Etc.

miercuri, 03 august 2016, 01:50
3 MIN
 Etc.

 Iar autostradă, iar autobuze, iar reformă în educaţie şi sănătate. Adică iar alegeri.

Suntem în mijlocul unei veri fierbinţi, în care ai putea crede că nu se întâmplă nimic pentru că e vacanţă şi secetă. E doar liniştea dinaintea furtunii de la toamnă, când indivizi pe care-i vedem la faţă o dată la patru ani se vor coborî – la propriu şi la figurat – ca să cerşească votul celor din banii cărora şi-au tras prin lege pensii speciale. Dacă-i veţi întreba de pensii, fiecare va da vina pe ceilalţi. În rest, îi puteţi întreba orice. Veţi auzi aceleaşi răspunsuri ca acum 4 ani, 8 ani, 12 ani etc. Plus greaua moştenire, evident.
De exemplu, în Iaşi, un etern subiect este legat de transportul în comun. Bine măcar s-a extins aeroportul, dar ieşenii nu merg în fiecare zi la serviciu cu avionul. Nici măcar săptămânal, ca parlamentarii. În 2004, Nichita se lăuda cu „prima etapă” a unui modern transport urban de călători: 50 de autobuze produse în Belarus şi luate pe 10 milioane de euro. Presa vremii a mirosit atunci şpaga, dar lucrurile s-au oprit în acel stadiu. Astăzi, adică la 12 ani distanţă de prima etapă, vine şi a doua. Cu icnete din partea PSD care şi-a impus proiectul, cu gâfâieli din partea PNL care s-a căznit doar să i se opună. Singura ciudăţenie este că marea modernizare este rezultatul aplicării regulii de trei simple la afacerea din 2004: 15 milioane de euro în loc de 10 şi 75 de autobuze în loc de 50. Cu şpagă sau fără şpagă – n-avem de unde şti decât dacă toate aceste cheltuieli vor fi prezentate în mod real transparent ieşenilor până la ultimul leuţ. De la viitoarea achiziţionare prin licitaţie a noilor autovehicule (inclusiv parametrii tehnici referitori la confort, service, consum) şi până la modul de administrare a lor. Că, dacă doar un călător din patru îşi va plăti în continuare călătoria, n-am făcut nicio brânză.
Ehei, dar dacă erau liberalii… – ar susţine altă tabără. Păi, în toţi aceşti ani, liberalii au ţintit câteva niveluri mai sus: i-au lăsat pe pesedişti „după blocuri” şi au promis o autostradă care să lege Iaşul de restul ţării. Spre Vest, nu spre Bucureşti. În mod cert, asta a fost greşeala lor: au ignorat centralismul dur care guvernează România, în ciuda promisiunii tuturor partidelor politice care s-au limitat însă la o descentralizare de faţadă. Dacă autostrada urma să treacă prin Capitală, probabil că astăzi am fi avut deja 2-3 kilometri realizaţi (lângă Bucureşti, se-nţelege, nu la ieşirea din Iaşi).
De altfel, episodul 8564 din telenovela descentralizării a fost una dintre promisiunile USL la alegerile păcălitoare din decembrie 2012. În episodul respectiv, la pachet cu regionalizarea – noua împărţire administrativ-teritorială, vă mai amintiţi? A dispărut şi asta în neant, la fel ca autostrada. De fapt, cam toate proiectele mari au dispărut rând pe rând, doar ca să fie scoase de la naftalină. Fiecare va fi reîncălzit cu şi mai mult patos, cu şi mai multe vorbe, cu şi mai multe argumente. Deh, concurenţa pentru un fotoliu călduţ în Parlament a crescut puţin (doar puţin, foarte puţin, vorba reclamei), aşa că doritorii de pensii speciale vor trebui să-şi joace rolurile ceva mai bine decât la spectacolul din 2012. Însă nu se va schimba nimic dacă se vor iţi la vot aceleaşi figuri învechite de acum patru ani sau mai mult. Se poate şi mai rău: să nu existe nicio alternativă pe buletinele de vot. După trezirea bruscă provocată de tragedia din „Colectiv”, România a adormit la loc şi e pe cale să fie furată iarăşi cu totul în timp ce i se înşiră aceleaşi poveşti despre bunăstare, autostrăzi, sistem de educaţie, sănătate, administraţie etc.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii