Indiferenţă pentru dezinteres

Polonia şi Ţările Baltice, state care, ca şi România, au fost serios afectate de migraţia forţei de muncă, au iniţiat programe de atragere acasă a celor plecaţi în Europa de Vest după 1990. De exemplu, numai în Marea Britanie se află, oficial, 820.000 de polonezi, de patru ori mai mulţi decât românii stabiliţi acolo. În timp ce Guvernul de la Varşovia a pus la dispoziţia cetăţenilor săi informaţii despre locuri de muncă, locuinţe şi asistenţă medicală, România oferă burse şi organizează târguri de recrutare. Nu e clar cu ce rezultate, dar tot e mai bine decât să le promită cineva 25.000 de euro în ajunul unor alegeri pentru a se reîntoarce acasă.

România nu are statistici precise privind numărul celor plecaţi în străinătate. De fapt, nici în ţară nu e clar câţi suntem. Ultimul recensământ a numărat puţin peste 20 de milioane, dar Autoritatea Electorală Permanentă – care îşi ia cifrele de la Guvern, mai precis de la Ministerul Administraţiei şi Internelor – ia în considerare aproape 22,25 de milioane de oameni. La scară locală, în octombrie 2011 au fost număraţi 290 de mii de ieşeni, dar dacă întrebi la Prefectură sau orice altă instituţie a administraţiei locale ţi se va spune că sunt peste 350 de mii. Sună frumos, dar cu toţii ştim că nu-i aşa: cei mai mulţi (aproape jumătate din diferenţă) sunt basarabenii care au reuşit să-şi recupereze cetăţenia. Cealaltă parte „lipsă” rămâne o necunoscută.

Pe de altă parte, Guvernul de la Bucureşti a propus recent o nouă reorganizare administrativă, cu super-comune poli de dezvoltare. În judeţul Iaşi ar urma să fie opt astfel de comune. Dar întreg proiectul de bazează pe efective cu mult diferite de cele care au rezultat după recensământul din 2011. De exemplu, Braşovul este menţionat drept oraşul care şi-a pierdut cei mai mulţi (o cincime) dintre locuitori în ultimii 20 de ani. Şi populaţia Galaţiului şi a Constanţei a scăzut la fel de mult, dar cele două oraşe nu sunt amintite nicăieri.

Aşadar, care este efectivul electoral românesc? Probabil că nu se va şti cu exactitate nici în ziua votului. Pentru cei din ţară e simplu: fiecare este arondat unei secţii, după adresa de domiciliu. Românii din afară au fost invitaţi să se înscrie în aşa-numitul Registru electoral. Dar procesul decurge lent, cu o viteză medie lunarăde 3000 de oameni: 1000 înscrişi (pe registrulelectoral.ro) la sfârşitul lui iunie, 7500 până la sfârşitul lui august. Secţii de votare urmează să fie înfiinţate în localităţile cu mai mult de 100 de cereri (până acum, doar două au depăşit acest prag, ambele peste Prut), altfel rămâne doar opţiunea votului prin corespondenţă. Dintre cei peste trei milioane de români care au fost nevoiţi sau au preferat să emigreze, câţi îşi vor revendica dreptul până în ziua alegerilor? Cu atât mai mult cu cât nimănui nu-i pasă de ei decât în perioada refulării promisiunilor electorale, care ţine până când candidatul pitit la grămadă pe lista de partid se vede cu sacii-n căruţă.