Greaţa de democraţie

Stupoarea patetică s-a făcut simţită chiar şi sub clăile de propoziţii aulice: am citit şi chestii din astea, foarte atent apretate, apropo, cu o desfăşurare de argumente şi un eşafodaj gândit până în ultimul cui, ca să nu spun zorzon, încât râsul te umflă fără să vrei. Deşi, dacă trecem peste diferenţe şi considerăm doar similitudinea de principii, la mijloc nu-i nimic decât un fel mai rococo de a trage cu tunul în vrăbii. O revoltă ridicolă, care se consumă retoric (şi încă pe o suprafaţă infimă: cine bagă în seamă „retoricele suliţi”? Vreo câţiva din preajmă, poate vreo ambasadă, între o deglutiţie şi un râgâit mai discret, ca să nu se ofuşte protocolul, şi cam atât).

Porcăriile astea au, totuşi, şi o nesperată latură salutară: sunt şuturi curative, aplicate taman în plăgile cele mai obstinate. Cum ar fi, în cazul de faţă, naivitatea întru edenul comunitar, ca să formulez pe scurt şi, sper, exact. Spun asta gândindu-mă, întâi de toate, la euforia în care suntem metronomic afundaţi (şi lasă că prezidenţialele încă nu au început!), chiar dacă costurile integrării (admiţând că apucăm şi noi marfarul ăsta), ca şi recuperarea miliardului, tot pe cerbicia noastră vor fi instalate, să fim siguri.

Încă două, trei asemenea manufacturi şi edenul în care pregătim şi ne tot pregătim (pe 27 se face exact sfertul de veac) să pătrundem va retrograda la condiţia de pădure cu uscături ceva mai sclivisite şi cu lupi mai asortaţi, dar la fel de carnivori. Căci porcărioarele coechipierilor – iată lecţia! – sunt materia primă a reculului spre realitate…

*

Dar apropo de porcărioare. Am dat azi, pe Unimedia, peste un „set”, ca să zic aşa, care face din războiul informaţional – concept în care, am impresia, poţi ticsi oricâte bovarisme vrei – un exerciţiu cât se poate de palpabil cu obiecte contondente. O jurnalistă de la noi, Mariana Raţă, publică o anchetă cu Serghei Iaralov, nume asociat astronomicului jaf bancar de la noi şi mâna dreaptă a sforarului stăpânitor între cele două maluri. Ancheta e urmată de un interviu „cu o persoană care deranjează mult regimul”. Încolo, e de citat şi, eventual, de pus în manuale, aviz strănepoţilor care vor avea, poate, curiozitatea să prospecteze micul dar concretul infern al perioadei:

„Despre faptul că mailul, conturile mele de pe reţelele de socializare, telefonul meu periodic sunt monitorizate ştiu de mai mult timp. Asta li se întâmplă multor jurnalişti care deranjează. Astăzi, dimineaţă, am primit însă o înştiinţare că IP-ul meu este utilizat de încă un computer. Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt paranoică, nu îmi place să mă cred în filme detective. Am telefonat la operatorul de internet cu care am încheiat contract şi acum seara mi-a confirmat că la IP-ul meu mai este conectat un dispozitiv care nu îmi aparţine. De câteva zile şi telefonul meu se comportă ciudat. (Vă rog să îmi comunicaţi dacă aţi promit mesaje ciudate de la mine. Nu m-aş mira dacă ar apărea tot felul de porcării şi diversiuni.)

Stranietăţile au intervenit după un interviu pe care l-am realizat la mijlocul săptămânii trecute cu o persoană care deranjează mult regimul. Interviul va apărea mâine pe siteul anticoruptie.md. 

Acum o lună, pe 11 iulie, după publicarea investigaţiei despre Iaralov, am fost avertizată să n-o fac pe luptătoarea. Atunci am decis să nu fac tam-tam din mesajul primit, nu vroiam să par ridicolă. 

Au urmat «priveturi de la bufet», când am făcut interviul cu Sagaidac. 

Să fie clar. Eu nu sunt pe baricade, nu particip la scenarii, nu fac jocuri. Dacă credeţi că răscolindu-mi prin computer veţi găsi vreo mare bombă, vă înşelaţi. Eu sunt jurnalist, tot ce ştiu – scriu şi nu contează pe cine îl va deranja.

Oare cât de mizerabil trebuie să fii ca să umbli ca un hoţ prin rufăria (chiar dacă virtuală) unui om?

Postarea aceasta nu este despre mine ci despre cât de în siguranţă se pot simţi jurnaliştii în R. Moldova. Greaţă de aşa democraţi”.

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova