Îşi merită Iaşul titlu şi are şanse să devină capitală culturală europeană?

marți, 14 mai 2013, 01:50
4 MIN

Evenimentul i-a avut în centrul atenţiei pe trei specialişti europeni care au manageriat candidaturile oraşelor Tallinn (Estonia), Bruges (Belgia) şi Pafos (Cipru). Care ar fi punctele tari şi punctele slabe ale candidaturii Iaşului?

Principalii actori din mediul cultural local au participat ieri la prima dezbatere organizată la Iaşi pentru susţinerea municipiului pentru Capitala Culturală Europeană 2021. Evenimentul a fost iniţiat de Asociaţia Iaşi-Capitala Culturală Europeană şi i-a avut în centrul atenţiei pe trei specialişti europeni care au manageriat candidaturile oraşelor Tallinn (Estonia), Bruges (Belgia) şi Pafos (Cipru). Aceştia au punctat împreună cu personalităţile culturale de la Iaşi atuurile şi slăbiciunile Iaşului în această competiţie. Principalele puncte slabe identificate se referă la lipsa unei infrastructuri adecvate, o vizibilitate mult prea redusă a proiectului, care a fost asumat destul de târziu de autorităţi, precum şi problemele financiare.

Infrastructura proastă

Lăcrămioara Stratulat, directorul Compexului Muzeal Moldova, a sugerat că factorii de decizie din oraş ar trebui să colaboreze mai bine, iar poetul Lucian Vasiliu a sugerat o implicare mai mare a tinerilor în proiectul CCE. Lipsa unei infrastructuri culturale adecvate a fost amplu discutată în cadrul dezbaterii, mai ales că celelalte oraşe care au anunţat că vor candida pentru obţinerea titlului investesc masiv în cultură. „Lipsa de infrastructură mi se pare lucrul cel mai vulnerabil pentru Iaşi. Palatul Culturii se construieşte ca piramidele din Egipt, Filarmonica nu se va termina în stadiul în care este. Bugetarea activităţilor culturale este slabă din partea autorităţilor centrale şi locale. Punctul forte pe care trebuie să ne bazăm este calitatea Iaşului ca cel mai estic oraş cultural european“, este de părere Bujor Prelipcean, directorul Filarmonicii. Specialiştii europeni prezenţi la dezbatere au vorbit mai mult despre avantajele pe care le conferă câştigarea titlului de Capitală Culturală, decât de paşii ce ar trebui efectiv urmaţi. Evelyn Seep, managerul cultural pentru Tallinn-CCE 2011, a amintit că numărul vizitatorilor care ajung în oraş a depăşit anul trecut 1 milion de persoane, în timp ce Hugo de Greef, director general în cadrul „Bruges-Capitala Culturală Europeană 2002“, susţine că autorităţile din Iaşi trebuie să profite de această oportunitate şi să valorifice toate avantajele Iaşului. „Trebuie să se grăbească şi mai mult şi foarte important este sprijinul politic. Este îndeajuns de mult timp şi în primul rând autorităţile trebuie să treacă acest lucru pe agenda fiecărui proiect. Şi mai important decât atât, trebuie să fie de acord din acest punct de vedere că vor trebui să plătească facturile pentru spaţiile implicate. Trebuie găsite surse din mai multe surse financiare. Dacă ne bazăm pe o singură sursă, poate reprezenta un pericol“, a subliniat expertul european Ektor Tsatsoulis, coordonator la programului Pafos-CCE 2011.

Comisia lui Ivan

La dezbatere a fost prezent şi europarlamentarul Cătălin Ivan, cel care a înfiinţat Asociaţia Iaşi-Capitală Culturală Europeană. Purtătorul de cuvânt al PSD susţine că renunţarea la orgolii este cheia succesului pentru Iaşi. „Este un proiect la care ţin mult, în care eu chiar cred, spre deosebire de alţii. Cred că Iaşul nu este nici în urma altor oraşe, ci suntem la linia de start. Prin urmare, este important ce se va întâmpla de acum încolo. Iaşul are şansa lui, merită să fie o capitală. Ţine de noi, în schimb, dacă reuşim să depăşim orgoliile, să facem echipă, să punem Iaşul înaintea propriei persoane“, a declarat Cătălin Ivan. Europarlamentarul, împreună cu aceiaşi experţi europeni, va participa şi astăzi la o nouă rundă de dezbateri. Întâlnirea va avea loc de această dată la Primărie şi-i va avea ca invitaţi şi pe primarul Gheorghe Nichita, prefectul Romeo Olteanu, preşedintele Consiliului Judeţean şi rectorii de universităţi, directori de instituţii culturale şi reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei. Ivan a explicat faptul că ambele întâlniri sunt iniţiate de asociaţie. Primăria doar găzduieşte dezbaterea de astăzi, chiar dacă municipalitatea a înfiinţat propria fundaţie care să se ocupe de Iaşi-Capitală Culturală Europeană. „Avantajul Iaşului este acela că nu trebuie să inventeze politici culturale sau un trecut cultural. Iaşul este un oraş cultural prin definiţie, are tradiţie, istorie, oameni de cultură, viaţă culturală. Iaşul trebuie să găsească cele mai bune modalităţi să vândă ceea ce are. Aici avem o mare problemă, pentru că nu ştim să ne lăudăm foarte bine şi să fim uniţi când vine vorba de interese majore. Ne împărţim şi ne divizăm în orgolii foarte mici: care este mai în faţă, care îşi asumă. Sunt de principiul că nimeni nu trebuie să-şi asume individual un astfel de proiect. Este un proiect al Iaşului, al ieşenilor“, a mai spus Ivan.
 

Comentarii