Moldova la răspântie (II)

Rezultatul alegerilor din Republica Moldova conservă opţiunea pro-europeană. Dincolo de vorbele frumoase rostite atât de autorităţile de la Bucureşti, cât şi de cele de la Chişinău, a sosit şi vremea punerii în loc a unor proiecte capabile să (re)creeze un teritoriu funcţional la est de Carpaţi, ca parte a unei structuri teritoriale Sud-Est europene, care are de recuperat mari decalaje în raport cu nucleul dur al UE. Dacă ar fi să ne referim doar la Moldova apuseană şi la Republica Moldova, avem de-a face cu două sisteme teritoriale disjuncte. Despărţite de o falie mediană la nivelul Moldovei istorice, suprapusă graniţei actuale, îndelung “chibzuită” de actorii politici ai supra-structurilor teritoriale în care au evoluat, construite după logici şi interese divergente, cele două Moldove sunt greu de agregat într-un sistem funcţional; această stare de fapt se datorează şi lipsei unei infrastructuri adecvate, care să impună la nivel transfrontalier axe de dezvoltare capabile de a crea joncţiunea între cele doua sisteme teritoriale.

O axă de dezvoltare înseamnă mult mai mult decât geometria reticulară a unui drum important. Firme industriale, de transport, mari ferme agricole, depozite, firme de retail, toate dependente de viaţa de relaţie, populează proximitatea unei astfel de axe. Aşezările care le găzduiesc stabilesc între ele relaţii preferenţiale, bucurându-se de o dinamică economică şi demografică, capabilă să inducă dezvoltare spre zonele cu accesibilitate mai redusă. Să luăm, de exemplu, relaţia Iaşi – Chişinău. Într-o evoluţie normală a structurii teritoriale de la est de Carpaţi, având în vedere distanţa redusă între cele două mari aşezări urbane ale Moldovei istorice, ar fi existat premisele apariţiei unei axe de dezvoltare eficiente. Dacă practicaţi acest drum, nu numai că nu veţi întâlni reperele banale ale dezvoltării economice contemporane, ci veţi plonja, la doar câţiva kilometri de Iaşi, într-un rural al cărui peisaj, dacă ignoraţi asfaltul drumului european, e mai degrabă specific Evului Mediu. Cârdurile de gâşte, raţe sau găini solitare, cele care animă peisajul profund rural al sudului comunei Popricani, sunt singurele repere ale unei economii (autarhice), deloc ancorată în modernitatea contemporană.

Ambele Moldove funcţionează la ora actuală într-o logică “cul de sac”. Atât timp cât situaţia Ucrainei rămâne indecisă, relaţiile tradiţionale Nord-Sud, suprapuse “istmului ponto-baltic” nu vor fi viabile. Acest fapt amână Moldovei apusene calitatea de teritoriu de tranzit pe această direcţie. Însă, pot fi potenţate relaţiile transversale Est-Vest, având în vedere situaţia complicată din punctul de vedere relaţional a Republicii Moldova, ţară cvasi-izolată în sistemul de relaţii la nivel european. Spre Est e închisă de fâşia transnistreană, iar către Vest relaţiile sale sunt limitate de insuficienţa infrastructurii. Punerea în loc a acestor relaţii poate deveni obiectul marilor proiecte de infrastructură care vor scoate din izolare atât Republica Moldova, cât şi Moldova apuseană.

Deschiderea reală a Republicii Moldova către vest, lăsând la o parte efectele pozitive, va declanşa o concurenţă acerbă din punctul de vedere economic şi relaţional între oraşele şi sub-structurile teritoriale ale Moldovei apusene şi cele ale Republicii Moldova, între Chişinău, metropola de necontestat a micului stat şi Iaşi, oraşul major al regiunii noastre. Jocul avantajelor competitive şi al celor comparative ar putea aduce mai degrabă câştig de cauză Moldovei răsăritene. Anii în care Nord-Estul României a evoluat în interiorul structurilor teritoriale ale UE, nu au adus o îmbunătăţire substanţială nici a condiţiilor de trai, nici a investiţiilor străine, iar la nivelul relaţiilor directe cu metropolele europene avem de-a face cu un progres mai degrabă modest. În geometria politică actuală, în lipsa unei infrastructuri de transport moderne, dar şi în conformitate cu interesele naţionale de moment, Moldova apuseană este aproape de limitele dezvoltării.

Care ar fi avantajele funcţionarii în tandem a structurilor teritoriale ale celor două Moldove, în limitele frontierelor actuale? Republica Moldova ar putea ieşi din izolare în care a intrat în ultimele decenii, iar Moldova apuseană devine spaţiu obligatoriu de tranzit al unor fluxuri, care se presupune că vor creşte în viitorul apropiat. Însă, în absenţa relaţiilor rapide transcarpatice, acest fapt nu se traduce neapărat în creşterea accesibilităţii, ci mai degrabă în aglomerarea şoselelor. Centralitatea pe care ar dobândi-o anumite structuri teritoriale ale Moldovei apusene, prin perenizarea transparanţei frontierei de la Est de Prut, nu reprezintă neapărat cheia succesului economic. Populaţia relativ calificată şi salariile mai mici decât cele din România, coroborată cu o infrastructură de trasport a cărei geometrie pare mai eficientă la nivelul structurilor infra-regionale din Republica Moldova, sunt tot atâtea dezavantaje pe care Moldova apuseană ar trebui să le surmonteze în viitorul apropiat.

De asemenea, Republica Moldova este o structură mult mai teritorializată decât Moldova apuseană, iar substructurile sale, polarizate metropolitan relativ eficient de către Chişinău, sunt capabile să evolueze în tandem. În Moldova apuseană absenţa nivelului administrativ regional devine astfel un handicap competitiv. Echilibrul care există între oraşele Moldovei apusene nu e o rezultantă a evoluţiei policentrice, ci e mai degrabă reflexul evoluţiei deconectate a structurilor teritoriale judeţene. În raport cu Chişinăul, metropolă relativ eficientă pentru nivelul de dezvoltare al Republicii Moldova, Iaşii nu sunt un actor important la scară internaţională, iar în interiorul frontierelor României nu e capabil să influenţeze deciziile nici la nivel regional. (Pe săptămâna viitoare.)

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi