Local

Iată dreptatea socială a PSD! Veterani de război în mizerie, pensionari de lux la 40 de ani

De Paula TROFIN

luni, 25 septembrie 2017, 01:50

7 MIN

261634_170797_stiri_Ciornea-Ilie-103-ani-7

261674_170797_stiri_Ciornea-Ilie-103-ani-1

261675_170797_stiri_Ciornea-Ilie-103-ani-2

261676_170797_stiri_Ciornea-Ilie-103-ani-3

261677_170797_stiri_Ciornea-Ilie-103-ani-10

261678_170797_stiri_Ciornea-Ilie-103-ani-14

261679_170797_stiri_Ciornea-Ilie-103-ani-19

Cei mai mulţi sunt veteranii decoraţi cu Crucea Comemorativă, 682 la număr, care primesc lunar o indemnizaţie de 476 de lei. Aici găsim şi două femei, ieşeancele Elena Pavelescu, care a fost asistent medical pe front, şi Maria Popovici, care a fost medic.

Frontul încă îi mai bântuie pe mulţi dintre veteranii de război din judeţul Iaşi. Pe cei care încă mai sunt lucizi. Ajunşi la un secol de viaţă, ultimii sergenţi şi comandanţi din cel de-al Doilea Război Mondial duc acum altă luptă. Cu boala, cu timpul, cu neputinţa. În prezent, în judeţ mai există 715 veterani de război, dintre care trei au peste 100 de ani. Dintre ultimii mohicani ai războiului, 16 au ieşit la pensie direct din armată, după o viaţă întreagă de militar. Restul s-au întors imediat după război, fiecare la prispa lui, şi şi-au continuat viaţa, majoritatea pe ogoarele CAP.

„La ora actuală, în judeţ mai sunt patru veterani de război decoraţi pe front în urma unei invalidităţi. Aceştia primesc o indemnizaţie de 624 de lei pe lună. Alţi 31 sunt veterani decoraţi pe front, printre care se numără şi un colonel, un general şi o femeie. Indemnizaţia pentru aceştia este de 546 de lei pe lună. Vreau să menţionez că, dintre cei cu decoraţii mari, nu mai este niciunul în viaţă în judeţul Iaşi. Mai avem unul singur pe ţară“, a declarat Dumitru Râmbu, secretar în cadrul Asociaţiei Veteranilor de Război Iaşi.

Cei 16 veterani care au avut o carieră militară primesc, pe lângă indemnizaţia de război, sporul de front, rentă şi pensia propriu-zisă şi ajung astfel la venituri mai consistente. „De exemplu, un colonel de unitate de grăniceri care a ieşit la pensie la 59 de ani, cu 38 de ani vechime, are în jur de 4.000 de lei pe lună. Un ofiţer cu gradul de căpitan sau maior are în jur de 3.000-3.200 de lei pe lună, iar un subofiţer are în jur de 2.300-2.900 de lei pe lună, în funcţie de vechime”, a mai precizat secretarul Râmbu, cu privire la veniturile acestora. Dacă ar fi să comparăm pensiile lor cu pensiile la care ies acum ofiţerii din armată, observăm că, în prezent, acestea sunt aproape duble. Deşi veteranii cu carieră militară au participat efectiv la război, iau mult mai puţin decât cei care ies la pensie în prezent şi au de cele mai multe ori o viaţă de birou.

„Un an, cât am stat în Odessa, nu am mâncat pâine deloc”

