Nicio problemă în Copou?

joi, 25 aprilie 2013, 01:50
2 MIN
 Nicio problemă în Copou?

CSMS Iaşi are un singur jucător incert înaintea jocului cu FC Braşov, de luni, Ciprian Milea

 

Noul antrenor al CSMS Iaşi, Sorin Cîrţu, are şansă înaintea primului joc oficial pe care-l va avea pe banca ieşenilor. Dacă în ultimele meciuri echipa din Copou a avut probleme serioase de lot, generate fie de accidentări, fie de suspendări, necazurile ocolesc vestiarul CSMS în această săptămână. Astfel, Cîrţu ar putea conta luni, la partida cu FC Braşov, din etapa a XXVIII-a a Ligii I de fotbal, partidă care se va disputa cu începere de la ora 21:30, pe toţi jucătorii, singurul semn de întrebare fiind legat de Ciprian Milea. “Nu mai îmi aduc aminte de când nu am mai avut tot lotul apt de joc. Din fericire pentru noi, acest lucru s-ar putea întâmpla luni, la meciul cu Braşovul. Nu avem niciun suspendat, iar Pătulea, care a stat două zile, a depăşit problemele pe care le-a acuzat. Singura dilemă este legată de Milea. El s-a antrenat normal în această seară (n.r. – ieri seară) şi susţine că poate reintra, după problemele musculare pe care le-a avut. În cursul dimineţii de joi îi vom repeta însă analizele, pentru a nu risca vreo recidivă, iar dacă totul va fi în regulă, la jocul cu Braşovul vom avea pe teren tot ce avem mai bun la ora actuală” a declarat preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea. Astăzi, Cîrţu a programat un singur antrenament, care va consta într-un joc-şcoală, ce este programat în cursul serii.

Comentarii