(FOTO) Imagini unice dintr-un muzeu ieşean: Ce se ascunde sub Mitropolie?

duminică, 24 septembrie 2017, 07:59
1 MIN

Puţini ieşeni ştiu că la noi în oraş există un muzeu inedit, chiar în curtea Mitropoliei, inaugurat fix acum un an. Investiţia a costat 60 de milioane de lei iar intrarea este gratuită pentru toţi cei care ajung la moaştele Sfintei Parascheva. 

Muzeul este unul dintre cele mai moderne din ţară şi constă în şase săli, fiecare cu câte altă tematică. Sala Sinaxar este chiar sub esplanada Catedralei Mitropolitane şi cuprinde Calendarul ortodox al tuturor Sfinţilor şi al praznicelor din anul bisericesc, care începe din septembrie.

Următoarea sală este sala Eclesia, care se află chiar sub Mitropolie. În această sală impresionantă este descris drumul pe care urcă omul spre cer. Aici sunt expuse obiecte care înfăţişează tainele Bisericii şi a lucrările sfinţitoare asupra omului şi creaţiei.

Însă cea mai interesantă este Calea Crucii, un labirint în “măruntaiele” Catedralei, care are la fiecare pas martori din fundaţia clădirii. De aici se intră într-o sală cu adevărat spectaculoasă, care se află sub fântâna artesiană din curtea Mitropoliei. Inundată de o lumină naturală, aici sunt expuse veşmintele preoţeşti purtate în ultimele şase secole care au trecut. În tavă, fix în mijloc, se află o fereastă rotundă, prin care se vede cerul, ori apa fântânii arteziene, atunci când funcţionează. Sala poartă numele de “Istoria duhovnicească a Moldovei”. 

Comentarii