Noua si minunata viata a lui Harap Alb daruita de Stelian Turlea

Cu remake-urile suntem destul de obisnuiti din cinematografie, dar ele exista si in literatura. Teoretic, reteta este simpla: se ia un text si se rescrie. Practic insa, lucrurile sunt ceva mai complicate, pentru ca rezultatul trebuie sa fie un text cel putin la fel de bun ca primul. Daca nu se intampla asa, atunci avem de-a face cu un esec si este mai bine sa ramana la sertar. Nu acesta este cazul pentru Relatare despre Harap Alb de Stelian Turlea, care a ajuns la cea de-a doua editie la Cartea Romaneasca.

Daca scrierea poate fi considerata o indeletnicire dificila, atunci rescrierea e cu siguranta si mai dificila. Capcanele terenului batatorit sunt numeroase si poate ca cea mai mare o reprezinta cautarea si obtinerea originalitatii, caci nu e deloc simplu sa reinventezi o poveste nealterand-o foarte tare, dar si imbogatind-o considerabil in acelasi timp. Ca sa castigi un astfel de pariu iti trebuie stofa de prozator, nu gluma. Iar Stelian Turlea, stim deja, o are.

Mai mult decat simple retusuri si adaugiri la originalul lui Creanga

Cunoscutii Ochila, Setila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila si Gerila sunt repusi in basm alaturi de Vorbila, un personaj nou, mai exact un cronicar ce se poate lauda cu un CV impresionant, dat fiind ca a lucrat cu… Shakespeare si Marlowe. Revenind, cei sase eroi ii sar in ajutor lui Harap Alb, a carui viata se complica imens din cauza masinatiunilor Spanului, un om viclean si de o cruzime rara, aflat in solda lui Rosu Imparat.

Dar sa nu credeti ca lucrurile raman in stadiul unor simple retusuri si adaugiri la originalul lui Creanga. Actiunea este partial scoasa din zona basmului si plasata undeva intr-un Ev Mediu incert, intr-un context geopolitic ce ne suna oarecum cunoscut, inocenta basmului fiind spulberata de lupte dramatice si tradari care te tin sub tensiune. Intr-un astfel de context, ne fac cu ochiul personaje reale precum Stefan cel Mare, si ne impiedicam placut de trimiteri la Shakespeare, Machiavelli, Corneille sau Rabelais.

Insa tonul grav doar pe alocuri, ce face din Relatare despre Harap Alb o carte foarte provocatoare pentru adulti instruiti, este alternat inspirat cu glume, snoave si istorisiri incredibile, pline de farmec. Veti gasi pasaje pline de un umor de-a dreptul savuros, care va vor smulge hohote de ras, dar si pagini iscusite de analiza strategica realizata dupa toate regulile artei.

Deliciile unei povesti bine alcatuite si bine spuse

Apeland la vocea cronicarului (ba la persoana intai, ba la persoana a treia), care prin conventie este autorul relatarii, Stelian Turlea si-a creat pretextul ideal pentru o abordare stilistica de efect. Scrie, se simte din avion, cu pofta si cu gandul la muzicalitatea frazei. Umbla relaxat in zonele arhaice ale vocabularului si, atunci cand simte ca este necesar, nu ezita sa inventeze cuvinte. In felul acesta, reuseste sa nu piarda autenticitatea basmului.

In plus, atmosfera ii iese fix.  „Padurile ramasesera in urma, verdeata se imputinase treptat, mai rasareau ici si colo smocuri galbejite si scaieti. De jur imprejur nu vedeai decat pamant uscat si piatra. Croncanitul corbilor rasuna lugubru.“

Da, ramai cu impresia ca autorul se joaca uneori, si nu numai stilistic, ceea ce intregeste caracterul ludic al romanului. Caci, in pofida dramei, accentele picaresti sunt bine conturate. Apoi, timpul istoric si timpul basmului sunt impletite intr-o maniera surprinzatoare in primul moment, dar, odata ce ai inteles conventia, incepe sa iti placa. Contribuie sensibil la asta si scriitura vioaie, referintele culturale, poantele si exotismul sau monstruozitatea personajelor. Textul te fura atat de bine, incat sunt fragmente masive in care uiti ca, de fapt, este vorba despre o relatare despre jocurile puterii si despre perpetua cautare, acestea fiind abil mascate sub forma unei povesti delicioase.

Atat de aproape si atat de departe de basmul original

Aventurile incredibile de-a lungul si de-a latul a trei continente sunt captivante si au un dinamism aproape hollywoodian. Apetitul autorului de a imbogati personajele clasice este urias si le creioneaza biografii uluitoare. Ochila, de pilda, cel despre care se spune ca poate vedea pasarea ascunsa in crapatura de pe partea cealalta a muntelui, a hamalit impreuna cu un maur sangeros pe un vas de pirati si s-a luptat prin Caraibe cu o caravela a conchistadorilor in incercarea de a le fura acestora aurul luat de la incasi. Gerila cel umblat in nordul inghetat al Europei a contribuit la consolidarea unui regat, este piroman si inventeaza arme incredibil de eficiente. Cat despre Harap Alb, acesta este nu doar viteaz si istet. E erudit in adevaratul sens al cuvantului, sahist de clasa si, de nevoie, ajunge sa joace si fotbal, e drept o versiune timpurie a acestuia.

Ceea ce surprinde placut este felul in care toate aceste aparente elucubratii amuzante ajung sa se lege. Defectele, calitatile si experientele anterioare ale personajelor sunt livrate dozat si ajung sa justifice cursul sinuos al naratiunii intr-o constructie curajoasa si eficienta caci, desi o impinge foarte departe de basmul initial, reuseste sa nu ii piarda parfumul. Ca veni vorba, iata o mostra: „Curtile boieresti se invecinau cu hanuri din tisa si case din lemn de gorun, scunde si ingramadite una-ntr-alta, cu ulite pline de praf, putind, cand nu adia suflarea pustiei, a pisat de cal si a baliga, pline de plozi despuiati care chiraiau fugarind gaste grase si caini“.

O carte ce-ti starneste apetitul pentru carti bune

In fine, avem o carte demna de luat in seama, aceasta a doua editie fiind binevenita. Pe langa seriozitatea pur literara, se cuvine a-i fi mentionata si seriozitatea elaborarii arhitecturii sale. Rezultatul final este o versiune postmoderna a cunoscutului basm, amuzanta si totodata sobra. Lectura lasa sentimentul unui lucru bine facut, se simte mana unui profesionist. Fara deraieri si fara pagini inutile, cu rasturnari de situatie palpitante si numeroase trimiteri politice, Harap Alb 2.0 (ii putem spune si asa) e o poveste savuroasa. Se citeste repede si cu placere, iar la urma, dupa ce ti-a starnit apetitul, te lasa cu o pofta nesatioasa de carti bune si cu vreo cateva curiozitati. Care dintre basmele romanesti s-ar mai preta la a fi rescrise si cine s-ar mai incumeta sa se inhame la un asemenea proiect?

Stelian Turlea, Relatare despre Harap Alb, editia a doua revazuta, Editura Cartea Romaneasca, 2014