FOTO: Brigitte Macron s-a chinuit să meargă cu tocuri cui prin Muzeul Satului

vineri, 25 august 2017, 08:34
1 MIN

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a vizitat, alături de soția sa, Brigitte, Muzeul Național al Satului din București. Aceștia au fost însoțiți de familia Iohannis, care au fost și ghizii oaspeților. Însă vizita putea să se soldeze cu imagini virale, Brigitte Macron fiind aproape să cadă, la ieșirea dintr-o casă de lemn, tocurile înalte fiind neadecvate locului vizitat.

Brigitte Macron a avut mari probleme cu echilibrul pe tot parcursul vizitei la Muzeu. După incidentul de pe treptele casei de lemn, Prima Doamnă a Franței a decis să își ia măsuri de precauție și s-a ținut de mâna Primei Doamne a României pe tot parcursul plimbării.

Cele două cupluri prezidenţiale au admirat ceramică de Horezu inclusă în patrimoniul UNESCO, o casă tradiţională din zona Bistriţa Năsăud şi Biserica Maramureşană din inima Muzeului Satului.

Emmanuel şi Brigitte Macron au admira şi tehnică încondeierii ouălor, iar un taraf din Teleorman le-a cântat muzică tradiţională din zona Câmpiei Române.

Emmanuel Macron a primit o pereche de șosete din lână și una de opinci de la un meșter popular, iar prima doamnă a Franței a primit o farfurie cu ceramica de Horezu.

evz.ro și stirileprotv.ro

Comentarii