Nu a mai putut fi salvată după ce a băut antigel. Al patrulea caz mortal de anul acesta

miercuri, 08 martie 2017, 02:58
2 MIN
 Nu a mai putut fi salvată după ce a băut antigel. Al patrulea caz mortal de anul acesta

Intoxicaţia cu antigel a mai făcut o victimă: o femeie de 54 de ani şi-a pierdut viaţa în ciuda eforturilor colective ale medicilor vasluieni şi ieşeni.

Potrivit specialiştilor ieşeni, intoxicaţia cu antigel face ravagii la început de an. Numai în ultima lună, în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ au ajuns cinci pacienţi into­xicaţi cu etilenglicol, patru dintre ei pierzându-şi viaţa.

Ultimul deces a fost înregistrat ieri-dimineaţă, la ora 08.00. O femeie de 54 de ani din Vaslui a murit la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“ după câteva ore de la transferul din UPU. Pacienta prezenta o intoxicaţie severă cu antigel, după ce a confundat sticla de băutură cu cea de antigel, femeia fiind cunoscută cu o patimă pentru alcool.

Starea pacientei a fost deosebit de gravă încă din momentul în care a fost preluată de un echipaj de la SAJ Vaslui. Potrivit SMURD Iaşi, medicul de pe ambulanţă a făcut tot posibilul pentru a salva pacienta şi a transmis în timp real, prin telemedicină, datele victimei, astfel că la sosirea în UPU, la Iaşi, femeia a fost pusă sub tratament.

„Pacienta a ajuns în UPU în comă, intubată şi ventilată mecanic. Starea era extrem de severă şi a fost transportată la Spitalul Parhon pentru di­aliză pe secţia de nefrologie. Prog­nosticul la acel moment era rezervat“, a specificat dr. Gabriel Perianu, medic primar UPU.

Femeia a fost transferată la Spitalul „Parhon“ marţi la ora 04.00. După patru ore, victima a murit şi trupul a fost transportat la IML.

Po­trivit medicilor urgentişti, antigelul provoacă o intoxicaţie extrem de severă care determină blocarea funcţiilor rinichilor şi ficatului.

„Din păcate, oamenii care beau etilenglicol îşi dau seama peste câteva ore că ceva nu este în regulă. Victimele se confruntă cu tulburări de vedere, transpiraţii severe, chiar inconştienţă. Etilenglicolul are şi efect de blocare rapidă a rinichilor şi a ficatului, motiv pentru care intoxicaţia determină, de cele mai multe ori, decesul pacientului“, a mai subliniat dr. Gabriel Perianu.

Antigelul este folosit pentru a creşte punctul de fierbere şi a-l scădea pe cel de îngheţ al lichidului pentru radiatoarele automobilelor. Substanţa este lipsită de miros şi are gust dulceag. Odată ingerată, este absorbită prin mucoasa gastrică. Me­tabolizarea se face la nivel hepatic şi renal în glicoaldehide de către alcool­dehidrogenază. Sub actiunea aldehiddehidrogenazei, etilenglicolul este apoi transformat în acid glicolic. Acesta din urmă produce o acidoză gravă, fatală.

Comentarii