Judecătorii ieşeni organizează un concurs pentru liceeni

joi, 19 octombrie 2017, 11:43
1 MIN
 Judecătorii ieşeni organizează un concurs pentru liceeni
Liceeni care îşi doresc să afle îndeaproape cum lucrează un judecător pot participa la un concurs al cărui mare premiu este un stagiu de practică de două săptămâni la Tribunal. 

Concursul este organizat de Tribunalul Iaşi şi se adresează elevilor din clasele a IX-XII-a. Acesta va consta în redactarea unui eseu cu tema „Justiţia prin ochii tinerilor“. „Scopul concursului este de a identifica perspectiva tinerilor de liceu asupra justiţiei. Eseul va avea cel mult trei pagini, tehnoredactate cu font Times New Roman de dimensiune 12, la rând de 1.5, fără adaos de spaţiu după paragraf.

De asemenea, va conţine o pagină de copertă care să indice: titlul eseului, numele şi prenumele autorului, adresa de e-mail, numărul de telefon, numele liceului. Eseurile trebuie să fie originale, scrise de o singură persoană şi să nu fi fost publicate“, au transmis reprezentaţii Tribunalului Iaşi.

Aceştia au indicat că elevii interesaţi pot trimite eseurile pe adresa de e-mail tr-iasi-info@just.ro până pe 10 noiembrie. În cadrul „Zilei Europene a Justiţiei Civile“, ce este celebrată în dată de 25 octombrie, Tribunalul organizează şi „Ziua porţilor deschise“. În acea zi, orice persoană interesată poate merge la Palatul de Justiţie pentru intra în contact cu judecătorii, grefierii sau personalul auxiliar din instanţă. 

Comentarii