De Business

Punem punctul pe știi

Încă un centru comercial a ajuns pe mâna lichidatorilor

Instanţa a admis insolvenţa firmei Bel Rom şapte, dezvoltatorul unui parc comercial din Focşani.

sâmbătă, 15 iunie 2013, 01:50
1 MIN
 Încă un centru comercial a ajuns pe mâna lichidatorilor

Tribunalul Bucureşti a admis, joi, cererea de intrare în insolvenţă depusă de firma Bel Rom şapte, prin intermediul căreia grupul belgian BelRom a dezvoltat un parc comercial la Focşani. Instanţa a numit ca administrator judiciar firma Activ Lichidator.

Parcul comercial din Focşani are printre chiriaşi firme ca Bricostore sau Carrefour şi este al doilea proiect din oraş care se confruntă cu dificultăţi, în condiţiile în care proiectul de mall Focşani Plaza a intrat în faliment, fiind scos la vânzare de către lichidatorii judiciari. Solicitarea BelRom de intrare în insolvenţă a proiectului de la Focşani vine la o lună după ce compania a decis deschiderea procedurii insolvenţei şi pentru mall-ul dezvoltat pe platforma Electroputere Craiova pentru a evita executarea silită iniţiată de antreprenorul NM Construct. La începutul anului reprezentanţii BelRom afirmau că proiectul de la Focşani generează venituri anuale de 3-4 milioane euro, iar planul era de amenajare a unei zone de food-court în decursul acestui an. Altă firmă deţinută de BelRom şi aflată în insolvenţă este cea prin intermediul căreia trebuia dezvoltat un centru comercial pe platforma Helitube din cartierul bucureştean Colentina, în timp ce la Deva compania a investit aproape 40 de milioane de euro într-un proiect care nu a avut nicio zi de funcţionare. Bel Rom a mai dezvoltat parcuri comerciale la Sibiu, Târgu-Mureş sau Brăila, vândute în perioada 2007-2009.

 

 

Comentarii