Dorinţe

Competiţia înseamnă, mai ales azi, şi capacitate de a comunica chiar cu „duşmanul“. Tinereţea e deseori capabilă să ducă conflictul ideologic în plan secund, de unde nu poate perturba interesele fundamentale ale oraşului. În fond, în realitate, numai proştii şi hoţii ajung să se certe, să se bată, să se omoare între ei pentru ceva care nu este al lor!

Prinşi în viziuni părelnice, arătăm cu cât mai multă fală celorlalţi deşteptăciunile noastre impregnante cu narcisism. Aşa intrăm, euforici, în indecenţa comunicărilor iluzorii. Instrumentând ideologii fragile, copii teribili ai plagiatului, sugerăm, inducem, sfătuim pe căile mediatice disponibile pentru moftul prea omenesc de a primi, de la celălalt, tot binele imaginabil. Este calea certă spre nefericire. Spre eşec şi izolare. Spre vorbitul la pereţi. Aşa fiind, bine ar fi să mai schimbăm uneori, dacă nu pentru totdeauna, unghiul prea ascuţit, tăios cu avariţie al privirii. Nu cumva, deschizându-ne larg perspectivele dinspre un idealist şi egoperiferic unghi, am vedea slăbiciunile actuale ale Iaşilor ca sumă retardată a slăbiciunilor tuturor? Noi, nu alţii, suntem cei neputincioşi în a rezolva cu aceeaşi unitate de simţire şi interesele personale şi interesele comunitare. E, prin urmare, constructiv să escaladăm gloata miticilor mititei din noi pentru că de sus, foarte de sus, din cereasca lume a orizonturilor deschise să imaginăm Iaşul navigând, în furtună desigur, dar în deplină siguranţă.

N-o fi chiar absurd să credem că liderii noştri politici sunt înţelepţi ai puterii animaţi din inimă de dorinţa facerii de bine. Aceasta fiind natura lor intimă, clamată deseori public, e în duhul normalului să-şi folosească abilităţile de lideri în a atrage pe drumul succesului o elită tânără. „Drumul succesului“ referă la Iaşi. „Elită tânără“ referă la persoanele sub 40 de ani, cunoscători a două, trei limbi de circulaţie internaţională, diplomaţi, culţi, amabili, arătoşi, eleganţi. Performanţi cel puţin într-un domeniu de interes public. Nu în ultimul rând însufleţiţi de sentimentul binelui public. Însufleţiţi de dragostea evanghelică pentru aproape. Nu-mi pun acum problema că asemenea tineri n-ar putea fi aflaţi în capitala culturală a României, cum ne place nouă, ieşenilor, să ne amăgim. Iar altora să ne flateze pe la diverse ocazii. În fond rostul unei capitale culturale este să-şi producă elitele necesare prin Universităţile ei. Prin alte părţI, partidele politice serioase, capabile să-şi asume, o dată ajunse la putere, conducerea unei unităţi administrative, plătesc burse consistente unor studenţi performanţi pentru a beneficia, în viitorul apropiat, de minţile lor sclipitoare, de şarmul lor… Într-un asemenea gând se întâmplă ca acei studenţi să se specializeze, să capete expertiză, exact în domeniile necesare creşterii oraşului nostru. Ei bine, o structură politică cu aşa resurse umane de excepţie, câştigător al alegerilor, are majoritatea şanselor să performeze. Imaginaţi-vă cât de repede, cât de bine s-ar coagula prin ei un plan de acţiune complex pentru dezvoltarea Iaşului. Nu unul mort, depus în sutar şi scos la ocazii. Ci unul viu, bizuit pe antrenarea comunităţiii în proiectele necesare ei! Cât de precis s-ar identifica şi soluţiona problemele la nivel local, cât de credibil la nivel naţional şi, mai ales, cât de eficient la nivel european! Întrucât, e momentul s-o spunem, în competiţia dintre oraşe, acerbă, neloaială, chiar hoţească, nu te mai ajută nimeni dacă nu te ajuţi singur. Iar într-o competiţie de acest tip relaţiile dintre oameni, comunicarea, prietenia consolidată, sunt mult mai importante decât par la prima vedere. Deseori sunt totul. Un ieşean şarmant cu funcţie publică, în dialog lejer cu o berlineză cu funcţie publică, în limba lui Goethe, are toate şansele să se întoarcă acasă cu proiecte excepţionale pentru oraşul lui. Altfel, într-un „dialog“ prin semne sau interpuşi nu rămâne decât un perete de opacitate.

Cea mai mare cheie a succesului oraşului Sibiu este primarul neamţ. El a ştiut să speculeze nostalgia şi interesul saşilor plecaţi în lume. Evident, limba germană a avut rolul unei platforme de comunicare solide, eficace.

Ca presupusa ofensivă a tinerilor noştri, atât de bine instruiţi, să se întâmple, este necesară generozitatea înţelepţilor şi nobililor lideri politici. Ar trebui să-i lase în avangardă, iar ei, sfătuiţi din umbră, să treacă mai degrabă la scrisul memoriilor. Să presupunem condiţia îndeplinită. O echipă atât de puternică, de idealistă, cu frâiele puterii în mâini, ar putea intra îndată într-un dialog fructuos cu echipele similare ale opoziţiei.

Competiţia înseamnă, mai ales azi, şi capacitate de a comunica chiar cu „duşmanul“. Tinereţea e deseori capabilă să ducă conflictul ideologic în plan secund, de unde nu poate perturba interesele fundamentale ale oraşului. În fond, în realitate, numai proştii şi hoţii ajung să se certe, să se bată, să se omoare între ei pentru ceva care nu este al lor! Mai mult, în proiectele ce presupun decizii naţionale, decizii europene, vitale oraşului nostru, opoziţia ar putea fi la fel de benefică, de productivă, ca însăşi puterea!

Suntem în plină fabulaţie, dar merită să zăbovim în ea măcar o clipă! Aceşti tineri ai oraşului ar înţelege bine bolile cronice şi acute ale Iaşului şi ar fi capabili să propună tratamentele cele mai potrivite. Şi aceasta întrucât ei sunt, insistăm acum să dezvăluim secretul, experţi. Experţi în dezvoltare economică şi management urban. Experţi în probleme de viaţă comunitară, în urbanism, în relaţii internaţionale, dar şi naţionale intercomunitare. Nu în ultimul rând, experţi în identificarea, întocmirea şi implementarea proiectelor capabile să readucă Iaşul în circuitul internaţional al valorilor de tot felul: economice, culturale, sportive, artistice. Să fructifice din plin vocaţia europeană a unui oraş sufocat în ultima vreme de tot felul de dezinterese şi incompetenţe de pe la toate nivelurile deciziei politicianist-administrative. Dar nu aşa, la voia întâmplării, cu în urma unui plan bine chibzuit. Făcând astfel nici n-am face ceva excepţional. Abia am intra în limitele responsabile ale normalului. Am intra pe făgaşul dorinţelor înalte, la care năzuim în tăcere cu toţii. O năzuinţă sufocată încă din faşă de… Dar ce să mai continuăm… E cazul să ieşim din fabulaţie pentru a ne trezi la cotidiana noastră realitate. Nu-i aşa?

Ionel Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului