casa Modei a fost închis ieri de la primele ore. Municipalitatea a decis să închidă porţiunea din stradă pentru a continua lucrările de modernizare a bulevardului Ştefan cel Mare. Şan­tierul Primăriei a paralizat însă circulaţia rutieră mai ales la orele de vârf, iar şoferii au avut de-a face cu cla­xoane, coloane nesfârşite de maşini, aglomeraţie şi nervi.
Alternativa şofe­rilor a fost de a ocoli bulevardul Ştefan cel Mare pe străzile Horia, 14 Decembrie sau Cuza Vodă care sunt aglomerate în mod obiş­nuit, fără restricţii de trafic. Astfel, străzile Horia şi 14 Decembrie au ajuns să fie blocate de maşini. Un punct mort în trafic a fost intersecţia dinste bulevard şi strada 14 De­cembrie care urcă spre Cuza Vodă, acolo unde coloana de maşini înainta în paşi de melc. Municipalitatea a desfiinţat semafoarele din zonă şi a trimis un echipaj de poliţie în intersecţia de la Casa Modei, însă traficul nu a fost fluidizat deloc.
În plus, strada 14 Decembrie preia traficul pe două benzi, dar se reduce ulterior la una singură din cauza maşinilor parcate la marginea străzii. O altă zonă de evitat este însă strada Cuza Vodă, care a fost sufocată ieri de sute de maşini, tramvaie şi autobuze. Mai ales că majoritatea mijloacelor de transport în comun circulă pe Cuza Vodă din cauza şantierului din Fun­daţie. Introducerea sensului dublu pe Cuza Vodă nu a ajutat prea mult traficul, circulaţia auto fiind imposibilă până la Filarmonică.

Variante de ocolire a zonei centrale

Variantele de ocolire a zonei centrale implică mai mult timp petrecut în trafic şi distanţe mult mai mari. Şoferii care vin dinspre Copou pot să evite Centrul dacă aleg varianta Sărăriei. Aceştia pot face stânga pe la Liceul Sportiv, sau pe la societatea Apavital sau Spitalul de Urgenţă. În acest mod poată fi evitată şi zona Fundaţiei care este foarte aglomerată şi plină de utilajele constructorilor. Soluţii mai puţine sunt pentru şoferii care vin dinspre Păcurari. Aceştia pot să evite zona bulevardului Ştefan cel Mare pe la Gară cu posibilitatea de a ajunge în Podu Roş pe strada Silvestru apoi şoseaua Naţională. Dacă destinaţia este zona Moldova sau Palas, şoferii pot circula de pe strada Gării pe strada Petru Movilă, pe la sediul E.on Gaz, apoi pe strada Sfântul Andrei care iese direct pe strada Palat. Varianta prin accesul pe străzile Petru Movilă şi Sfântul Andrei poate fi folosită şi de ieşenii care vin dinspre Păcurari sau Canta şi vor să ajungă în Tătăraşi, ocolind astfel zona centrală. Pentru ieşenii care vin dinspre Podu Roş sau CUG şi se îndreaptă spre Co­pou, poate fi folosit traseul străzilor Palat sau Sfântul Lazăr, cu varianta de a circula pe Sărărie tocmai pentru a evita aglomeraţia din Centru. Toate aceste modificări vor dura în jur de trei luni. Primăria estimează că va finaliza lucrările de pe bulevardul Ştefan cel Mare abia în luna iulie.

Comentarii