Edward Snowden a părăsit Hong Kong-ul cu destinaţia Rusia (presă)

duminică, 23 iunie 2013, 10:41
1 MIN
 Edward Snowden a părăsit Hong Kong-ul cu destinaţia Rusia (presă)

Edward Snowden, fostul consultant IT al NSA care a dezvăluit informaţii despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor, a părăsit Hong Kong-ul duminică, la bordul unui avion al companiei Aeroflot cu destinaţia Moscova, relatează presa chineză.

Potrivit site-ului cotidianului South China Morning Post, avionul comercial care îl transportă pe Snowden urmează să aterizeze duminică după-amiază pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, însă nu se ştie dacă aceasta va fi destinaţia finală a fostului consultant al Agenţiei Naţionale pentru Securitate din Statele Unite.

Edward Snowden, în vârstă de 29 de ani, fugise în Hong Kong în mai, după ce a dezvăluit existenţa a două programe secrete, unul referitor la colectarea datelor registrelor telefonice, începând din 2006, iar celălalt, Prism, vizând reţele de socializare.

Snowden a fost inculpat vineri, în Statele Unite, pentru acte de spionaj, iar justiţia americană a cerut autorităţilor din Hong Kong să îl aresteze. (Mediafax)

Comentarii