Doliu în mediul academic. Un profesor din Iaşi a fost găsit mort în holul apartamentului său

luni, 02 octombrie 2017, 18:09
1 MIN
 Doliu în mediul academic. Un profesor din Iaşi a fost găsit mort în holul apartamentului său

Profesoara Anca Aurelia Oprescu a predat limba şi literatura română la zeci de generaţii din judeţul nostru. Pensionată de mai mulţi ani, cadrul didactic a fost găsit decedat, vineri, în holul apartamentului în care locuia. 

Potrivit apropiaţilor, femeia de 68 de ani ar fi suferit un accident vascular cerebral, ea având mai multe afecţiuni, printre care şi Parkinson. Anca Oprescu locuia singură, fiind o mare iubitoare de animale, având un căţel şi un porumbel. Pe pagina ei de socializare, prietenii s-au mobilizat pentru a avea grijă de unul dintre animalele sale de companie.

„O îngemănare perfectă între inteligenţă, bun simţ, fineţe, rafinament, sensibilitate, cultură, frumuseţe, bunătate, naturaleţe….asta a fost draga mea prietenă Anca Aurelia Oprescu, o MARE DOAMN| a vremurilor noastre… Îmi vor lipsi lungile noastre convorbiri. Dumnezeu s-o odihnească în pace”, e caracterizarea făcută profesoarei de către una dintre prietenele sale.

„Devotamentul, cuvântele de admiraţie şi dragostea cu care ocrotea prietenia noastră îmi vor lipsi nespus de mult. Pe Anca am cunoscut-o la evenimentele culturale pe care le organizam, iar în timp am legat o simpatie şi o prietenie reală. Îmi vor lipsi fotografiile ei zilnice cu instantanee din natură postate pe pagina ei de facebook, imi vor lipsi veştile despre căţelul ei Rick şi porumbiţa Ruru. Odihneşte-te în pace draga noastră Anca Aurelia Oprescu”, a scris o altă prietenă de-a profesoarei.  Cadrul didactic va fi înmormântat mâine, 3 octombrie, de la ora 11.00, la Cimitirul Sfântul Vasile din Iaşi. 

Comentarii