Ilie Ciornea are 103 ani şi se numără printre cei trei veterani care au depăşit un veac. L-am găsit acasă, în satul Banu, comuna Dumeşti, stând cuminte, pe pat. A fost comandant de grupă şi spune cu mândrie că nu a pierdut niciun om. „În armată am plecat în ‘36, am făcut stagii mulţi ani, iar apoi a venit războiul. Aveam 23 de ani când am plecat la război, în ‘44. Am stat în regiment aproape 10 ani de zile. În război am stat un an, dacă nu se termina, mai stăteam… Eram pe linia întâi, dar nu aveam nicio frică. Cred că asta m-a ţinut în viaţă, că n-am avut frică. Eram sergent, comandant de trupă, aveam 10 oameni în subordine. Nu am pierdut niciunul!”, spune veteranul Ilie. Un zâmbet blând îi radiază chipul. Apoi, întâmplările se leagă cronologic, fără ezitare. Îşi aminteşte bine ce a făcut, ce a simţit pe front. „Când am plecat la Odessa, era deja ocupată de români. Apoi, am plecat de acolo pe la Vadu Oii, pe la Dunăre. Ne-am oprit la moşia lui Petru Groza, nu am ajuns până la Bucureşti. Ţin minte că era timpul strugurilor. A mâncat armata toţi strugurii din vie! Până în Transilvania am trecut prin oraşele mai mari, unde mai eram împuşcaţi de pe la geamuri, de după colţuri”, povesteşte cel care a fost plutonier adjutant principal în retragere. A luptat pe Frontul de Est sub blazonul Batalionului 4 Militari, apoi, l-au mutat pe Frontul de Vest. A fost decorat cu Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, iar în fiecare an primeşte câte o diplomă, de ziua lui. De la Brigada din Copou, de la Veterani, Primărie… În fiecare an îl vizitează cineva. „Am avut oleacă de noroc. Din Transilvania am trecut munţii Tatra toţi, nu am pierdut nicun om. Ce mâncam? Numai apă goală mâncam. Mai puneau linte, fasole ori mazăre, era bucătăria de campanie, era mâncare rea. Cât am stat lângă Bucureşti, am mâncat pâine albă, în Odessa ne-a dat doar un terci, o mămăligă acră de nu o puteai lua în gură! Un an, cât am stat în Odessa, nu am mâncat pâine deloc”, îşi aminteşte bătrânul. Din opt fraţi, câţi au fost acasă, şase au participat la război. Din toţi, doar el mai trăieşte. Când s-a întors din război, a lucrat 10 ani la CFR, apoi, s-a mutat la CAP, unde are 16 ani de vechime. Deşi a stat în armată 10 ani, spune că părere de rău că nu primeşte niciun ban de nicăieri.

Prizonier în lagăr, apoi, în „detaşamentul de sacrificiu”

Păstrează însă cu sfinţenie valiza din armată. Acum ceva vreme a dat-o cu lac, să o mai „întinerească”. E mare, de lemn, cu toate amintirile lui în ea. Acolo îşi ţine actele, livretul militar şi decoraţiile, diplomele şi câteva cărticele de rugăciuni. Ba chiar şi câteva piuliţe, şaibe şi şuruburi fine. De el au grijă cele două fiice, două nepoate şi două strănepoate, dar şi Lăcrămioara, o femeie din sat plătită să stea cu el şi să-i facă de mâncare. Şi pentru că nu se mai poate plimba prea mult pe afară, deoarece are o tulburare de echilibru, ascultă radio, citeşte Biblia şi ziarele pe care i le aduc copiii sâmbăta. Îl întreb mirată dacă mai vede. „Cu ochelarii nu văd nimica, văd mai bine fără”, spune veteranul foarte serios. Îl pasionează politica, şi de aceea mai stă la televizor, pe ştiri. Are o nemulţumire pe care vrea să o spună, deşi mărturiseşte că nu-şi are rostul acum. „Noi nu eram plătiţi când am făcut armata, acum sunt plătiţi, le convine să facă. În cei 10 ani am făcut gardă şi la Ministerul de Interne, la Uzinele de apă şi cele electrice de la Mărăşeşti”, spune cu o urmă de tristeţe bătrânul. Îşi mângâie valiza din scânduri, în care mai are păstrate bucăţi de ziar. Spune bucuros că aşteptă şi reportajul acesta, să îl pună în valiza cu amintiri. Mai bătrân ca el este veteranul Vasile Stămăteanu, în vârstă de aproape 106 ani, acesta fiind şi cel mai în vârstă din judeţului nostru. Deşi ne-am dorit să-i facem o vizită, nu s-a putut din cauza stării sale de sănătate. „De doi ani de zile este la pat, este surd, nu aveţi cum să vorbiţi cu el”, ne-a transmis una dintre nepoatele sale. Spre deosebire de Ilie, sublocotenentul Vasile a fost şi prizonier de război în lagărele sovietice. În 1942 a fost mobilizat în cadrul Regimentului 53 Infanterie, cu care a participat la luptele desfăşurate pe Frontul de Est, ajungând până la Odessa. După 1944 a participat, cu Regimentul 25 Infanterie, la luptele desfăşurate în Peninsula Crimeea, unde a luptat în „detaşamente de sacrificiu”, adică în grupele de minare-deminare. Mai exact, aceste trupe acţionau la contactul cu inamicul, în special pe timp de noapte. În august 1944 a fost luat prizonier de către Armata Roşie şi trimis într-un lagăr de prizonieri. Un an mai târziu, după ce a scăpat din lagăr, a fost înrolat ca voluntar, cu gradul de sergent, în Divizia „Horia, Cloşca şi Crişan”. Acest a primit şi un Inalt Decret Regal de la Majestatea Sa Regele Mihai I al României care i-a dat medalia „Bărbăţie şi Credinţă” cu spade, clasa a III-a, pentru fapte de arme săvârşite în războiul contra Forţei Sovietice. Conform datelor celor de la Asociaţia Veteranilor, în judeţ mai există în prezent şi 14 femei văduve de război, ai căror soţi au murit pe front.