Generalul, deocamdată, soluţia pentru naţională

sâmbătă, 25 octombrie 2014, 01:43
2 MIN
 Generalul, deocamdată, soluţia pentru naţională

Anghel Iordănescu va trimite telegramele de convocare stranierilor pentru partida tricolorilor cu Irlanda de Nord şi probabil că va rămâne selecţioner în locul lui Piţurcă. Presa olandeză susţine că a fost consultat şi fostul selecţioner, Bert van Marwijk

 
Directorul tehnic al FRF, Anghel Iordănescu, şi directorul şcolii Federale de Antrenori, Dan Apolzan, vor trimite, astăzi, telegramele de convocare jucătorilor care evoluează în străinătate, pentru meciul cu Irlanda de Nord, din preliminariile Euro-2016, au declarat surse din cadrul FRF. Iordănescu, fost selecţioner între anii 1993 şi 1998, precum şi între 2002 şi 2004, va rămâne cel mai probabil la conducerea primei reprezentative, au adăugat sursele citate. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a ajuns, aseară, la Casa Fotbalului pentru a se întâlni cu Iordănescu, însă nu a dorit să facă nicio declaraţie, afirmând că va susţine, astăzi, o conferinţă de presă. Răzvan Burleanu a fost, joi, la Kiev, pentru a discuta cu oficialii clubului Şahtar Doneţk posibilitatea ca Mircea Lucescu să antreneze atât formaţia ucraineană, cât şi naţionala României, însă a fost refuzat de aceştia. Directorul general al clubului Şahtar Doneţk, Serghei Palkin, a declarat că Mircea Lucescu nu poate prelua în paralel şi echipa României. "Interesul arătat de naţionala României pentru Mircea Lucescu este real. Dar Mister are contract cu noi până la finalul sezonului. Astăzi a avut loc, la Kiev, o întâlnire cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal şi i-am spus că nu poate combina cele două posturi, deoarece ar fi conflict de interese", a spus Palkin, joi seară.
FRF a analizat în aceste zile mai multe variante pentru înlocuirea selecţionerului Victor Piţurcă, printre care s-au numărat antrenorii Mircea Lucescu, Laszlo Bölöni, Cosmin Olăroiu şi Cosmin Contra. Victor Piţurcă şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat, în urmă cu o săptămână, contractul de comun acord, tehnicianul semnând o înţelegere pe doi ani cu gruparea Al Ittihad din Arabia Saudită.
Conform unor informaţii din presa olandeză, un candidat la preluarea naţionalei României este fostul selecţioner al Olandei, Bert van Marwijk, în vârstă de 62 de ani. Van Marwijk este fără contract după ce a fost demis de la SV Hamburf în luna februarie a acestui an. Bert van Marwijk a fost selecţioner al Olandei în perioada 2008/2012. El a condus echipa în finala Cupei Mondiale din 2010, pierdută în faţa Spaniei şi a părăsit naţionala olandeză după Euro-2012.
 
 

Comentarii